Șantierul Europei și condiția libertății

Am promis nu demult să discutăm și imaginea pe care a propus-o Emmanuel Macron la Lisabona cu privire la Europa. Aflat săptămâna trecută în capitala Portugaliei la o dezbatere cu cetățenii, una din seria de reuniuni proiectate să aibă loc în întreaga Europă până la alegerile europene de anul viitor, Macron nu a spus, în esență, nimic nou față de discursurile sale anterioare (vezi mai ales discursul de la Sorbona), dar a folosit de astă dată o imagine, care a reușit destul de bine să-i cuprindă gândirea. Și anume, Europa ar urma să fie alcătuită în următorii 10-15 ani din mai multe cercuri concentrice exprimând diferitele nivele de integrare. Evident nici această imagine nu este nouă și nu-i aparține în exclusivitate, dar e prima dată când insistă asupra ei.

Mai înainte însă de a le defini pe fiecare în parte, Macron a precizat două reguli care ar trebui, în opinia sa, să definească procesul reformei: 1. Fiecare nivel de integrare să rămână deschis pentru toți cei care ar dori să se alăture, acceptând o ”guvernanță simplificată”; 2. Cine nu e de acord să nu îi blocheze pe ceilalți (www.elysee.fr/).

Orice opinie am avea despre ideile lui Macron, despre ambiția sa și rolul pe care îl asumă, ar trebui să admitem că propunerea sa este fair play. Dacă nu se poate ca toți cei 27 (după Brexit) să fie de acord, atunci e corect ca cei care doresc să meargă înainte, unificându-și finanțele și conducerea politică, să o facă fără să fie împiedicați de ceilalți care au o viziune diferită. Pare cam individualist, dar adevăratul pericol îl prezintă de fapt colectivismul, care ar trage în jos pe cei avansați aducându-i treptat la standardele celorlalți. Este adevărat că proiectul european, așa cum a fost el formulat în ultimele decenii, a propus reducerea diferențelor și omogenizarea diferitelor regiuni cu ajutorul fondurilor structurale, dar realitatea ne arată că decalajele se păstrează, ba pe alocuri se și adâncesc.

Cui se adresează Macron cu aceste reguli? În primul rând noilor sosiți începând din 2014, ”prietenilor noștri din Europa Centrală și de Est” după cum s-a exprimat el prevenitor. O să asistăm, poate, din nou la dialogul surzilor, Estul continuând să invoce opoziția sa la "Europa cu mai multe viteze”. Președintele Iohannis spunea chiar la un moment că grație intervențiilor sale, ”pericolul” Europei cu două viteze a fost înlăturat. Va fi surprins să constate că nu e adevărat, măcar pentru că atât francezii cât și germanii nu au încetat să afirme că ”Europa cu mai multe viteze” este chiar realitatea de fapt și nu ceva care ar urma să se producă pe viitor.

Dacă acceptăm libertatea drept criteriu central al integrării europene, atunci ar fi necinstit ca cei care vor și pot mai mult să devină ”prizonierii” celorlați. Președintele Macron a prezentat situația printr-o metaforă destul de caustică: ”Cei care nu sunt în zona euro se plâng că nu sunt la masa discuțiilor, dar cum ar fi ca o asociație de proprietari ai unui imobil să cheme toată strada atunci când are o ședință !” (id). Într-adevăr, cam asta ar putea fi situația în cazul în care Estul ar ține morțiș să-i împiedice pe ceilalți să se grupeze într-o Uniune restrânsă.

Evident, însă, reciproca este și ea adevărată, fiind incorect ca Vestul să-i oblige pe estici să accepte emigranți în contul fondurilor structurale, care au, potrivit tratatelor de aderare, un scop cu totul diferit. Ambianța europeană s-a degradat mult în ultimii ani tocmai din cauza acestui dublu șantaj cu pretenții morale. Vestul ar avea datoria morală să finanțeze Estul până la ștergerea diferențelor - ungurii și polonezii au spus-o explicit invocând deceniile petrecute în comunism - iar Estul ar avea la rându-i datoria să primească emigranți în numele ”valorilor europene” niciodată explicitate complet și susceptibile de amplificări care se refuză oricărei dezbateri.

În chiar numărul de vineri al ziarului Le Figaro, eseista și scriitoarea franceză Chantal Delsol observa cu regret refuzul obstinat al dezbaterii care domină anumite cercuri europene: ”Țările din Europa Centrală și-au expus în ultimul timp punctul de vedere  în privința emigrației. Este păcat însă că le receptăm doar ca pe o expresie a barbariei. Pare imposibil în Europa occidentală să porți o dezbatere asupra imigrației, căci  o singură afirmație este admisibilă: obligația morală pe care o avem în numele culturii noastre umaniste de a-i primi pe toți dezmoșteniții care ne bat la ușă. (...) Ceea ce lipsește astăzi – și acesta este aspectul cel mai neliniștitor de la al Doilea Război Mondial încoace – este posibilitatea de a dezbate”.

Chantal Delsol semnalează o dificultate reală pe care mulți o constată fără să o numească și pe care președintele Macron însuși pare să o eludeze. Președintele Franței are perfectă dreptate atunci când cere noilor sosiți să nu pună obstacole unei integrări mai avansate a zonei euro, dar, în numele aceleiași libertăți, s-ar cuveni să conceadă Estului dreptul de avea opinii diferite.

În sfârșit, rezumând proiectul reformei europene, Emmanuel Macron a spus: ”Asum faptul că mă pronunț pentru o Europă cu cercuri multiple sau cu multiple viteze. (...) Cum văd eu Europa în următorii 10-15 ani? Văd un cerc larg, poate dincolo de cei 27, care să fie ceva între Uniunea Europeană și Consiliul Europei, o uniune de valori, de principii democratice și de libertăți economice. Așadar o Europă largă, foarte debirocratizată și simplificată, mai puțin integrată decât Uniunea Europeană actuală, dar mai largă și foarte exigentă cât privește valorile ei. (...) Al doilea cerc mai restrâns și mai integrat, cu o piață unică și o politică de suveranitate comercială, de cercetare, de inovare (...) care să fie ceva între Uniunea Europeană actuală și zona Euro, cu o veritabilă libertate de circulație în sânul ei. Și o Europă, care să fie, fără îndoială, miezul reactorului, care să adauge la moneda comună și la o piață a muncii mai integrată elemente de solidaritate economică și o adevărată convergență socială.” (www.elysee.fr/).

Premisa valoroasă a acestui proiect este că Europa (și orice societate în general) nu poate evolua dacă cei activi și ceatori sunt reduși la numitorul comun în loc să fie lăsați să întreprindă și să-și dea determinări în mod liber, pe măsura forței de care dispun. Este exact ceea ce comunismul eliminase în mod radical: libertatea și competiția. De aceea uimește obstinația cu care societățile Estului fost comunist se opun ”Europei cu mai multe viteze”, pledând implicit pentru o formă de socialism nivelator.

Partea slabă a proiectului este însă contradicția pe care o conține, căci este nefiresc ca cercul cel mai larg și mai puțin integrat să asume așa numitele ”valori” la exigența lor maximă. Este ca și cum Vestul ar spune Estului: ”rămâneți pe cont propriu, dar sunteți în schimb obligați să asumați fără rest toate convingerile noastre morale”. Așadar, pe șantierul Europei, mai e mult de lucrat.