Eșecul occidental în Afganistan, Irak, Libia | Global | DW | 06.07.2021
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages
Publicitate

Global

Eșecul occidental în Afganistan, Irak, Libia

Nu numai în Afganistan politica intervenționistă occidentală a avut puține rezultate, ci și în Irak și Libia, unde succesele par mai degrabă modeste, atrag atenţia experţi consultaţi de DW.

Oraşul irakian Mossul, imagine realizată în 2018, la un an după eliberarea de Statul Islamic

Oraşul irakian Mossul, imagine realizată în 2018, la un an după eliberarea de "Statul Islamic"

Retragerea trupelor NATO din Afganistan este în plină desfășurare, dar țara pe care o părăsesc soldații este departe de a avea condiții democratice stabile, iar talibanii controlează teritorii vaste.   

Odată în plus, politicienii și strategii occidentali au fost nevoiți să realizeze că nu poți schimba cultura politică a unei regiuni ca pe o planșă de desen. Ceea ce pare bun în teorie - cum ar fi revoluționara constituție afgană cu aspect liberal, adoptată în 2004 - este greu de aplicat în teren.

Așteptări mari

Afganistanul nu este singurul loc în care intervențiile occidentale nu au reușit să își atingă obiectivele pe care și le-au impus. Irakul este un alt tărâm al speranțelor eșuate, cel puțin dacă ne raportăm la așteptările proclamate înaintea invaziei americane din 2003.

”Înființarea unui Irak liber în inima Orientului Mijlociu va fi un punct de cotitură în revoluția democratică mondială”, declara în noiembrie 2003 președintele de atunci al SUA, George Bush. În prezent, Irakul se luptă pentru a fi autonom în fața Iranului, vecinul său autoritar.

Nici în Libia, speranțele nu s-au împlinit după răsturnarea, cu sprijinul NATO, a fostului lider Muammar al-Gaddafi.

Forţe afgane în timpul unei adunări la Kabul

Forţe afgane în timpul unei adunări la Kabul

Numai atunci când această cădere va avea loc ”poate începe cu adevărat o tranziție autentică de la dictatură la un proces constituțional incluziv”, scriau președinții Statelor Unite și Franței, Barack Obama și Nicolas Sarkozy, precum și premierul britanic David Cameron într-un document de poziție comună din aprilie 2011.

Numai că, după căderea lui Gaddafi, au urmat zece ani de război. Abia în acest an, părțile naționale beligerante au reușit să ajungă la un acord asupra unei constituții și asupra alegerilor parlamentare din decembrie 2021.

Aspirațiile occidentale și realitățile afgane

Care este motivul acestor eșecuri, ori cel puțin al succeselor modeste în comparație cu așteptările? În esență este vorba de discrepanța dintre aspirațiile statelor intervenționiste și realitatea politică din teren.

În lucrarea sa ”Istoria Afganistanului”, Konrad Stetter, cercetător german în domeniul păcii și conflictelor, subliniază dificultățile fundamentale întâmpinate de statele occidentale. Este vorba, între altele, despre ”mediul natural prohibitiv, conflictul dintre mediul urban și mediul rural, particularismul extrem și eterogenitatea culturală”.

La acestea se adaugă diferitele idei ale claselor sociale. ”Punerea în aplicare a drepturilor omului și a democrației, precum și a egalității femeilor, nu este suficient de rapidă pentru societatea urbană, în timp ce o mare parte a populației rurale consideră aceste principii neislamice”, scrie Stetter.

Din acest motiv, talibanii ar putea beneficia de un sprijin larg, în special în zonele rurale din sudul Afganistanului.

Soldaţi afgani în munţi

Soldaţi afgani în munţi

De aceeași părere este Stefan Weidner, expert în lumea islamică: ”A negocia acum cu talibanii, după ce ai petrecut 20 de ani învățându-i pe afgani cum este cu drepturile femeilor și cu statul de drept din Germania, având protecția Bundeswehr-ului (armata federală, n.r.), echivalează cu o înfrângere!”

În general, spune Weidner, statele occidentale și-au stabilit obiective prea înalte și utopice, nu numai în Afganistan, ci și în Libia și Irak.

