Comentariu: Afganistan - eternul montagne russe | Global | DW | 19.08.2019
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages
Publicitate

Global

Comentariu: Afganistan - eternul montagne russe

Afganistanul este un stat independent de exact 100 de ani. Dar secolul care a trecut a fost o succesiune de urcuşuri şi coborâşuri. Viitoarea prăbuşire se şi arată la orizont, consideră Florian Weigand.

Loya Jirga, Marele Sfat al ţării, se reuneşte periodic la Kabul, pentru a decide chestiunile majore ale Afganistanului.

Loya Jirga, Marele Consiliu, decide în chestiunile majore ale Afganistanului

Mai succint nu putea fi prezentată istoria ţării decât a făcut-o un bătrân afgan pe care l-am întâlnit în 2006 la Kabul. "Alexandru cel Mare a venit şi a plecat, la fel au făcut britanicii şi sovieticii. De ce să nu plece într-o zi şi americanii?"

13 ani mai târziu, cuvintele sale par a se împlini. Un acord cu talibanii privind retragerea SUA ar putea fi semnat de la o zi la alta. Şi astfel se va încheia curând un alt ciclu pe eternul montagne russe de la Hindukuş. Doar pasagerii se tot schimbă, în timp ce urcuşurile şi coborâşurile rămân aceleaşi.

Mitul invincibilităţii

Mitul cu care afganii se tot laudă a apărut demult. Ei spun: cuceritorii vin şi pleacă, iar timpul lor este mereu foarte scurt. Aceasta îi umple pe afgani de mândrie, dar îi pune şi pe gânduri. Ei visează la un Afganistan liber, care să nu mai fie mingea de joc a puterilor străine. Pe de altă parte, ei se întreabă: cum să înflorească ţara prin forţe proprii? O ţară în mare parte aridă? E adevărat, Afganistanul este înzestrat cu mari bogăţii de subsol, dar pentru exploatarea lor lipsesc atât mijloacele tehnice, cât şi infrastructura.

Weigand Florian Kommentarbild App

Florian Weigand

Prima încercare din perioada modernă de aşezare a ţării pe temelii stabile şi de lansare a dezvoltării prin puteri proprii a demarat cu exact 100 de ani în urmă. Atunci, în 1919, britanicii s-au văzut nevoiţi să recunoască, după trei războaie care i-au măcinat şi care în cele din urmă nu au avut niciun succes, că şi prezenţa lor în ţară nu va fi decât una episodică. În consecinţă, nu s-au opus ca protectoratul lor de până atunci să-şi proclame independenţa.

Primul rege, Amanullah Khan, a vrut să promoveze o politică de deschidere, fără condiţii dezavantajoase impuse din afară. El s-a orientat în funcţie de curentele moderniste existente atunci în Orient. Idolul său a fost fondatorul statului turc laic, Kemal Atatürk. El a fost de asemenea foarte impresionat de Germania Republicii de la Weimar, unde a şi întreprins o vizită de stat. Soţia sa Soraya a renunţat la voalul tradiţional islamic, iar regele a implementat reforme profunde. Astăzi reprezentanţi ai guvernului de la Kabul reproduc cu plăcere citate din rege, în care acesta sublinia că afganii nu-şi pot edifica viitorul decât prin forţele proprii, pe propria răspundere. Să fie Amanullah o figură luminoasă şi un model pentru viitor?

Eşecuri

Cei care astăzi aplaudă nu ar trebui să uite cât de amarnic a fost finalul. Regele a fost în scurt timp perceput ca un imitator al occidentului şi un trădător al propriei tradiţii şi culturi. În urma unei revolte, a trebuit să plece în exil. Succesorul său a abrogat toate reformele, dar a rămas pe tron doar pentru scurt timp. Au urmat apoi iarăşi reformatori, cum a fost regele Zaher Shah, care a dat ţării numeroşi ani de pace. Dar, în cele din urmă, toţi, fără excepţie, au fost fie înlăturaţi prin lovituri de stat, fie asasinaţi.

Acea eră a luat sfârşit în 1979, prin invazia sovietică. Dar un deceniu mai târziu şi armata roşie s-a văzut nevoită să se retragă. Iar anii 90 au adus mai întâi un război civil, urmat de venirea la putere a talibanilor.

Şi ce va urma acum, după invazia americană derivată din atacurile de la 11 septembrie, după două misiuni ale NATO, după miliarde alocate pentru dezvoltare şi mai bine de 15 ani de Constituţie democratică?

După cum se pare, acel montagne russe de la Hindukuş se îndreaptă iarăşi cu viteză spre o nouă prăbuşire. SUA şi-au pierdut tot interesul. Pentru a se putea retrage cu fruntea sus, americanii nu se dau înapoi de la încheierea unei înţelegeri cu teroriştii talibani. Singura lor condiţie este ca talibanii să promită că, pe viitor, Afganistanul nu va fi un exportator de terorism. Ce se va alege pe viitor de această ţară americanilor le este indiferent.

Experienţa afganilor care-şi cunosc bine istoria se confirmă aşadar din nou. Puterile străine vin de regulă doar pentru a-şi impune interesele şi valorile.

Prin experienţe asemănătoare au trecut fireşte şi alţii. Dar acestea au dus, de pildă pe subcontinentul indian, la soluţii destul de creative. După dominaţia colonială britanică s-a ajuns şi acolo la independenţă. Statele succesoare India şi Pakistan, şi mai târziu, în anii 1970, şi Bangladeshul, după ce acesta s-a desprins de Pakistan, au păstrat pentru ele părţile bune ale moştenirii lăsate de ocupanţi în educaţie sau armată. Au păstrat până şi limba engleză ca lingua franca.

Reţinere faţă de ideile din afară

Mitul propriei invincibilităţi, coroborat cu experienţa tristă făcută cu parteneri care azi spun una şi mâine fac alta provoacă în Afganistan un scepticism faţă de ideile venite din exterior. Aceasta lasă ţara la îndemâna extremiştilor care promit să împiedice sau măcar să reducă aceste influenţe străine.

Extremiştii scapă însă, desigur, din vedere că şi cultura afgană, a cărei "puritate" pretind că o apără, este rezultatul multor influenţe din afară: arabe, persane, din Asia Centrală sau de pe subcontinentul indian. Dacă această capacitate dezvoltată pe durata unor milenii ar fi resuscitată, de a adapta în folosul ţării influenţe politice şi culturale străine, năzuinţele interne afgane de reformă nu ar mai fi sistematic sortite eşecului.

Vă mai recomandăm