Verheugen: "Extinderea UE spre est a fost un mic miracol"

DW: În urmă cu 20 de ani, Polonia și alte nouă țări erau admise în Uniunea Europeană. Spuneți că extinderea spre est este "aproape ca un miracol". De ce? 

Günter Verheugen: A fost o sarcină uriașă pentru ambele părți. Țările care se eliberaseră de dictatura comunistă își căutau acum locul într-o Europă unificatoare și trebuiau să depună cele mai mari eforturi. Nu era vorba doar despre transformarea socială majoră care a fost necesară odată cu schimbarea de sistem din 1989-1990, ci și de adoptarea dreptului comunitar european foarte complex. Sistemul politic și social din țările în curs de aderare, în special din Polonia, s-a confruntat cu o sarcină gigantică. Lucrurile au fost posibile doar pentru că oamenii din aceste țări au fost hotărâți să își asume poverile asociate cu această transformare. De aceea vorbesc despre un mic miracol. Cele 15 state membre pe care UE le avea la acea vreme au reușit să fie unite și să aibă voința de a finaliza cu succes un proiect esențial într-un interval de timp relativ scurt. Acest lucru a fost realmente extraordinar. În starea sa actuală, UE nu ar putea realiza acest lucru.

Cât de multă muncă de convingere ați fost nevoit să depuneți în calitate de comisar european responsabil cu extinderea UE?

Am considerat că una dintre sarcinile mele era să ajut guvernele și parlamentele, elitele politice din țările candidate, să convingă oamenii că aceasta este calea corectă de urmat. Nu prin cuvinte, ci prin fapte. Această muncă de convingere nu a fost întotdeauna ușoară, în special în Polonia. Îndeosebi oamenii din zonele rurale se temeau să nu fie copleșiți de concurența din marea piață unică europeană. Nici biserica poloneză nu a fost întotdeauna de ajutor. M-am străduit să clarific, cu fiecare ocazie, faptul că UE era pregătită pentru noii veniți și am căutat mereu să iau contact cu oamenii care locuiau acolo. Așa am ajuns să cunosc bine Polonia și chiar să o iubesc. Mi-am dat seama în acei ani că Polonia este o țară foarte specială.

Aveați cu siguranță la acea vreme viziunea unei Europe extinse. Cum arăta această viziune? 

În primul rând, realizările revoluției pașnice din Europa Centrală și de Est trebuiau să devină ireversibile, iar statul de drept și economia socială de piață să nu poată fi inversate. Mai era vorba și despre a ne asigura că această zonă mare dintre Marea Baltică și Marea Neagră nu va deveni un ”no man's land” politic, o zonă de insecuritate și instabilitate. Dacă ne uităm la situația din Europa de astăzi ne putem întreba ce s-ar fi întâmplat dacă nu reușeam la acea vreme să integrăm Europa Centrală și de Est. Ar fi fost mai bine? Categoric nu. Am fi reușit să asigurăm pacea? Nu sunt atât de sigur că acest lucru ar fi fost posibil peste tot în acest ”no man's land”, în această 'Europă intermediară'. 

Însă aș mai puncta ceva esențial pentru mine personal. Ceea ce s-a întâmplat acum două decenii a fost un act de justiție istorică. Ideea de unitate europeană nu este o idee exclusiv vest-europeană. Am fost de părere că ar fi absolut intolerabil să lăsăm în frig popoarele europene, care au fost mai întâi victime ale fascismului german și apoi ale stalinismului. Mi-ar fi fost imposibil să explic de ce Germaniei, ca țară care a provocat catastrofa europeană din secolul XX, i s-a permis să se bucure încă de la început de beneficiile integrării europene, dar nu și țărilor care au fost victime. 

Ce așteptări și viziuni credeți că nu au fost îndeplinite? 

Spiritul comunitar care a fost atât de puternic în anii de după 1999, determinarea de a face ceva cu adevărat măreț probabil că nu ar mai fi posibile în UE de astăzi. Coeziunea a slăbit, dar nu din vina noilor state membre. Avem un val naționalist, populist, care creează și exploatează un puternic resentiment antieuropean, iar aceste tendințe se regăsesc în aproape toate statele membre. Este posibil chiar ca acest val să nu își fi atins încă apogeul. Sunt îngrijorat de coeziunea internă a comunității noastre.

Atacul rusesc asupra Ucrainei nu credeți că a sudat UE?

În anumite privințe, reacția a fost încurajatoare, în sensul că toată lumea a catalogat agresiunea ca fiind inacceptabilă și a insistat asupra respectării principiului neagresiunii în Europa. Însă, dacă ne uităm mai atent, putem observa diferențe în modul în care este evaluat acest conflict. Pe fundal se face auzită întrebarea dacă este corect să privim Rusia ca pe un dușman etern care nu se va schimba. Ori poate ar trebui să găsim o cale de a trăi împreună pe acest continent pe termen lung, căci oricum nu avem altă soluție. Văd, deci, opinii foarte diferite. Îmi dau seama și că disponibilitatea de a continua să oferim un ajutor financiar și material major în acest război este tot mai slabă. Nu aș spune că războiul din Ucraina este liantul care ține UE împreună. Am fost totuși puțin surprins de hotărârea Consiliul European de a începe încă de acum negocierile de aderare cu Ucraina.

