1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Medicii sunt pentru menţinerea lockdown-ului

Alina Kühnel2 ianuarie 2021

Sistemul medical este la limită, clinicile au urgent nevoie de o pauză, spun medicii. Comercianţii îşi văd, însă, ameninţată existenţa.

https://p.dw.com/p/3nS6u
Pacienţi la Terapie Intensivă în Aachen
Pacienţi la Terapie Intensivă în AachenImagine: Hennig Kaiser/dpa/picture alliance

Sindicatul medicilor Marburger Bund solicită, în contextul situaţiei actuale din spitale, prelungirea lockdown-ului. În perioada sărbătorilor, presiunile asupra personalului medical au crescut, după cum a relatat preşedinta sindicatului,  Susanne Johna, în discuţia purtată cu jurnaliştii de la trustul de presă Funke. Tot mai mulţi pacienţi la terapie intensivă şi în secţiile de boli infecţioase sunt trataţi de un personal medical tot mai redus, pentru că şi medicii şi asistentele se infectează cu coronavirus.

Susanne Johna
Susanne Johna Imagine: picture-alliance/dpa/Marburger Bund

Prin urmare, restricţiile trebuie să rămână în vigoare. În acest scop ar fi de dorit o decizie "pe cât posibil unitară", în cadrul reuniunii guvernului federal cu premierii de land, programată pentru săptămâna viitoare, a adăugat Johna. "În caz contrar, nu vom reuşi să aducem situaţia sub control".

Preşedintele Asociaţiei Interdisciplinare pentru Medicină Intensivă şi de Urgenţă (DIVI), Uwe Janssens, susţine poziţia şefei de sindicat. Abia la finele săptămânii viitoare vom şti cât de mult s-a răspândit virusul în perioada Crăciunului. Efectele Revelionului se vor vedea mai târziu, a declarat Janssens pentru publicaţia "Rheinische Post". Medicii de la ATI sunt convinşi chiar că relaxarea ar trebui să intervină abia când indicele infectărilor în decurs de 7 zile nu va depăşi 25 la 100.000 de locuitori.

"Pe termen lung, toţi vor fi afectaţi"

Şi economiştii suţin prelungirea lockdown-ului. Pentru economie, prioritară trebuie să fie "limitarea, pe cât posibil, a celui de-al doilea val", după cum a declarat preşedintele Institutului German pentru Cercetări Economice, Marcel Fratzscher. Eventuale relaxări economice în acest moment ar putea fi unora utile pe termen scurt. "Pe termen lung, însă, toţi vor fi afectaţi", a avertizat analistul pentru "Augsburger Allgemeine".

Marcel Fratzscher (DIW)
Marcel Fratzscher (DIW)

Comercianţii, în schimb, se consideră tot mai periclitaţi. Anunţatele ajutoare în valoare de miliarde de euro nu au ajuns la destinatari, pentru că accesarea fondurilor este foarte dificilă, anunţă Asociaţia Comercianţilor din Germania (HDE). După ce multe companii şi-au epuizat în linii mari capitalul propriu, în lunile următoare am putea asista la un val de falimente. "Situaţia este cu adevărat foarte gravă", spune preşedintele asociaţiei, Stefan Genth, într-o declaraţie pentru agenţia de presă germană dpa. Scopul prioritar ar trebui să fie redeschiderea magazinelor, imediat ce virusologii dau undă verde şi să şi rămână deschise. "Nu putem supravieţui între două lockdown-uri."

"Nicio relaxare până în aprilie"

Propunerile privind regândirea strategiei şi concentrarea măsurilor de prevenţie pe grupele de risc sunt respinse de preşedinta Marburger Bund. "Cei peste 20 de milioane de oameni în vârstă sau bolnavi pot fi consecvent protejaţi doar dacă se reduce la nivelul întregii populaţii transmiterea virusului." În acelaşi timp, Johna a temperat aşteptările legate de începerea vaccinării. "Cu tot optimismul trebuie să fim conştienţi că vaccinarea nu va relaxa situaţia în primele trei luni ale anului".

În paralel, însă, se înmulţesc criticile la adresa guvernului în lipsa dozelor de vaccin anunţate. Unul din membrii Academiei Leopoldina (n.red. pe recomandările academicienilor se bazează cancelara Merkel în luarea deciziilor necesare pe timp de pandemie) a vorbit despre "un mare eşec al responsabililor". În vară deja se impunea comandarea "mult mai multor doze de vaccin, chiar la risc", a declarat medicul neurolog Frauke Zipp pentru publicaţia "Die Welt". Şi parlamentara ecologistă Kordula Schulz-Asche este de părere că "din actuala perspectivă ar fi fost în mod sigur mai bine dacă se comandau chiar şi la risc mai multe şi mai diverse vaccinuri la cei peste 100 de producători. Dar ea atrage atenţia şi asupra faptului că în vară vaccinul dezvoltat de BioNTech se afla încă în faza de testare.

12 milioane de doze în primul trimestru

Guvernul federal aşteaptă ca în primul trimestru al acestui an să fie livrate 12 milioane de doze de vaccin, cu care să fie imunizate şase milioane de persoane. Săptămâna viitoare este aşteptată şi aprobarea preparatului produs de compania americană Moderna. Pentru a învinge pandemia, în Germania trebuie imunizaţi circa 50 de milioane de oameni.

De la mijlocul lunii decembrie, în Germania sunt în vigoare restricţii dure. Magazinele neesenţiale, restaurantele şi hotelurile sunt închise. Marţi, şefii landurilor federale vor discuta cu guvernul federal despre o eventuală prelungire a restricţiilor actuale, dincolo de data de 10 ianuarie, când ar trebui să expire.

"Rata infectărilor ar putea fi subestimată"

Berlin Eingang Robert-Koch-Institut Schriftzug
Imagine: picture-alliance/dpa/C. Koall

Înainte însă, adică luni, se vor consulta miniştrii Educaţiei din toate landurile federale cu privire la redeschiderea şcolilor şi grădiniţelor, odată ce copiii mai mici nu se descurcă cu învăţământul la distanţă. Expertul social-democrat pe probleme de Sănătate, Karl Lauterbach, consideră practicabilă varianata alternării cursurilor între online şi predarea în clasă. Alternativ, pentru elevii din clasele mai mari s-ar putea renunţa complet la orele cu prezenţă obligatorie în clasă, a declarat Lauterbach pentru "Rheinische Post".

Situaţia actuală a infectărilor nu este clară, dat fiind că în perioada sărbătorilor au fost testate mai puţine persoane şi s-au raportat mai puţine cazuri autorităţilor de resort. Institutul Robert Koch a anunţat sâmbătă (2.01.) 12.690 de cazuri noi confirmate şi 336 de decese asociate virusului. Experţii se aşteaptă însă la o corectare a acestor cifre. Astfel rata infectărilor recente ar putea fi "subestimată". 

ak/maw (dpa, afp, rtr)