1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Costurile crizei morale

Criza economică şi financiară prin care trecem ne adînceşte şi mai mult în criza noastră morală.

default

Valorile durabile precum iubirea, prietenia, respectul, onestitatea, altruismul se clatină tot mai mult în faţa lipsei banilor. Dar aceleaşi valori sînt puse între paranteze ori sînt călcate în picioare cu atît mai mult acolo unde domneşte bogăţia.

Fără a generaliza nici într-o parte, nici în cealaltă, sub imperiul domniei banilor eu cred că atît săracii cît şi bogaţii, mai exact îmbogăţiţii, suferă de aceeaşi lipsă de cumpătare, de echilibru şi dreaptă măsură.

Goana după bani îi urîţeşte la fel şi pe săraci, şi pe bogaţi. Păcălelile "mici" la cîntar ale ţăranilor care ne vînd legume în pieţe sînt la fel de condamnabile ca şi păcălelile "mari" ale petroliştilor, ale investitorilor imobiliari ori ale demnitarilor statului.

Întrebarea care se pune în faţa degradării umane în care am ajuns este: "Cum a fost posibil?". A da vina mereu şi mereu pe politicieni nu cred că este un răspuns corect. La urma urmei recoltăm ce am semănat, doar că nu avem tăria să ne recunoaştem nouă şi celorlalţi că am semănat sămînţă găunoasă, fără rod.

Una din probleme este modul cum ne raportăm faţă de cei care ne conduc şi, mai departe, cît discernămînt avem. Am auzit de nenumărate ori următoarea spunere, intrată în folclorul recent: "Tăriceanu ne-a dat, ne-a mărit salariile, Băsescu şi Boc ne-au luat tot."

Prima observaţie pe care o fac este aceea că, iată, politicianul român aflat la putere poate "să dea" sau poate "să ia", se înţelege, după cum vrea el. Poate să ne ajute să ne cumpărăm un televizor sau un frigider nou sau, dimpotrivă, să ne oblige să ne vindem din casă pentru a avea ce mînca.

A doua observaţie este că refuzăm pur şi simplu să analizăm, să contextualizăm, să ne raportăm nu numai la ce trăim noi, ci şi la ceea ce trăieşte întreaga lume. Sîntem de acord că lumea mondială este în criză, dar nu acceptăm să fim parte a acestei realităţi dure şi dureroase.

Aşa se petrec lucrurile şi cu nostalgicii comunismului. Ei elimină tot ceea ce nici măcar pentru ei nu era convenabil în comunism, după care adaugă ce le-a adus bun perioada de după căderea regimului: de la cumpărarea la preţuri derizorii a locuinţelor de la bloc, pînă la privatizări, piaţă liberă, libertatea de a călători în străinătate etc.

Eu cred că soluţia la criza economică şi financiară actuală poate veni şi din răspunsul pe care ni-l dăm la criza morală care ne guvernează. Important este să ne întrebăm şi să ne răspundem cinstit.

Autor: George Arun
Redactor: Petre M. Iancu

Vă mai recomandăm