1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Domnilor Dragnea si Tariceanu de ce nu doriti ridicarea MCV?

16 noiembrie 2017

CE a publicat raportul despre etapele parcurse de Romania pentru a-si indeplini angajamentele privind reforma judiciara si combaterea coruptiei, in contextul MCV din 2007. Iata cea mai importanta concluzie a raportului:

https://p.dw.com/p/2nkqw
Rumänien Liviu Dragnea
Imagine: picture-alliance/AP Photo/A. Alexandru

"Comisia constata ca ritmul global al reformelor a stagnat in cursul anului 2017, ceea ce a dus la incetinirea punerii in aplicare a recomandarilor restante, cu riscul redeschiderii unor chestiuni care, in raportul din ianuarie 2017, au fost considerate inchise. Provocarile la adresa independentei sistemului judiciar reprezinta o serioasa sursa de ingrijorare".

Evaluarea de mai sus a fost interpretata drept una pozitiva de catre ministrul Justitiei, Tudorel Toader, care a afirmat si ca Romania isi poate indeplini obiectivul ridicarii MCV in actualul mandat al Comisiei.

Am mai aratat in trecut de ce, mai ales in acest context, existenta MCV este binevenita si necesara, ba chiar intr-o varianta full-option.

Pentru actuala coalitie de guvernare, insa, ridicarea MCV-ului pare un obiectiv aproape obsesiv. La fel si pentru televiziunile prietene ale Puterii, care ne spun cat de umilitoare este pentru Romania mentinerea acestui Mecanism de Cooperare si Verificare.

O opinie total explicabila pentru o structura de putere a carei prioritate zero este scaparea infractorilor sau, dupa caz, solidarizarea cu acestia la sediul DNA. Pentru un observator extern, un astfel de comportament seamana tot mai mult cu actiunile unui grup infractional asumat.

In luna iunie a acestui an, premierul Tudose s-a intalnit cu Jean-Claude Juncker pentru a discuta despre ridicarea Mecanismului de Cooperare si Verificare. "Avem promisiuni ca pana la preluarea presedintiei din 2019 lucrurile se vor inchide daca, evident, noi ne vom urmari in continuare parcursul care este apreciat. Si in acest sens, am stabilit cu domnul Juncker si cu prim-vicepresedintele Timmermans o modalitate de lucru de a comunica in timp real despre stadiul evolutiei lucrurilor", spunea atunci premierul, care a dat asigurari ca "nu vor mai fi derapaje de genul surprizelor in cadrul Guvernului".

Daca ar fi sa-i dam crezare, un astfel de angajament luat fata de presedintele si prim-vicepresedintele Comisiei Europene ar fi trebuit sa oblige la o atitudine exemplara in ceea ce priveste respectarea independentei Justitiei si continuarea luptei impotriva coruptiei.

Altfel, intentia majoritatii PSD-ALDE de a scapa de ochiul vigilent al MCV e doar o vorba aruncata in vant. Un ochi vigilent care nu face decat sa ne oblige pe noi sa ne construim un cadru institutional si legal pentru a intari statul de drept din Romania. Si ne spune si cum.

Cititi articolul integral pe ziare.com accesand linkul de mai jos.