Wagnerienii şi-au reluat pelerinajul la Bayreuth | Societate şi cultură | DW | 26.07.2019
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages
Publicitate

Societate şi cultură

Wagnerienii şi-au reluat pelerinajul la Bayreuth

Temperaturile extreme nu i-au speriat pe iubitorii muzicii lui Wagner. Numeroase personalităţi ale vieţii mondene şi politice, în frunte cu cancelara Angela Merkel, au asistat la debutul Festivalului de la Bayreuth.

Festivalul de la Bayreuth: Angela Merkel şi Markus Söder

Cancelara Angela Merkel alături de premierul Bavariei, Markus Söder, şi soţia acestuia, Karin

Mi-aş fi dorit extrem de mult să pot fi prezentă la deschiderea Festivalului Wagner din acest an. N-am reuşit, nu pentru că mai eram în concediu. L-aş fi amânat. Ci pentru că a ajunge la Bayreuth nu-i deloc uşor. Iar la deschidere, cu atât mai greu. Am reuşit totuşi să obţin bilete online - şi în acest an (merită efortul!) - la una din reprezentaţiile de la finele săptămânii viitoare. Cum a fost deschiderea, cum a fost primită de public şi de critici, am urmărit, până una alta, cu mare interes din presă.

În ciuda caniculei care a toropit Germania în aceste zile, oaspeţii reuniţi joi după amiază pe Colina Verde din Bayreuth au respectat întru totul ţinuta strictă de gală: femeile în rochii lungi de seară, vaporoase, iar bărbaţii la costum sau frac şi cu papion. Ca să nu mai vorbim de faptul că în sala cu renumitele sale scaune incomode din lemn nu există instalaţie de aer condiţionat. Toate acestea, ca de altfel şi construcţia sălii, cu orchestra sa amplasată în fosă, respectă categoric preceptele maestrului Richard Wagner. Şi niciunui director de festival nu i-ar trece prin cap să schimbe ceva. Ar fi un sacrilegiu!

Stephen Gould şi Lise Davidsen în Tannhäuser, Bayreuth 2019

Stephen Gould şi Lise Davidsen în "Tannhäuser", Bayreuth 2019

Premieră neobişnuită la Bayreuth

Actuala ediţie a festivalului a fost deschisă cu premiera operei "Tannhäuser", în regia lui Tobias Kratzer, la pupitru avându-l pe celebrul dirijor rus Valeri Gherghiev. Noua montare, ingenioasă, a acestei lucrări monumentale a fost aplaudată frenetic de un publicul entuziasmat. Regizorul german, în vârstă de 39 de ani, a integrat în viziunea sa, cu mult umor, elemente din istoria festivalului, canicula jucând şi ea un rol. Decorul - o copie a teatrului de pe Colina Verde, construit după înseşi planurile compozitorului - iar corul, întruchipându-i pe wagnerienii etuziaşti, înarmaţi cu evantaie pe care le agită intens pentru a înfrunta temperaturile insuportabile. În actul al doilea apare şi directoarea festivalului, Katharina Wagner, într-o secvenţă video, pentru ca în prima pauză - iarăşi o nouătate absolută - un cântăreţ travestit să interpreteze în parcul din faţa teatrului o piesă pop din repertoriul Madonnei. Tobias Kratzer şi-a propus, între altele, şi un fel de reconciliere între cultura pop şi cea clasică.

La final au existat printre aclamaţiile interminabile şi câteva huiduieli izolate, la adresa dirijorului rus. Nemulţumirea pare să fi fost provocată de faptul că Valeri Gherghiev nu s-a dedicat în această vară în întregime Colinei Verzi, el dirijând şi opera "Simon Boccanegra" la festivalul de la Salzburg.