Investiții mari, randament modest

Pentru a-și atinge obiectivele, statele occidentale și instituțiile internaționale au investit sume uriașe și continuă să facă acest lucru, în pofida retragerii trupelor. O conferință a donatorilor pentru Afganistan, desfășurată virtual în noiembrie anul trecut, a strâns aproximativ 10,1 miliarde de euro. Banii urmează să curgă în următorii patru ani.

Cu toate acestea, costurile implicării în zonele de război și de criză au produs ”o iluzie optică”, spune Daniel Gerlach, expert în Orientul Mijlociu, coeditor al revistei ”Zenith – Revistă pentru Orient”. De multe ori, din banii alocați reconstrucției, doar o mică parte ajunge la populație, căci personalul, birourile și securitatea sunt foarte costisitoare în acele locuri, a declarat Gerlach într-un interviu acordat DW.

Miliţii afgane

Miliţii afgane

”Atunci când angajații occidentali sau chiar un diplomat de rang înalt se îndreaptă spre un proiect pentru a-și face o impresie despre starea în care se găsește acesta, paza este asigurată de convoaie blindate și gărzi de securitate înarmate”. O astfel de vizită, amintește Gerlach, costă câteva mii de euro pe zi.

Stăpânii nopții

Această autoprotecție adesea necesară face ca inclusiv soldații să nu își mai poată îndeplini decât parțial funcția de protecție în zone de criză precum Afganistanul, afirmă Gerlach.

”Acest lucru este valabil mai ales pe timpul nopții, când soldații se află în taberele lor, iar talibanii în sate”. În timpul nopții, talibanii le-ar fi explicat rezidenților ce așteptări au de la ei. Dacă sătenii nu îndeplineau aceste așteptări, talibanii veneau din nou, exercitând presiuni și mai mari. Aceeași situație a existat în Irak în urmă cu câțiva ani. Acolo, forțele de securitate stăpâneau ziua, în timp ce ”Statul Islamic” facea legea pe timpul nopții - cu consecințe comparabile, spune expertul pentru DW.

Implozie în Libia

Însă indiferent cât de mare este efortul financiar, problemele fundamentale cu greu pot fi controlate. În cartea sa despre războiul civil din Libia, politologul Wolfram Lacher descrie implozia statului și dificultatea de a găsi parteneri de discuție. În aproape toate orașele, există grupuri rivale care formează, din nou și din nou, alianțe noi.

În plus, spune Lacher, adesea aceste grupuri abia dacă sunt identificabile pentru lumea exterioară. ”În loc să își sporească profilul public și să își dezvolte o identitate corporativă clară, grupurile armate se camuflează prin schimbarea constantă a numelor”.

Cu alte cuvinte, NATO a participat la răsturnarea unui dictator, dar fără să aibă nicio idee despre cum ar putea fi menținută structura și construcția acelui stat fără omul din fruntea sa.

Decizii greșite și în Irak

Irak. 2021. Portretul clericului şiit Moqtada al-Sadr

Irak. 2021. Portretul clericului şiit Moqtada al-Sadr

Puterile intervenționiste au făcut greșeli fundamentale și în Irak. După ce ”coaliția doritorilor” a invadat Irakul în 2003, Paul Bremer, administratorul civil american pentru Irak, a luat o serie de decizii importante. El a privatizat întreprinderile de stat, a dizolvat Partidul Baath, dominat de dictatorul înlăturat Saddam Hussein, și a desființat armata irakiană.

Urmarea: mii de oameni au fost privați de mijloacele lor de trai. Unii dintre cei frustrați și care antipatizau profund puterile intervenționiste, s-au îndreptat către grupările jihadiste, mai ales către al-Qaeda și Statul Islamic, care au aruncat țara într-un val de violență fără precedent.

”Aventura irakiană s-ar fi încheiat mai ușor dacă ar fi fost condusă de actori responsabili, mai puțin ideologici, mai puțin preocupați de propriile sinecuri”, spune Stefan Weidner, un erudit expert în lumea islamică. 

Ar fi fost mai puțin dezastruos dacă implicai statele vecine, în loc să le ameninți, vorbind despre ”axa răului”. ”Ar fi existat mai puțină rezistență dacă unii dintre irakieni - adică toți cei care au cooperat sau au fost nevoiți să coopereze cu Saddam - nu ar fi fost declarați dușmani și paria”, este de părere expertul.

Vă mai recomandăm