Istorie contrafactuală la Chișinău | Moldova | DW | 04.11.2022
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages
Publicitate

Opinie

Istorie contrafactuală la Chișinău

Căderea resturilor unei rachete rusești peste localitatea Naslavcea din nordul Moldovei, doborâtă de sistemul antiaerian ucrainean, ne-a obligat să ne gândim la ce s-ar fi întâmplat dacă am fi fost parte din război.

Statuia lui Ștefan cel Mare la Chișinău

Statuia lui Ștefan cel Mare la Chișinău

De fapt suntem parte, ca victimă. Din fericire, avem un scut, Ucraina. Nu ne-am fi imaginat niciodată că va fi așa. Eram obișnuiți, după 1991, că vecinii noștri slavi cam... țin partea rușilor. Dar cristalizarea conștiinței naționale la ucraineni, mai ales de la „revoluția portocalie” din 2004, apoi de la Maidan, din 2013-2014 încoace, și după anexarea Crimeii în martie 2014, i-a făcut să-și ia mult mai în serios statul, cultura și identitatea națională, diferite în raport cu Rusia

Înainte de anexarea Crimeii, Republica Moldova avea, spre deosebire de Ucraina, un vector pro-european mai clar conturat, nu datorită performanțelor politicienilor săi, ci prin natura lucrurilor: suntem situați mai la vest și suntem latini, avem alături România – patria noastră istorică și factorul principal care ne îndepărtează de ruși.

Azi, Moldova e tot acolo geografic, însă pentru ucraineni procesele interne s-au dovedit mai rapide decât doar „tracțiunea naturală” a moldovenilor. Dependența de resursele energetice rusești, interferențele Moscovei în politica noastră internă, separatismul transnistrean frânează sprintul pro-european al Chișinăului. Am devenit stat-candidat la UE, dar nimic nu este ireversibil, atâta timp cât agresiunea Rusiei nu a fost curmată.

Pro-rușii la putere – un exercițiu de imaginație

Ce s-ar fi întâmplat dacă în acest moment, în plin război, am fi avut la Chișinău un regim pro-rusesc și nu actuala guvernare pro-europeană în frunte cu Maia Sandu? 

Rostită de mai multe ori în comentarii de presă, la TV, pe rețele de socializare, această întrebare a răsunat ieri, 3 noiembrie, și în plenul parlamentului moldovean. Deputatul PAS, Adrian Cheptănaru, i-a acuzat pe comuniști, socialiști și pe cei de la „Șor” de trădare de țară, amintind de prezența unui deputat comunist la forumul de la Valdai, C. Starîș, care a ținut să-i transmită salutări lui Putin din partea fiului său, „topit” cum era, el, comunistul, de șansa de a fi în aceeași încăpere cu dictatorul de la Moscova. 

Adrian Cheptănaru a schițat un tablou sumbru a ceea ce am fi avut la Chişinău, dacă la putere s-ar fi aflat în continuare Dodon, Șor și ceilalți favoriți ai Moscovei. Republica Moldova n-ar fi fost o victimă colaterală, ca acum, ci stat-agresor, și-ar fi pus la dispoziție teritoriul pentru acțiunile militare ale Kremlinului. 

La Aeroportul Internațional Chișinău, concesionat unei firme controlate de penalul Șor, ar fi aterizat avioane militare rusești, cu trupe care ar fi atacat Ucraina din spate, dinspre Transnistria, folosind munițiile din depozitele de la Cobasna. Ucraina, desigur, ar fi ripostat, și nu doar militar. Ar fi oprit gazul rusesc care îi tranzitează teritoriul. Moldova ar fi rămas fără surse de energie și izolată internațional, ar fi fost un stat-paria, cum sunt Rusia și Belarus.  

Mai departe, e ușor să ne imaginăm „evoluțiile” interne, gândindu-ne la rânduielile rusești din teritoriile ucrainene ocupate, adică oroarea în stare pură. Am fi avut un exod masiv al populației peste Prut (cine ar fi apucat), partidele pro-europene și unioniste interzise, arestări și chiar execuții. 

Pe scurt: un „remake 28 iunie 1940”, o realitate demnă de o distopie neagră, de care s-a și scris, de altfel, la Chișinău. Am fi fost parte din „russki mir”, o provincie a „hanatului” putinist. Și sunt destui în Republica Moldova, amețiți de propaganda Kremlinului, care-și așteaptă „eliberatorii” din Est.

Colaboraționism pro-rus sau „diferențe de opinii”? 

Cât de pătrunsă e Moldova de virusul moscovit se vede din atitudinea obstrucționistă a partidelor pro-rusești din parlament și din afara lui, care refuză să condamne agresiunea Rusiei în Ucraina, deplâng deteriorarea relațiilor cu Moscova, o acuză pe Maia Sandu că nu s-a dus să i se închine lui Putin contra gaz mai ieftin (sacrificând independența țării) și interpretează mantra „neutralității”: „N-avem nevoie de armată, de antiaeriană, să stăm în banca noastră, să nu deranjăm.” 

Ei nu sunt nici măcar stataliști-moldoveniști, cum se pretind. Există deja nenumărate dovezi, scoase la lumină de investigații jurnalistice independente, livrate de serviciile ucrainene presei occidentale și cercetate în prezent de autoritățile moldovene, că Dodon, Șor și ceilalți comilitoni ai lor sunt finanțați de ruși, pentru a pune la cale o lovitură de stat la Chișinău. 

Li s-a spus „trădători”, chiar de la tribuna parlamentului. Nu știu însă dacă toți moldovenii consideră la fel. Dodon, Șor și ceilalți cred că se află de partea corectă a baricadei. E dreptul lor, ăsta e „punctul lor de vedere”, cine le poate interzice să vorbească „limba moldovenească” și nu limba română, cine să le interzică să ia „lucoare” de la Răsărit? N-ar fi democratic, nu-i așa?...

Vorbim de „țări” diferite, de Moldove diferite, și până când cele „două” Moldove nu se vor contopi, până nu vor deveni una singură, cea pentru care a votat majoritatea electoratului basarabean la ultimele alegeri prezidențiale și parlamentare, istoria contrafactuală, adică oroarea, ar putea încă să absoarbă, să cotropească realitatea în care trăim azi. 

Peretele ce le desparte e foarte subțire și s-ar fi năruit de mult, dacă Ucraina nu ar fi rezistat în fața agresiunii rusești, încât să ne permită azi, la adăpostul jertfei sale pe câmpul de luptă, să facem exerciții de imaginație pe tema „ce-ar fi fost dacă?”.

Vă mai recomandăm