1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Europa

Asediul Europei şi inadecvarea elitelor ei

Confruntată cu invazia milioanelor de refugiaţi din răsărit şi sud, Europa nu se arată în stare să reacţioneze adecvat, organizat şi concertat. Problema continentului nu e, însă, doar absenţa solidarităţii statelor UE.

Cămin de solicitanţi de azil incendiat în Germania

Cămin de solicitanţi de azil incendiat în Germania

Nu numai elitele româneşti sunt uneori, ca în respingerea viscerală, nereflectată, a legii zise "antilegionare", de către unele din vârfurile ei, alăturea cu drumul. Nici elita vesteuropeană nu stă, pe moment, mult mai bine, în reacţie la invazia milioanelor de refugiaţi din răsărit şi sud. Europa, cea scindată de-a lungul fostei Cortine de Fier din cauza clivajului memoriilor ei, a ponderii diferite atribuite traumei naziste ori comuniste, nu se arată în stare să reacţioneze în această cauză adecvat, solidar, organizat şi concertat.

Elitele politice din vest dau din colţ în colţ, părând fie să nu înţeleagă sursele acestei subite noi migraţii a popoarelor şi dinamica ei, nu în ultimul rând demografică, fie să dea înspăimântate înapoi, ferindu-se ca dracul de tămâie de adoptarea măsurilor necesare spre a o opri.

În vest se deplânge, fireşte, barbaria respingătoare a gloatei extremiste care, în răsăritul Germaniei bunăoară, atacă şi incendiază cămine de azilanţi saxone.

La stânga se tună şi se fulgeră în ecou la tentativele timide ale conservatorilor nemţi de a lansa semnale de alarmă, interpretate, în această parte a spectrului politic, ca "incitatoare". Ideologii corectitudinii politice le consideră invariabil de natură să-i încurajeze pe extremiştii de dreapta să declanşeze noi atacuri asupra solicitanţilor de azil. Ceea ce pune beţe în roate oricărei dezbateri oneste a complexelor chestiuni pendinte.

Discuţia s-a concentrat obsesiv asupra unui număr limitat de subiecte. La Berlin de pildă, se reiterează frecvent truismul potrivit căruia ţări ca Germania şi Suedia sunt incapabile să absoarbă de unele singure întreaga masă de refugiaţi. Or, e evident că nu pot. Se insistă că e mare nevoie de solidaritate europeană care să determine şi statele est şi centraleuropene să pună umărul la absorbţia de nou veniţi. Şi în această privinţă se stăruie asupra unei evidenţe.

Totodată se pune mare preţ, în vest şi mai cu seamă la Berlin şi la Paris, pe constatarea că izolarea xenofobă şi islamofobă a fostei Europe comuniste nu e în regulă de loc. Ceea ce nu pare să işte cine ştie ce emoţii în estul continentului. În fine, se opinează că ar fi nevoie să se trimită înapoi o parte din refugiaţi în sudestul continentului, în ţări care, fie sunt sigure pentru solictanţii de azil, fie ar trebui urgent declarate ca atare, astfel încât să li se poată repasa cartoful fierbinte al imigranţilor.

Or, cartoful cu pricina se pasează într-o veselie şi între ţările din Schengen. Spaţiu care-şi pierde, iată, noima, de vreme ce securitatea la graniţe şi în trenuri e tot mai vulnerabilă, iar masele de imigranţi traversează toate frontierele posibile, inclusiv cea italo-austriacă, ori italo-germană. Grecia, ţară a UE, îi refulează pe disperaţi spre Macedonia, iar sârbii, situaţi, ca şi macedonenii, în afara Comunităţii, îi îndreaptă spre Ungaria, ţară UE care încearcă în zadar să se apere de refugiaţi ridicând un gard cât mai înalt. Dar ce garduri şi ce ziduri vor fi oare în stare, vreodată, să stăvilească masele de deznădăjduiţi?

