Ziua mondială a alfabetizării

Se apreciază că numai în Germania numărul persoanelor care nu ştiu să scrie şi să citească este de circa patru milioane.

În aproape fiecare şcoală populară din Republica Federală se organizează cursuri pentru analfabeţi; din păcate numărul persoanelor care le frecventează este foarte redus. Deseori teama faţă de discriminare este mai mare decât dorinţa de a învăţa.

Cine se aşteaptă să zărească oameni neobişuniţi se înşeală

Cei şapte participanţi la cursurile pentru analfabeţi ale Şcolii Populare din oraşul german Krefeld arată normal. Unii dintre ei sunt în floarea vârstei, au familii şi locuri de muncă.

Bagajul lor de cunoştinţe diferă. În vreme ce unii ştiu să citească bine ori să aştearnă o propoziţie pe foaia de hârtie, alţii abia silabisesc sau reuşesc cu greu să-şi scrie numele.

"Când vin aici, oamenii au extrem de puţină încredere în ei înşişi. Cursanţii poartă de multă vreme povara ruşinii de a nu şti să scrie sau să citească. Pentru ei aceasta este principala problemă pe care o au în viaţă."

- mărturiseşte Beatrix Konnen, profesoară la Şcoala Populară din Krefeld.

Odată ce s-a descoperit că sunt analfabeţi mulţi şi-au pierdut locurile de muncă, iar acum realizează că şansele lor pe piaţa muncii sunt reduse fără un bagaj de cunoştinţe elementare. Un participant la curs vorbeşte din propria-i experienţă:

"Înainte aveam un loc de muncă şi nu mai era nevoie şi de asta, dar acum, cu o rată a şomajului atât de mare, sunt obligat s-o fac. Am lucrat 25 de ani într-o firmă de amenajări interioare. Am câştigat bine, dar în ziua de azi nu mai e la fel aşa încât am început să-mi pun întrebări: ce fac acum? Nu mai am niciun viitor... Totul a început când a trebuit să completez nişte formulare la o firmă de intermediere a forţei de muncă."

Multor analfabeţi le vine greu să vorbească despre problemele lor. Deseori, societatea i-a ironizat sau i-a respins întrucât a fi analfabet într-o ţară dezvoltată precum Germania este un subiect tabu.

"În anumite instituţii publice am fost luată peste picior pentru că nu ştiu să scriu şi să citesc. De curând o funcţionară m-a rugat să-i citesc cererea întrucât nu înţelege ce vreau. I-am spus cu voce stinsă că nu ştiu să scriu şi să citesc. A izbucnit intrigată şi m-a întrebat cu voce tare, s-o audă toată lumea: în ce epocă trăim?! N-am spus nimic. Am fost stânjenită aşa că am ieşit din încăpere." -

povesteşte Ursula.

Analfabeţii apelează la trucuri

În aceste condiţii nu-i de mirare că analfabeţii apelează la diverse trucuri pentru a-şi ascunde carenţele. Mulţi şi-au creat adevărate strategii de supravieţuire prin care nici măcar prietenii sau partenerii de viaţă nu au putut realiza adevărata situaţie:

"O mână în ghips, probleme cu ochii sau vreo răceală gravă atunci când trebuia să mă prezint în faţa autorităţilor. Îmi luam scutire medicală şi gata! Alteori mă scuzam că nu am ochelarii la mine. Există nenumărate posibilităţi..." -

adaugă Ursula.

Mai toţi analfabeţii doresc să înveţe să scrie şi să citească însă mulţi nu reuşesc să-şi învingă teama.

"Primul pas pe care trebuie să-l facă, acela de a veni la ore, este foarte mare şi nu trebuie subestimat. Aceşti oameni nu ştiu la ce să se aştepte. Ce este aici? Şcoala Populară? Cuvântul şcoală, care le-a marcat negativ copilăria, apare din nou, iar teama lor este mare"

- susţine Beatrix Konnen.