Culorile Micii Americi din Banatul de Munte

Bănățenii sunt oameni făloși. Cel puțin două sunt motivele bine întemeiate de fală în Ilidia, satul dintre niște dealuri pe care Banatul Montan coboară domol către Valea Carașului, ca într-o romanță a lui Traian Jurchela, născut aici și întors acasă ca mulți alții. Sunt mândri de sacrificiile străbunicilor, plecați în America, înainte și imediat după Unirea din 1918, la muncă, pentru că din banii câștigați acolo și-au făcut case zdravene iar unii chiar și-au adus mașini cum încă nu se văzuseră prin părțile acestea de lume. 

Un al doilea motiv de fală pentru cei din satul zis printre bănățeni „Mica Americă” sunt porțile mari ale acestor case, din lemn lucrat cu migală.

Moștenirea străbunicului mort în Ohio

Petru Tămaș a fost dulgher înainte de a lua vaporul spre Lumea Nouă, împreună cu fratele Iancu. S-a dus, luni de zile, cu un vapor de la Bremen, s-a întors și a plecat din nou. Dulgher a rămas și acolo, până s-a prăpădit departe de casă, la Warren, în Ohio. În urma lui, la Ilidia s-au păstrat câteva dintre porțile satului și amintirile strânse de un strănepot.

Când va avea mai mult timp, Adam Măran, care a pus pe picioare asociația „Ilidia Historical Village”, o să aranjeze toate antichitățile lăsate la plecare de Petru Tămaș, scrisorile și cărțile poștale pe care le-a trimis de acolo. Dacă va avea vreodată timp. Ca și străbunicul, Măran e și el mereu pe drumuri. Acum l-am prins între două transporturi de stupi.

Am vrut să ne vedem pentru că, atunci când am aflat de proiectul Color the Village, al Asociației „Acasă în Banat”, care și-a propus să renoveze 30 de fațade din Ilidia, l-am întrebat ce părere are. Și mi-a spus cu teamă că „uneori trebuie să știi să refuzi să bei o băutură frumos colorată!”. În special pentru porțile vechi, cum sunt cele făcute de străbunicul mort printre străini, îi era teamă: „Îmbinările sunt făcute cu clei de oase iar expunerea la temperatură sau chimic duce doar la degradare în timp”. Și, apoi, avea îndoieli legate de cum vor arăta fațadele recolorate.

După trei zile în care aproape 400 de voluntari au muncit la cele 30 de fațade, Adam Măran respiră ușurat: casele arată, totuși, bine. Poate că unii dintre săteni ar fi putut și ei să se implice mai mult, crede Măran. Dar, punctează, treaba voluntarilor de la „Acasă în Banat” chiar a fost bună.

„Proiectul nostru se cheamă Colorează Satul. Mulți o iau ad litteram și își închipuie că satul va fi colorat în culorile curcubeului. Nu ăsta e scopul nostru. Dacă e un sat cu specific de case albe, alb îl facem tot. Ideea din spatele proiectul este de a prezerva și a promova arhitectura tradițională din sate și de a trage un semnal de alarmă”, explică Radu Trifan, omul din spatele Asociației Acasă în Banat. 

Anul acesta este al treilea în care Trifan și voluntarii din toată România ai asociației s-au înhămat la misiunea de conservare a patrimoniului rural prin acest proiect. Au fost, în 2019, la Rudăria, cunoscută mai mult pentru rezervația sa de mori de apă, pe care aceeași asociație s-a apucat să le renoveze. Anul trecut s-au mutat la Racovița, lângă Buziaș, pentru a alterna cele două județe ale Banatului, Caraș-Severin și Timiș. Și dacă s-a nimerit ca Rudăria și Ilidia să se afle în drum spre obiective turistice, pe viitor, spune Radu Trifan, nu e exclus ca proiectul să se îndrepte în anii următori spre cazuri sociale.

Satul cu sânge de Phoenix

Prin Ilidia se ajunge în Cheile Nerei. Dar cei mai mulți dintre cei cam 400 de voluntari nu au știut aproape nimic despre Ilidia înainte de a ajunge aici. 