Teatrul liric al Festivalului Wagner din Bayreuth

Teatrul wagnerian de pe Colina Verde

Cancelara Angela Merkel a calificat seara de deschidere a Festivalului Wagner drept "emoţionantă", iar premierul Bavariei, Markus Söder (CSU), a vorbit despre o montare "spectaculoasă". Aclamaţi au fost şi interpreţii Stephen Gould, Markus Eiche şi Elena Zhidkova, care a înlocuit-o pe titulara rolului "Venus", Ekaterina Gubanova, după ce aceasta s-a rănit la un genunchi în timpul repetiţiilor. Nu se ştie încă dacă Gubanova va putea urca pe scenă la rerpezentaţiile din ultima parte a festivalului. Cele mai multe ovaţii i-au fost adresate, pe bună dreptate, spun criticii, sopranei norvegiene Lise Davidsen.

Bineîneţeles că au existat şi critici. În timp ce cotidianul Rheinische Post titra plin de încântare "Un spectacol genial", Die Welt din Berlin comenta: "Imaginează-ţi că pui la cale o revoluţie, şi toţi aplaudă! Imaginează-ţi că-ţi propui să şochezi, şi toţi se gudură” Imaginează-ţi că vrei să dai totul peste cap, şi lumea strigă Yeah! Imaginează-ţi că 'Tannhäuser', în accepţiunea ta, este un decrepit, şi toţi consideră ideea excelentă!"

Nicicând în istoria de aproape un secol şi jumătate a festivalului nu s-a râs atât de mult la un spectacol ca la această nouă punere în scenă a operei "Tannhäuser". Pentru unii a fost o revelaţie, pentru alţii umorul a fost excesiv.

La marginea defilării personalităţilor pe covorul roşu, activişti pentru mediu s-au trântit demonstrativ pe jos, simulând leşinul din cauza căldurii excesive. Astfel, ei au încercat să atragă atenţia asupra schimbărilor climatice.

Anunţuri de senzaţie

Katharina Wagner

Katharina Wagner, directoarea Festivalului de la Bayreuth

Cu o zi înaintea deschiderii, Katharina Wagner, strănepoata genialului compozitor german, care, din 2015, deţine conducerea absolută a festivalului (din 2008 şi până în 2015 fiind co-directoare alături de sora ei vitregă Eva Wagner-Pasquier) a făcut un anunţ revoluţionar: noua tetralogie "Inelul Nibelungilor" va fi pus în scenă anul viitor de Valentin Schwarz, un regizor tânăr, de nici 30 de ani. Şi dirijorul ales, finlandezul Pietari Inkinen, face parte din tânăra generaţie.

Şi încă o noutate a stârnit senzaţie: în 2021, pentru prima dată în istoria Festivalului Wagner, o femeie va dirija orchestra de la Bayreuth. Despre cine este vorba, nu se ştie. Katharina Wagner nu a vrut să divulge încă secretul.

Dar până atunci wagnerienii pasionaţi mai au posibilitatea de a urmări aproape o lună întreagă câteva din creaţiile idolului lor: "Lohengrin" (două rerpezentaţii chiar cu Anna Netrebko în rolul Elsei din Brabant), "Parsifal", "Tristan şi Isolda" şi "Maeştrii cântăreţi din Nürnberg".

Wolfgang Wagner, august 2008

Wolfgang Wagner în august 2008, când s-a retras de la conducerea Festivalului de pe Colina Verde

Jubileu la Bayreuth

În paralel cu programul festivalului, Muzeul Wagner din Bayreuth găzduieşte până la începutul lunii noiembrie o expoziţie specială dedicată lui Wolfgang Wagner. Nepotul compozitorului, care ar fi împlinit în august 100 de ani, supranumit "patriarhul de pe Colina Verde" a condus destinele festivalului timp de 57 de ani, dintre care primii 15 împreună cu fratele său Wieland, decedat în 1966. Ziua premergătoare deschiderii festivalului a fost rezervată de altfel omagierii lui Wolfgang Wagner.

În ceea ce mă priveşte, nu-mi doresc decât să am parte de temperaturi mai moderate când voi asista la "Parsifal". Anul trecut nu am avut acest noroc. Impresiile rămân oricum de neuitat.