Zâmbete forţate şi şansa românilor în Europa lui 2019 | România | DW | 31.12.2018
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Zâmbete forţate şi şansa românilor în Europa lui 2019

La cumpăna lor ne întrebăm ce semne are noul an. Ne-am amăgi dacă am crede că sunt multe bune pentru cel românesc şi cel european. Şi totuşi. Ne-am minţi şi dac-am vedea doar negru. Există şi-o fereastră de oportunităţi.

România preia de la Austria conducerea UE. Cancelarul Austriei, Kurz şi premierul României, Dăncilă, zâmbind la Bucureşti.

România preia de la Austria conducerea UE. Cancelarul Austriei, Kurz şi premierul României, Dăncilă, zâmbind la Bucureşti.

Ce prilej de satisfacţie poate fi mai potrivit decât accesul României la cârma UE? Or, nu ne putem imagina o glumă cu mult mai amară şi o ocazie mai adecvată pentru zâmbete sardonice, decât realitatea greu suportabilă a trecerii regimului Dragnea la butoanele Comunităţii.

Pentru oamenii păţiţi şi lucizi (iar românii, sunt, în genere, şi una şi alta) e clar ca lumina zilei că acest regim condus de cleptocraţi şi analfabeţi nu ar fi în stare nici să conducă o Europă aflată într-o stare impecabilă, necum una în descompunere şi criză acută, precum cea de faţă.

Cum, deci, să facă faţă regimul Dragnea misiunii de a conduce o uniune de democraţii aflate în faţa unor provocări uriaşe, precum Brexitul, alegerile europene, chestiunea arzătoare şi polarizatoare a migraţiei, precum şi cea, nu mai puţin fierbinte şi controversată, a bugetului UE?   

Cum să dea oare de capăt România acestor probleme complexe, fără un preşedinte (căruia i s-au răpit, de facto, prerogativele, astfel încât nu mai e mult mai mult decât un trist obiect de decor) dar având în fruntea executivului o marionetă semianalfabetă şi miniştri ticăloşi ori incapabili?

Cum să se manifeste România ca un model pentru europeni dacă regimul PSD-ALDE a demontat nu doar parte din conducerea ţării, ci întregul stat de drept? Şi dacă a făcut-o mai rapid şi mai temeinic decât au atentat la democraţie mult vituperate ţări de dreapta, de felul Poloniei şi Ungariei?

România din perspectivă apuseană

Cum văd vesteuropenii accesul regimului dragniot la cârma UE? Cu zâmbete forţate, precum ale unui cancelar austriac Kurz aflat în vizită la Viorica Dăncilă, pe 21 decembrie, în Bucureşti. Cu "un oftat adânc", după cum afirma recent un ziarist german de la postul de radio naţional, Deutschlandfunk.

Cu un amestec de agasare, plictis, exasperare şi incredulitate, zic eu. A comite imprundenţa de a-i întreba, neoficial, pe oficialii europeni ce părere au de prezenţa la butoanele Comunităţii a unei Dăncilă, în speţă a stăpânului ei ventriloc, Dragnea, va recolta perplexe, nedumerite, nemulţumite şi iritate ridicări din umeri şi sprâncene.

O sobră analiză a reacţiei vesteuropenilor prin asemenea gesturi ar revela şi o doză apreciabilă de neputinţă şi dispreţ. Or, tocmai în aceste două atitudini provocate oficialilor occidentali de tranziţia la timonă a României dragniote rezidă problema cheie a Bătrânului Continent. În faţa demolatorilor interni şi externi ai democraţiilor răsăritene şi apusene, elita continentală a dat chix.

Greşelile elitei occidentale

Ba chiar a devenit ea însăşi parte a problemei. Se arată supărată, indiferentă, plină de angoase şi de resentimente nu doar faţă de populişti. Ci şi faţă de popoare care se arată, electoral, serios nemulţumite de guvernele lor. Dar, în esenţă, n-are de oferit în replică decât o cantitate oarecare de desconsiderare şi o priză consistentă de impotenţă. Motiv pentru care elita apuseană, care ştie de nefăcutele regimului Dragnea, acceptă fără să crâcnească sceneta prezentată, în speţă teatrul zugrăvind preluarea conducerii democraţiilor europene de către un stat proaspăt refeudalizat.

Specialistă în a se autoiluziona, fapt pentru care a surprins-o şi a alarmat-o la culme samavolnica (dar deloc neaşteptata) demitere a Laurei Codruţa Kövesi de la conducerea DNA, aceeaşi elită admite să se lase minţită de experţi cumpăraţi care-o liniştesc cu iluzii de doi lei. Potrivit cailor verzi de pe pereţii unora, România ar fi, chipurile, într-o stare mai bună decât Polonia şi Ungaria. Opoziţia politică internă ar exista şi ar fi tare, corupţia n-ar fi mai rea, iar euroscepticismul mai redus decât al altor ţări.

Realitatea e pe dos. Nu mai puţin grav decât diagnosticul politic dezastruos al unor politologi occidentali nesăbuiţi sau mituiţi e leacul pe care-l propun aceşti nefericiţi experţi. Care, arătând cu degetul spre Rusia lui Putin şi imixtiunea (reală şi pernicioasă) a Moscovei în treburile româneşti le recomandă guvernelor apusene să evite criticarea regimului ca să nu destabilizeze România.

În fapt, tocmai tratarea cu mănuşi a unui regim virulent antioccidental şi vehement antieuropean, precum cel neoceauşist, dragniot, care, departe de a fi, cum se dă, identic cu ţara, a destabilizat-o el însuşi, pare modalitatea optimă de a lăsa România (ca Moldova înaintea ei) în ghearele lui Putin.

Înseamnă toate acestea că, aflaţi sub stăpânirea oligarhiei postcomuniste şi grevaţi de emigraţie, românii n-ar avea nicio şansă? Că 2019 e un an din capul locului pierdut, iar catastrofa gata făcută?

Şansele şi riscurile românilor

Câtuşi de puţin. Anul ar furniza şanse majore, dacă cetăţenii ţării se unesc, realizând că 90 la sută dintre ei îşi detestă liderul de facto infractor, iar o majoritate covârşitoare, alcătuită nu doar din expaţi, vrea o Românie respectată, curată, liberă şi democratică, nu una condusă de penali.

În plus, cuplată cu alegerile europene, mai marea vizibilitate internaţională a României la preşedinţia Consiliului UE i-ar putea determina pe cleptocraţi s-o lase mai moale cu desfiinţarea democraţiei şi a statului de drept în primele şase luni ale noului an. În acest caz, opoziţia şi cetăţenii care mai rezistă ar avea un răstimp de aceeaşi durată spre a se reorganiza şi a lupta mai eficient pentru interesele naţiunii.

Se va întâmpla aşa? Nimic nu e mai puţin sigur. Nimic nu e mai puţin previzibil, decât un executiv iresponsabil cu tendinţe totalitare, precum regimul dragniot.

În plus, prea mulţi s-au obişnuit să-şi plece şi capul şi spinarea. Să-şi ia zilnica doză de manipulare şi uitare de la televiziunile arondate şi de la alţi spălători de creiere interni şi externi ai penalilor.

Dar fatalismul e rău. Bună, în schimb, e lupta pentru libertate. La mulţi ani buni celor ce-o slujesc!