Chiar și lipsit de o infrastructură favorabilă, satul cu o populație permanentă de 345 de locuitori are deja trei pensiuni. „Ca să aibă o valoare reală pentru comunitățile locale, turismul nu se poate rezuma doar la peisaj - cascadă, munte, ieșit la iarbă verde. Trebuie să existe componenta culturală. Iar asta este aici, în sate. În sate, în oameni, în comunități - mâncare bună, tradiții, case, locuri deosebite. Și este nevoie de mult ajutor pentru a aduce un nou suflu în aceste sate, în care s-au pierdut ani mulți în care ar fi trebuit să marșăm în agroturism, pe specificul local”, spune Trifan.

Ca întregul rural românesc, Ilidia este depopulată iar cei rămași nu mai sunt deloc tineri. Dar atracția pentru Banatul Montan există. Fie se întorc cei plecați la oraș sau urmașii acestora, fie vin alți orășeni care simt nevoia să se retragă la țară și cumpără casele scoase la vânzare. Iar acești oameni „au o capacitate mai mare de a dezvolta mici afaceri, chiar pensiuni. Este o continuă mișcare. E o situație foarte fluidă. Nu mai este nimic bătut în cuie - ăsta este satul, ăsta e orașul”, crede organizatorul acțiunii de la Ilidia. 

În centrul satului, pe „socacul ăl mare”, chiar peste drum de biserică și de căminul cultural e o poartă mare mai toată ziua întredeschisă. Locuiește un artist. Unul dintre orășenii care, întors din lumea largă în România, a ales să se retragă la Ilidia. Nu e de aici, e născut în Reșița. Un prieten a moștenit o casă bătrânească aici. „Am trăit din artă în toată Asia de Sud-Est - din Singapore până sus în Nepal, jos până în Borneo și Sumatra și Noua Zeelandă. S-a întâmplat. Eu am plecat în Germania iar firma de arhitectură la care lucram a prins contract să facă muzeul maritim din Singapore. Așa a început. M-am distrat un pic în jurul lumii. Dar 22 de ani mi-au fost de ajuns. Și-atunci am zis că vreau să văd iar patru anotimpuri”. Grafica de pe albumele Phoenix este creația lui Valeriu Sepi. A și cântat cu trupa deși „eu nu sunt muzicant, fac percuție, eu sunt ăla cu caprele, eu le-am făcut, eu le trag”. E încântat de ce le-a ieșit voluntarilor de la Color the Village. „E bine ce-au făcut. Au fost mai reținuți, față de ce am văzut pe unele calcane de clădiri din Timișoara. Trebuie să menții o cromatică a locului”, comentează artistul plastic. 

Ambasadorii Banatului Montan

Și Ileana Mavrodin a descoperit farmecul locurilor de la poalele Banatului Montan. S-a întors, în urmă cu aproape 20 de ani, din Canada pentru a rămâne definitiv lângă Ilidia, la Sasca, una dintre porțile Cheilor Nerei. Arhitectă de formație, a reluat vechile tradiții de construit case rurale și a ridicat o mică locuință de vacanță din cob, din materiale descoperite chiar pe terenul pe care l-a cumpărat în sat și din materiale reciclabile. Între timp a devenit un fel de autoritate națională în materie de întoarcere la natură iar lumea o cunoaște mai ales pentru Castelul de Lut din Valea Zânelor, de lângă Sibiu. A percutat imediat la inițiativa lansată de Radu Trifan și soția acestuia, Nicoleta, așa că a venit cu experiența sa și cu viziunea. Echipele cu care a lucrat la Ilidia au fost fascinate de soluțiile spontane și de priceperea Ilenei. Este convinsă că astfel de programe sunt „viitorul și speranța noastră pentru România”. Prin căsuța de lut și atelierele pe care le organizează a avut șansa de a întâlni oameni deosebiți și, este convinsă, „suntem tot mai mulți”. Despre Color the Village spune că „ne-a dat de gândit, ne-a oferit șansa de a vedea și aprecia cât de frumoase sunt aceste case tradiționale, care au scăpat modernizării”. Și este bucuroasă că sutele de participanți au plecat foarte entuziasmați. Nu doar cele 30 de case sunt garanția succesului acestui proiect de voluntariat, „ci și legăturile și prieteniile care s-au legat”. 

