1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Prea mult zahăr: interzicerea publicităţii nesănătoase?

4 martie 2023

Ministrul Alimentației, Cem Özdemir propune interzicerea publicității pentru alimente nesănătoase, arătând că fiecare al șaselea copil din Germania cântărește prea mult. Industria dulciurilor ripostează.

https://p.dw.com/p/4OFde
Ambalaje colorate şi atrăgătoare
Dulciurile în exces fac rău copiilorImagine: Oliver Berg/dpa/picture alliance

În timp ce o bomboană de ciocolată cu brațe, picioare și ochelari supradimensionați alunecă în roller-coaster, o voce ne aduce la cunoștință că „aceasta este gustul distracției" și că există un concurs cu intrare gratuită la un parc de distracții. Aceasta este doar una din reclamele la dulciuri în programul de după-amiază al televiziunilor germane.

Ministrul Alimentației, Cem Özdemir, vrea să se asigure că între orele 18.00 și 23.00, la televizor, la radio și pe internet, nu va fi difuzată nicio reclamă la alimente nesănătoase destinată copiilor. Această măsură se va aplica inclusiv influencerilor de pe YouTube sau Tiktok. În plus, afișele care promovează produse dulci, grase sau sărate în culori vii ar urma să fie interzise în jurul școlilor, grădinițelor și locurilor de joacă.  

„Copiii trebuie să poată crește mai sănătoși", a declarat Özdemir la prezentarea planurilor sale la Berlin, la începutul săptămânii. Acest lucru este esențial în lupta împotriva obezității și a altor boli legate de alimentație. Există dovezi irefutabile, a spus politicianul ecologist, că publicitatea pentru alimente nesănătoase influențează opțiunile alimentare ale copiilor, a continuat el.

O piață de miliarde de euro

Reprezentanții industriei alimentare din Germania contestă însă faptul că o interdicție a publicității poate preveni obezitatea. Carsten Bernoth, directorul general al Asociației Germane a Industriei de Cofetărie (BDSI) este unul dintre critici. Pentru interviul acordat DW, el a ales sala de conferințe a BDSI din Bonn. Pe masă nu există tăvițe cu biscuiți, nimic de ronțăit, ci doar câteva sticle de apă.

Carsten Bernoth
Carsten Bernoth reprezintă interesele companiilor care produc 90 la sută din produsele de cofetărie din GermaniaImagine: Peter Hille/DW

Interzicerea publicității nu va duce la reducerea consumului de dulciuri de către copii, spune Bernoth: "Publicitatea este esențială într-o economie de piață. Funcția ei este de a lua cotă de piață de la alți concurenți". Anul trecut, producătorii germani de dulciuri au raportat vânzări de aproximativ 14 miliarde de euro. Iar aproximativ un miliard de euro merge în publicitate. 

Bernoth se teme că planurile lui Özdemir vor duce la o interzicere aproape completă a publicității pentru industria sa. Într-adevăr, publicitatea destinată adulților, dar care ar putea fi văzută de copii, ar intra și ea sub incidența interdicției. "Noi pledăm pentru libertatea de alegere a consumatorului", spune Bernoth. "Consumatorii trebuie să fie capabili să facă o alegere în cunoștință de cauză. Informarea și educația sunt esențiale în acest sens. Nu este treaba statului să emită directive sau interdicții la acest capitol”.

Exemplu pozitiv din Chile

Însă ar putea interzicerea publicității să protejeze copiii de alimentele nesănătoase? Anette Buyken, profesor de nutriție în domeniul sănătății publice la Universitatea din Paderborn afirmă că datele cu privire la această chestiune nu sunt foarte bune până în prezent. „Principala problemă este că sunt foarte puține țări care implementează aceste măsuri pe care să le însoțească cu o bună cercetare a eficienței lor”.

Un exemplu pozitiv este Chile, unde - începând din 2016 - există cele mai stricte reguli din lume pentru publicitatea la dulciuri adresată copiilor. Pe lângă interzicerea publicității, alimentele nesănătoase trebuie să fie etichetate cu avertismente, la fel ca în cazul țigărilor. Încă de la început, autoritățile au colectat date privind eficiența măsurilor. "Și, într-adevăr, s-a putut stabili că măsurile luate au influențat și alegerea alimentelor", spune Buyken.

”Acum, ei investighează dacă acest lucru îmbunătățește sănătatea pe termen lung, iar accentul nu ar trebui să fie pus doar pe obezitate. Cel mai important lucru este să începem, să observăm și apoi să ajustăm dacă este necesar. Avem suficiente dovezi, din Chile și alte țări, despre cum să abordăm acest lucru”.

Anette Buyken
"Ar trebui să privim sănătatea ca un întreg, nu doar obezitatea", spune Anette Buyken.Imagine: Bezim Mazhiqi

În multe țări, numărul copiilor și adolescenților supraponderali a crescut puternic în ultimele decenii. Aproximativ unul din șase copii din Germania este supraponderal sau obez, potrivit Institutului Robert Koch. În rândul copiilor cu vârste cuprinse între 11 și 13 ani - unul din cinci!

