1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

GLOBAL

Hosni Mubarak este arestat

Fostul preşedinte al Egiptului, Hosni Mubarak, şi cei doi fii ai săi Alaa şi Gamal au fost plasaţi în arest preventiv pentru 15 zile, în cadrul unei anchete privind folosirea forţei împotriva manifestanţilor.

default

Hosni Mubarak

Purtătorul de cuvânt al Parchetului egiptean a anunţat într-un comunicat postat în internet, că "procurorul general Abdel Maguid Mahmud a ordonat arestarea pentru 15 zile a fostului preşedinte Hosni Mubarak şi a celor doi fii ai săi, în cadrul anchetei privind folosirea forţei împotriva manifestanţilor în timpul demonstraţiilor din ianuarie şi februarie anul acesta."

Aceiaşi sursă a indicat că ministrul de interne, Mansur Al Issaui, l-a informat pe procurorul general că interogatoriul fostului şef de stat şi al fiilor săi nu se poate desfăşura în capitala Cairo "din raţiuni de securitate." De asemenea, "raţiuni de ordin medical" au impus transportarea lui Hosni Mubarak la spitalul din staţiunea Şarm el Şeic, aflată în Peninsula Sinai, iar interogatoriul se va desfăşura în acea clădire.

O sursă din serviciile secrete a indicat mai devreme că fiii fostului preşedinte erau conduşi din staţiunea de la Marea Roşie spre închisoarea Tora din Cairo. Înaintea revoltelor de la începutul acestui an, Gamal Mubarak era privit drept potenţial urmaş al tatălui său la cârma ţării.

Fostul preşedinte, aflat, după demisia sa, în arest la domiciliu, la reşedinţa lui din Şarm el Şeic, a fost chestionat pentru întâia oară ieri. În timpul interogatoriului, el a suferit însă o criză cardiacă şi a fost necesară internarea sa în spital. Potrivit agenţiei de ştiri egiptene, Mena, Mubarak se află în prezent la terapie intensivă.

Alaa and Gamal Mubarak festgenommen in Scharm el Scheich in Ägypten Festnahme

Poliţişti egipteni păzesc dubiţa în care Alaa şi Gamal Mubarak sunt luaţi de la tribunalul din Sharm el Sheikh

Televiziunea publică a anunţat la rândul ei că fiii lui Mubarak au fost arestaţi pentru 15 zile în cadrul anchetei vizând recurgerea la forţă împotriva manifestanţilor. În cadrul prezentelor operaţiuni anti-corupţie îndreptate împotriva unor reprezentanţi ai fostului regim ei ar urma să fie chestionaţi însă şi cu privire la acuzaţiile ce li se aduc, de "folosire (ilegală) a fondurilor publice" .

Ministrul egiptean al Justiţiei, Abdel Aziz al-Guindi, a declarat totuşi agenţiei oficiale de ştiri egptene, Mena, că interogatoriile lui Gamal şi Alaa Mubarak nu se vor concentra decât asupra violenţelor împotriva demonstranţilor. Potrivit lui, acuzaţiile legate de malversaţiuni financiare ţin de un alt departament.

Ägypter Ägypten Scharm el Scheich feiern die Festnahme der Mubarak Söhne

Cetăţeni egipteni sărbptoresc la Sharm el Sheikh după anunţarea arestării lui Mubarak

Duminica trecută, fostul preşedinte a ieşit pentru prima dată în public după demisia sa, pentru a-şi apăra "integritatea" şi a respinge acuzaţiile de fraudă financiară, declarându-se "victimă a unei campanii de defăimare". Mesajul său, neînsoţit de imagini, a fost difuzat de postul de televiziune al Arabia.

Arestarea celor trei nu înseamnă automat că li se vor deschide procese penale, dar probabilitatea ca acest lucru să se întâmple este mare.

Puterea militară care l-a înlocuit pe Mubarak a ordonat deja blocarea tuturor conturilor din ţară aparţinând fostului preşedinte şi familiei acestuia şi a iniţiat demersuri pentru a intra în posesia eventualei sale averi din străinătate.

Autor: AFP / DPA / IA
Redactor: Petre M. Iancu

Vă mai recomandăm