Unii dintre voluntari, mai spune Ileana, iau în calcul să își cumpere case la țară. Și chiar dacă nu o vor face, în mod cert când zugrăvesc o casă, când pun mâna, când se implică și vâd ce înseamnă fiecare bucățică dintr-o fațadă, care la rândul ei are o poveste de viață, poate niște bătrâni care nu mai pot, se vor atașa de poveste, de casă, de oamenii care locuiesc acolo și vor fi ambasadorii Ilidiei. Și vor înțelege mai multe, când vor mai trece prin alte sate, prin care de obicei trecem în grabă, din confortul mașinii noastre, fără să știm exact ce vedem, crede Radu Trifan.

Zilele în care viața a bătut iarăși internetul

Sub bolta răcoroasă a casei lui Valeriu Sepi e agitație cum nu foarte des se întâmplă. Dirigu’ și-a adus copiii dintr-a zecea să-l întâlnească pe artist, într-o pauză între două fațade și o scaldă în apa de munte a Vicinicului. Pentru elevii Liceului Teoretic Dragalina din învecinata Oravița, povestește profesorul Cosmin Ciorman, „aventura Ilidia a pornit de la un simplu mesaj: le-am trimis pe grupul de Whatsapp al clasei linkul de pe Facebook al organizatorilor și i-am întrebat dacă ne băgăm”. Cine a răspuns primul la invitație? „Cine a avut telefonul mai aproape”, comentează unul dintre elevi. Rezultatul s-a văzut, completează dirigintele. Și nu doar reușita celor două fațade renovate în două zile a contat pentru adolescenți, deși „am învățat că în echipă facem două case lejer. Dar și că întotdeauna o mână de ajutor e binevenită. Și să nu mai fim individualiști. Oamenii ar trebui să fie mai buni iar pentru asta nu contează vârsta. Să aibă mai multă încredere în noi și să țină cont și de noi când iau decizii, pentru că noi suntem viitorul și avem nevoie de sprijinul comunității. Altfel, dacă își vor bate joc de noi, cu timpul vom renunța să ne implicăm”. Ei înșiși sprijin pentru comunitatea din Ilidia, copiii dintr-a zecea au mai mărturisit o bucurie, la finalul celor trei zile: „Ne-a scăzut timpul de stat pe internet cu vreo șase ore, în perioada asta de voluntariat. Am folosit telefonul, dar pentru poze și filmări. Am rezistat și fără internet. Azi, în 15 ore am consumat doar 4% din baterie”.

Dragalinezii au fost, în opinia părintelui proiectului Color the Village, „cea mai tânără și cea mai faină echipă. Dirigu’ ce le mai strică media de vârstă”, adaugă Radu Trifan. „Trebuie doar antrenați si iubiți. Restul”, adaugă dirigintele, vine de la sine. Trebuie să își fixeze obiective mari, chiar dacă nu le ating întotdeauna. Să capete încredere în forțele proprii, dar să și înțeleagă că nu pot trăi singuri, că echipa este extrem de importantă. Să își descopere pasiunile. Nu pot fi indiferent la alegerile lor din viitor. Vreau să îi determin să se dezvolte frumos iar reacția lor nu întârzie să apară: îi simt mult mai apropiați și mai sinceri, mai atenți în alegerea prietenilor. Sau așa îi percep eu”.

Radu Trifan este convins că multe sate se vor repopula. Că tinerii nu mai cred neapărat în modelul unicei șanse de realizare la oraș. Pentru că „orașul este acum peste tot, și la 30 de kilometri de Timișoara, cu tot confortul, dar și aici, unde pot veni IT-iști să lucreze de la distanță sau o pensiune care să-i aducă proprietarului venituri suficiente pentru a se întreține și a duce o viață normală în Ilidia”. La asta poate ajuta și exercițiul de colorat satul în acest festival al faptelor bune,

„Partea pozitivă a acestei pandemii este că ne-a făcut să ne reconsiderăm valorile, printre care și nevoia de întoarcere la natură, la o viață mai simplă. Și la ce putem noi face, pentru o viață mai bună. Sigur că ar fi necesară o strategie națională de recuperat și conservat patrimoniu, dar în lipsa ei, lucrurile care pornesc de jos și sunt făcute cu pasiune au șanse reale de reușită iar Radu și Nicoleta Trifan cu proiectul lor sunt cel mai bun exemplu”, conchide Ileana Mavrodin.