Despărțirea moldovenilor de Rusia - un proces în desfășurare

Nu mai invoci „tradiționala prietenie moldo-rusă”, când vezi gropile comune comise de soldații lui Putin în Ucraina.

În Moldova de la est de Prut atitudinea față de Rusia, chiar și după colapsul Uniunii Sovietice, s-a menținut în mod tradițional pozitivă. Dacă pentru românii din vechiul regat, Rusia a fost mereu „inamicul istoric”, un pericol existențial pentru ființa națională, împărăția-zbir care ne-a răpit teritorii, ne-a stors avuțiile țării, ne-a omorât și ne-a umilit, atunci între Prut și Nistru, unde teroarea rusească a fost și mai mare, psihologii invocă „sindromul Stockholm” – complicitatea victimei cu propriul călău.

Educația și propaganda sovietică au facilitat această răsturnare aberantă de optică, altoită pe insuficienta modernizare a Basarabiei în perioada interbelică (prea scurtă și prea zdruncinată de convulsii politice la sfârșitul anilor ‘30) și pe moștenirea relictă a unui secol de țarism.

Această atitudine constant favorabilă nu s-a schimbat în anii independenței, în care recuperarea românismului și deschiderea spre Europa nu au avut suficient suport electoral, pentru ca acest stat să nu recadă, la următoarea turnantă electorală, în plasa forțelor pro-moscovite.

Războiul din Transnistria, din 1992, expediat rapid în termenii unui conflict separatist local, nu a reușit nici el să modifice substanțial această atitudine, dictată pe jumătate de frică, pe jumătate de inerție, de incapacitatea de a asimila Occidentul cu valorile și rigorile lui.

Schimbarea puterii în decembrie 2020 și în iulie 2021 a dat semnalul că societatea moldoveană s-a maturizat, că este majoritar pro-europeană și nu neapărat patriarhal-conservatoare (cum proroceau unii), însă magnitudinea sarcinilor din fața noii puteri nu putea să ne dea certitudinea că vom rupe definitiv firele multiplei dependențe de fosta metropolă. Abia agresiunea rusească de azi din Ucraina este pe cale să schimbe radical paradigma relațiilor Moldovei cu Rusia.

Ucrainenii au legitimat despărțirea de Rusia

De ce spun asta? Moldovenii nu s-au învățat să stea pe propriile picioare. Au nevoie ca alții ca ei, foști cetățeni sovietici, dar mai puternici, mai numeroși și mai orgolioși – ucrainenii –, să dea semnalul despărțirii decisive de Rusia, să legitimeze acest proces. Să asculți în limba rusă comentarii anti-Putin și anti-Rusia ale jurnaliștilor de la Kiev are un efect mai mare asupra unor importante categorii de populație din Moldova, decât discursurile în limba română sau în engleză, care se adresează în general celor deja convinși – păturilor cultivate și tinerilor europenizați.

Dar... suntem abia la începutul divorțului de Moscova și încă nu știm dacă, în cazul unui atac rusesc (ferească sfântul!) moldovenii vor fi dispuși să-și apere libertatea. Mai ales că ceea ce numim „coloana a cincea” a Rusiei e activă, chiar dacă are dificultăți serioase de a-și promova agenda.

E greu după masacrele rusești de la Bucea, Izium, Mariupol, Harkov sau Zaporojie, după tirurile de artilerie și de rachete trase asupra cartierelor de locuit, spitalelor, grădinițelor, școlilor din Ucraina, să mai delirezi pe tema valorilor „lumii ruse.” Greu, dar nu imposibil, de vreme ce mai găsești destule minți prinse în clisa vechilor servituți răsăritene.

Mobilizarea „coloanei a cincea” în Moldova

Tocmai pentru că sunt într-o gravă prăbușire de imagine, rușii depun eforturi considerabile pentru a clădi o „revanșă antioccidentală” în Moldova, animă toate resursele de care dispun: partidele de stânga, parlamentare și extraparlamentare, oligarhii din exil, cu care erau cam certați înainte, nu uită „să-l mobilizeze” nici pe Dumnezeul pravoslavnic.

Când pleci la Moscova să te fotografiezi pe fundalul steagului separatist al „Novorusiei”, cum a făcut Vlad Bătrâncea, succesorul lui Dodon la cârma socialiștilor – Bătrâncea, cel care, sub vechea guvernare oligarhică de la Chișinău, a rupt harta României Mari în plenul parlamentului –, e clar că patronii de la Kremlin îți cer dovezi de loialitate, ca să rămâi principala forță de opoziție pro-rusă în competiție cu fugarul Șor. Protestele acestuia din urmă s-au încheiat, dar nu se știe dacă nu vor reizbucni, dacă Procuratura Anticorupție nu-și va duce până la capăt acțiunea de documentare și blocare a amplei acțiuni de corupere a alegătorilor, derulată de Șor.

Apoi, faptul că la slujbe în bisericile Patriarhiei Ruse din Basarabia este pomenit, ritualic, Kiril, nu pare să-i deranjeze pe enoriașii acestei Mitropolii. Puțini dintre ei fac legătura cu războiul din Ucraina, nici măcar nu se gândesc la responsabilitatea morală a Bisericii Ruse pentru crimele armatei lui Putin, pe care Kiril le-a blagoslovit.

Mitropolitul Vladimir, capul „filialei” Bisericii Ruse din Moldova, a făcut și el recent o demonstrație de loialitate, oficiind la Kremlin liturghii prilejuite de ziua de naștere a lui Putin. Și este de neimaginat că „vladâca” Vladimir va urma exemplul Bisericii din Ucraina, subordonată Moscovei, care și-a proclamat independența, sau că în rândurile păstoriei sale molcome, ortodoxe, va interveni o schismă.

Despărțirea moldovenilor de Rusia nu se va produce ușor, însă procesul a început. Va depinde de succesul ucrainenilor pe câmpul de luptă și de felul cum vom reuși să depășim sezonul rece. „Generalul iarnă” s-ar putea să fie ultimul „strateg” convocat de Kremlin, înainte de a-și vedea dărâmată influența în această parte a fostei URSS.