De ce? 

Pentru că nu-mi pot imagina cum ar trebui să se întâmple acest lucru. În ce fel poți introduce legislația Comunității Europene în condiții de război și de lege marțială în Ucraina și, mai ales, cum pot Comisia și statele membre să verifice dacă acest lucru se întâmplă cu adevărat. Iată de ce cred că decizia Comisiei este mai în acest moment mai degrabă un act simbolic, un semn de solidaritate. Nu ar trebui așadar să hrănim speranțele că lucrurile se vor întâmpla cu rapiditate. Mă gândesc la soarta Turciei, care a fost desemnată țară candidată în 1999 și cu care am început negocierile în 2005. Acest lucru nu ne-a dus nicăieri. Ba chiar dimpotrivă, probabil că Turcia este pierdută pentru Europa.

Negocierile cu Ucraina tot spre nicăieri credeți că se îndreaptă?

Este foarte dificil de prezis cum va decurge politica de extindere - nu doar în ceea ce privește Ucraina. Avem în primul rând Balcanii de Vest cu un angajament de aderare încă din 1999. Apoi avem Caucazul, Georgia și poate într-o zi Armenia în postura de candidați. Însă înainte de următoarea rundă majoră de extindere mai este nevoie și de o reformă a fundamentelor noastre instituționale. Dacă rămân așa cum sunt în prezent, ele nu vor putea funcționa când UE va avea 37 ori chiar mai mulți membri. Cum va arăta o Comisie Europeană cu peste 37 de membri, între care unul este Franța și șapte sunt din fosta Iugoslavie? Am mari îndoieli că acest lucru ar fi acceptat. La fel de sceptic sunt și în ceea ce privește modificările tratatelor. Ele trebuie să fie ratificate în Parlamentul European și în cele 27 de parlamente naționale și există un risc de aproape 100% ca ratificarea să eșueze în unele țări. Este foarte clar că reprezentarea intereselor naționale a devenit din nou mai puternică decât apărarea intereselor comune.

Polonia, dar și Ungaria, s-au aflat în mod repetat în atenția opiniei publice în ultimii opt ani în ceea ce privește statul lor de drept. Ați spus nu o dată că nu doar noile țări din UE au probleme cu statul de drept, ci și cele vechi. 

Alegerile democratice nu produc întotdeauna rezultatele pe care le dorim. Eu sunt strict împotriva penalizării unui popor pentru politicile guvernului său. Din acest motiv nu mi s-a părut corectă toată discuția despre cum să îngenunchem Polonia. După părerea mea putem să ne bazăm pe faptul că polonezii știu cum să-și apere singuri democrația și statul de drept. Dacă există o țară, un popor în Europa care face toate sacrificiile necesare pentru libertatea, statul de drept și democrația lui, atunci acela este poporul polonez. În ceea ce privește comparația cu vechile state membre, aceasta nu se referă atât de mult la statul de drept, ci la valul naționalist și populist, care este foarte diferit în fiecare țară în parte.

A fost rezultatul alegerilor parlamentare din Polonia din toamna anului 2023 o confirmare pentru dvs. că polonezii vor reuși să repună de unii singuri țara pe drumul corect?

Absolut! Mă așteptam la acest lucru și eram sigur că PiS și dominația sa nu vor fi un fenomen permanent în Polonia. Aș îndrăzni chiar să prezic că era Orban în Ungaria se apropie de sfârșit. 

Ce rol poate juca acum Polonia în UE? Unul de lider, alături de Germania și Franța? Triunghiul de la Weimar a fost deja reînviat.

Tradiționala axă franco-germană este de mult timp insuficientă pentru a menține stabilitatea și progresul UE. Or, Polonia este absolut necesară în acest sens. Triunghiul de la Weimar, o idee a câtorva miniștri de externe, nu a jucat până acum niciun rol semnificativ. Prin urmare nu aș vorbi despre o revitalizare, ci despre un adevărat început, cu o politică în cadrul căreia Germania, Franța și Polonia se văd împreună ca o avangardă, care oferă impulsuri și preia conducerea. Însă Polonia va trebui să se gândească spre cine o trage inima mai mult, spre UE sau spre SUA.

În curând vom avea alegeri europene. Sondajele indică o întărire a partidelor eurosceptice și populiste. Va mai fi posibilă o aprofundare a UE? 

Posibilă, da, însă mult mai dificilă și mai lentă. Impulsul aprofundării și al extinderii a fost pierdut cu mult timp în urmă. Următoarea rundă de extindere va dura mult timp, iar următoarea rundă de aprofundare va dura și mai mult. Există un larg consens în UE cu privire la faptul că sunt necesare reforme, dar nimeni nu prea știe care sunt aceste reforme și cum trebuie să fie puse în practică. Din nefericire, răspunsul scris în cele douăsprezece stele frumoase ale UE. 

Günter Verheugen, politician social-democrat, a fost comisar responsabil pentru extinderea UE în cadrul Comisiei Europene sub conducerea lui Romano Prodi începând din 1999. În perioada 2004-2010, Verheugen a fost comisar european pentru întreprinderi și industrie.