Totuşi, conducerile politice ale puterilor occidentale s-au ferit cu grijă, până acum, să pună degetul pe rană. Să releve de pildă că, în timp ce societăţile occidentale se modifică ele însele, în ritm alert, scăparea de sub control a terorismului islamist în vaste zone ale Siriei, Irakului, Maghrebului şi Africii negre va mai alimenta, masiv, ceea ce a părut să fie doar un aflux vremelnic, iscat de decalaje economice.

Or, ar trebui să fie absolut vădit pericolul ca, sub impactul escaladării previzibile a acestei crize a refugiaţilor, de o amploare fără precedent pentru Bătrânul Continent, tendinţele centrifugale din sânul Uniunii Europene să ia proporţii incontrolabile. Ceea ce face ineluctabilă adoptarea de politici europene în stare să rezolve problemele apărute.

Dar cum ar putea fi identificate aceste politici, dacă nici măcar elitele culturale apusene nu par s-o nimerească prea bine? Filosoful german Peter Sloterdijk admite, ce-i drept, că „societăţile asistenţiale occidentale n-au reuşit să descopere instrumentele apte să le apere adecvat de afluxul de refugiaţi”.

La rădăcina răului s-ar afla, potrivit lui, „eronata politică externă a europenilor în epoca Primăverii Arabe”. Ar fi fost, crede filosoful, o greşeală să se acţioneze atunci dintr-un prezumtiv ”impuls moral de scurtă respiraţie” şi să se provoace (prin bombardarea trupelor guvernamentale libiene) debarcarea unui Gaddafi. Căci Libia ar fi devenit astfel, în opinia sa, ţara de tranzit traversată în drum spre Europa de cei mai mulţi refugiaţi”.

Ce propune Sloterdijk? Ca Europa să înceteze să-şi subestimeze capacitatea de a atrage refugiaţi şi să înceapă, totodată, să se adapteze, preluând varii modele eficiente, bunăoară pe cel "elveţian sau canadian". Gânditorul german îi recomandă continentului o izolare mai eficientă, în speţă dezvoltarea „unui sistem defensiv”, a cărui edificare ar necesita „o cruzime bine temperată”. Or, tocmai aici ar fi buba, întrucât dificultatea ar rezida, conform gânditorului german, în faptul că europenii s-ar defini pe ei înşişi ca „oameni benigni”, incapabili de cruzime.

Gândirea lui Sloterdijk se dovedeşte, în acest punct, în mod fatal, contradictorie, carentă şi reducţionistă. Chiar dacă am admite punctul său de vedere privind politica Franţei lui Sarkozy faţă de Libia lui Gaddafi e sigur că, în Siria, n-a acţionat vreun impuls moral european, fie el şi de scurtă respiraţie. Ar fi fost, probabil, mai bine dacă el ar fi intrat în acţiune şi ar fi rezolvat problema statului islamic.

Apoi, a bombarda forţele unei tiranii nu e o mostră de exces de bunătate. În fine, nu toţi europenii se definesc aşa cum crede germanul. Marcaţi de o interpretare disjunctă a scandalului suprem al civilizaţiei creştine, care a fost catastrofa nazistă, şi deci de o conştiinţă istorică funciar diferită de a germanilor, mulţi esteuropeni văd lucrurile altfel decât elita germană.

Pe de altă parte, mentalitatea de paradis asediat, îndiguirea şi izolarea prin edificarea de fortificaţii nu prea văd cum ar putea rezolva în epoca globalizării problemele unui teritoriu luat cu asalt. Nu astfel se temperează elanul emigraţionist. Zăgăzuirea valurilor de refugiaţi se va putea face doar prin smulgerea răului de la rădăcină, în speţă prin abordarea onestă, curajoasă şi frontală a chestiunii, prin combatarea activă, coordonată şi sistematică a tiraniilor, a corupţiei şi terorismului dezlănţuit, de care fug acum oamenii, pe capete.

Vă mai recomandăm