Statele UE nu recunosc rezultatul alegerilor din Belarus | Europa | DW | 19.08.2020
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages
Publicitate

Europa

Statele UE nu recunosc rezultatul alegerilor din Belarus

Alegerile "nu au fost nici echitabile şi nici libere", a declarat cancelara Angela Merkel după o reuniune extraordinară la vârf a UE. Statele membre amplifică astfel presiunile asupra preşedintelui Belarus.

Angela Merkel Pressekonferenz nach Videokonferenz mit dem Europäischen Rat zum Thema Belarus

Angela Merkel: Nu recunoaştem rezultatul alegerilor prezidenţiale din Belarus

Şefii de stat şi de guvern ai celor 27 de state membre ale UE nu vor să recunoască rezultatul controversatelor alegeri prezidenţiale din Belarus, desfăşurate cu o săptămână şi jumătate în urmă. După o reuniune la vârf extraordinară de trei ore, care s-a desfăşurat online, şefa executivului german, Angela Merkel, a declarat că alegerile nu au fost "nici echitabile şi nici libere". Nu există niciun dubiu că au existat încălcări masive ale regulilor în cursul scrutinului, a mai declarat Merkel, care deţine preşedinţia prin rotaţie a Consiliului UE.

Merkel a cerut guvernului de la Minsk să elibereze necondiţionat toţi deţinuţii politici. "Condamnăm ferm violenţa brutală la adresa oamenilor", a afirmat Merkel. Ea s-a declarat de asemenea în favoarea unui dialog naţional, de felul celui propus de opoziţia din Belarus.

În termeni asemănători s-a exprimat la Bruxelles şi preşedintele permanent al Consiliului European, Charles Michel, la capătul videoconferinţei la vârf. UE "se află de partea poporului belarus", a afirmat el. Michel a anunţat că UE va decide "curând" sancţiuni împotriva unui număr "substanţial" de înalţi funcţionari din Belarus, din pricina fraudelor la urne şi a violenţei împotriva opoziţiei.

Opoziţia reunită în jurul candidatei la preşedinţie Svetlana Tihanovskaia, refugiată în exil de teama represaliilor, a cerut UE să nu recunoască algerile prezidenţiale de acum 10 zile. Ea a adresat un mesaj video Uniunii Europene din Lituania, cerând: "onoraţi lideri ai Europei, vă îndemn să sprijiniţi trezirea Belarus."

Preşedintele Lukaşenko, care se confruntă cu presiuni uriaşe, interne şi externe, a ordonat guvernului să împiedice "frământările" şi să asigure paza frontierelor. "Nu e permis să mai existe nelinişti şi frământări la Minsk", a declarat miercuri Lukaşenko, potrivit agenţiei de presă Belta, la capătul unei şedinţe a Consiliului Naţional de Securitate.

După alegerile prezidenţiale din 9 august, Lukaşenko a reclamat pentru sine majoritatea considerabilă a voturilor exprimate. În reacţie, opoziţia l-a acuzat de fraudarea alegerilor. De atunci, protestele în masă şi grevele au tot crescut în intensitate. Forţele de securitate au reţinut mii de demonstranţi, dintre care mulţi au fost maltrataţi în arest. UE a anunţat deja cu câteva zile în urmă un set de sancţiuni împotriva colaboratorilor apropiaţi ai preşedintelui Lukaşenko.

ia/maw (dpa, afp)