Pandemia a încurajat tendința

Părinții unor astfel de copii o contactează pe Andrea Gerschlauer, expertă în nutriție, pentru a-i cere ajutorul. În cabinetul de consultații al lui Gerschlauer din Bonn stă agățat în perete certificatul oferit acesteia de Societatea Germană de Nutriție (DGE). Într-un colț de joacă se află o bucătărie pentru cei mici, iar pe un perete magnetic este afișată piramida nutrițională: multe băuturi neîndulcite la bază, multe legume, fructe, produse din cereale integrale și cartofi, o cantitate moderată de lapte, carne, pește și ouă. Iar în vârf: puține dulciuri și a alimente grase.  

Gerschlauer pune pe masă o cutie de băutură, comercializată de producător ca un "calmant al setei", cu fructe strălucitoare pe ambalaj. "Spuneți-mi câte cuburi de zahăr sunt aici", întreabă ea. Gerschlauer răspunde singură: "18 bucăți. Asta nu-ți va potoli setea. Acestea sunt doar promisiuni înșelătoare, care mă prostesc pe mine, consumatorul lor”.

Băutură "hidratantă"
Presupusa băutură hidratantă din cabinetul de consultații al Andreei GerschlauerImagine: Peter Hille/DW

Gerschlauer speră că interzicerea publicității pentru alimente nesănătoase în Germania va intra în vigoare cât mai repede. Odată cu pandemia, experta a observat că mulți copii s-au îngrășat foarte mult într-o perioadă relativ scurtă de timp. "Văd o legătură între uitatul la televizor timp mai îndelungat și faptul că oamenii consumă diverse alimente în acest timp. Când la acest obicei mai adaugi și reclamele, pentru copii devine foarte greu să își ia gândul la dulciuri". Iar copiii din familiile defavorizate din punct de vedere social sunt deosebit de afectați.

Gerschlauer face distincție între factorii interni și externi care duc la decizia de a mânca. Bineînțeles, mediul joacă un rol important, mai ales familia - aici, părinții sunt responsabili ca modele de urmat și ca "șefi ai ofertei" de zi cu zi. „Însă sunt sigură că mai ales creierul copiilor mici este influențat și de publicitate. Eu însămi încă mai pot recita sloganuri publicitare din copilărie, auzite acum 50 de ani. Aceste sloganuri rămân adânc imprimate în mintea noastră”.

Andrea Gerschlauer
"Sănătatea este un drept al copilului", spune nutriționista Andrea GerschlauerImagine: Peter Hille/DW

După interzicerea publicității, ar trebui să urmeze și alte măsuri, cere Gerschlauer. De pildă, o taxă mai mare pe alimentele nesănătoase, la fel și în cazul țigărilor. Ori o reducere a TVA la alimentele benefice pentru sănătate, cum ar fi legumele, fructele, cerealele integrale și leguminoasele. "Altfel, vom avea o problemă uriașă în 30 de ani. Când acești mulți copii supraponderali vor crește, ei vor fi expuși riscului de boli cardiovasculare, diabet zaharat de tip 2, hipertensiune arterială și alte boli legate de alimentație. Ne așteaptă multă suferință și costuri ridicate”.

Liberalii dau semne că resping inițiativa

Interzicerea publicității la produse nesănătoase propusă de Özdemir va avea de înfruntat multă opoziție în Bundestag, chiar dacă guvernul de coaliție a convenit deja, în principiu, asupra interzicerii publicității pentru produse nesănătoase "în programele și formatele destinate copiilor sub 14 ani".

Özdemir se confruntă cu opoziția grupului parlamentar al partenerului de coaliție liberal-democrat. Ideea ministrului ar însemna "mai multă birocrație, mai multe interdicții, mai puțină inovație și mai puțină calitate a vieții", a scris pe Twitter Gero Hocker, purtătorul de cuvânt al Partidului Liberal-Democrat (FDP) în politica agricolă.

Dacă îi întrebi pe copiii de vârstă preșcolară și primară, cum ar fi proprii copii, ce părere au despre ideea ministrului Alimentației, ai de obicei sentimentul că te lovești de un lobby dur al zahărului.

La fel ca adolescenții care se bucură de pauza de masă în această zi însorită de martie în Bonn. Ei părăsesc curtea școlii și traversează strada spre supermarket. Puțin mai târziu, tinerii se întorc, ținând în mână biscuiți cu ciocolată, limonade, chipsuri și biscuiți dulci.

Noah, în vârstă de 18 ani, nu are dulciuri la el. "Cred că publicitatea pentru lucruri nesănătoase ar trebui interzisă", spune el pentru DW. "Trebuie doar să te uiți la câți oameni sunt supraponderali în zilele noastre. Eu văd asta în fiecare zi la școală". Tânărul în jachetă neagră se grăbește, orele la clasa lui sunt pe cale să înceapă. „Îmi place sportul și încerc să renunț la dulciuri", mai spune el pentru DW.

Peter Hille
Peter Hille Reporter radio, TV și online