1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Se lucrează la destabilizarea Republicii Moldova

26 septembrie 2022

Riscurile de securitate pentru Moldova sunt în creștere. Atenționarea vine din partea președintelui Maia Sandu după ședința Consiliului Suprem de Securitate.

https://p.dw.com/p/4HMBr
Maia Sandu, Republica Moldova
Maia Sandu: "Demisia mi-o cer hoții și marii corupți"Imagine: picture-alliance/AP Photo/R. Buga

În legătură cu aceasta, ea a menționat că sectoarele de apărare, securitate și de menținere a ordinii publice urmează a fi consolidate și că toate instituțiile sunt mobilizate pentru a răspunde adecvat riscurilor care apar.

Chișinăul ia în calcul un posibil incident nuclear

Șefa statului a enumărat o listă întreagă de riscuri care pot surveni în timpul apropiat ca urmare a schimbării situației în regiune: mobilizarea parțială anunțată de Putin, referendumurile ilegale în regiunile ucrainene ocupate de ruși și eventuala utilizare a armelor neconveniționale. CSS a recomandat verificarea planurilor de contingență în caz de incidente nucleare. „În prezent riscul de folosire a armelor nucleare este evaluat ca puțin probabil, dar nu imposibil. S-a recomandat Guvernului să verifice gradul de pregătire a instituțiilor și a populației pentru eventuale consecințe ale unor incidente nucleare și să reia campania de comunicare despre măsurile de protecție în caz de accident nuclear”, a menționat Maia Sandu.

Înrolarea rezerviștilor, decretată de Vladimir Putin, determină autoritățile de la Chișinău să întreprindă măsuri ce ar descuraja mobilizarea moldovenilor care au și cetățenie rusă, în special din regiunea transnistreană, pentru a lupta împotriva Ucrainei. Cei care vor accepta să lupte de partea agresorului rus vor rămâne fără cetățenia Republicii Moldova. La fel, vor fi înăsprite pedepsele pentru cei care au doar cetățenia Republicii Moldova și se înrolează, ca mercenari, de partea agresorului rus.

Pe de altă parte, în timp ce Rusia înăsprește pedepsele pentru dezertori și pentru refuzul de a lupta, Consiliul Suprem de Securitate, condus de Maia Sandu, cere Ministerului de Externe de la Chișinău să inițieze consultări bilaterale cu Federația Rusă în vederea excluderii cazurilor de recrutare a cetățenilor moldoveni, rezidenți în Rusia, în cadrul activităților de mobilizare.

Maia Sandu a vorbit și despre creșterea numărului incidentelor care au loc în ultima vreme în zona de securitate de la Nistru, acolo unde sunt dislocați așa-ziși pacificatori ruși. Potrivit ei, cetățeanii sunt supuși unor controale care nu sunt conforme standardelor misiunii de pacificare.

Rusia urzește o criză energetică, pentru a compromite guvernarea pro-europeană

De asemenea, Maia Sandu a confirmat că instituțiile din Republica Moldova se pregătesc pentru a putea primi un nou posibil val mare de refugiați din Ucraina, dar și de o criză energetică fără precedent în plină iarnă, generată de „Gazprom” și regimul separatist pro-rus de la Tiraspol, centrala Cuciurgan din stânga Nistrului asigurând acum 70% din necesarul de curent al Republicii Moldova.

„Nu avem certitudinea că „Gazprom” va respecta contractul „Moldovagaz”. Din 1 octombrie, conform contractului, prețul de achiziție a gazelor trebuie să fie semnificativ mai mic. Autoritățile sunt pregătite să acționeze în orice situație. Cetățenii vor avea sprijinul Guvernului”, a explicat șefa statului. Potrivit ei, dacă „Gazprom” nu-și va onora angajamentele contractuale, Chișinăul va recurge la stocurile pe care și le-a creat în România (suficiente pentru o lună), iar ulterior va pune în aplicare „celelalte planuri”. Aceste planuri se referă la utilizarea combustibilului alternativ (păcura) la centralele termice și la procurarea gazelor pentru populație de pe piața europeană prin conducta Iași-Ungheni-Chișinău.

Fugarii corupți și-au unit puterea financiară ca să destabilizeze Moldova

Pe fondul creșterii amenințărilor de ordin extern, la Chișinău se observă o consolidare a efortului grupărilor criminale, care au jefuit țara în ultimii ani. Liderii acestor grupări au fugit din Moldova după prăbușirea regimurilor Plahotniuc-Dodon, iar acum finanțează pseudo-proteste anti-guvernamentale pentru a destabiliza situația. „Instituțiile de drept trebuie să identifice prompt sursele de finanțare ilegală a celor care plătesc pentru participarea la proteste și să pedepsească aspru orice tentativă de agresiune, provocare sau destabilizare”, a menționat Maia Sandu în legătură cu instalarea corturilor în fața Președinției.

Potrivit ei, aceste grupări criminale continuă să aibă acces la resursele financiare furate de la cetățeni. „Am și eu întrebări la judecătorii care nu mai ajung să examineze cazul hoțului Șor. Așteptăm de mulți ani aceste decizii ale instanțelor de judecată. Acei judecători ar trebui să extragă niște concluzii, pentru că reforma justiției va merge înainte și ei vor răspunde inclusiv pentru aceste tergiversări nejustificate”, a spus Maia Sandu în cadrul briefingului organizat în legătură cu ședința CSS.

Șefa statului a menționat că grupurile susținute de infractori și alți actori externi au amplificat propaganda de război și știrile false despre război. În legătură cu aceasta, CSS a cerut înăsprirea sancțiunilor pentru cei care justifică și promovează războiul și care îi cheamă pe agresori în Moldova. De asemenea, Maia Sandu pledează pentru sancțiuni mai dure pentru trădarea de patrie și promovarea separatismului.

Întrebată cum le răspunde protestatarilor care îi cer demisia, Maia Sandu a răspuns: „Demisia mi-o cer hoții și marii corupți - cei care nu vor ca noi să ducem la bun sfârșit reforma justiției, iar ei să ajungă să răspundă și să întoarcă banii furați. Eu le-am promis oamenilor că vom face ordine în justiție și că-i vom vedea pe cei corupți la închisoare. Și asta o să facem.”

Vitalie Călugăreanu | Corespondent DW la Chișinău
Vitalie Călugăreanu De 26 de ani jurnalist în Republica Moldova. Corespondent DW în Moldova din 2004.