Vorbe mari

Care se feresc însă fireşte, oricât de multe pagini ar avea, să reproducă integral cuvântările rostite miercuri la New York, în debutul Adunării.

Din economie de spaţiu şi din raţiuni de timp şi de ecologie intelectuală, unele evită nu doar vituperările antiisraeliene, pline ochi de ură antisemită, ale liderului iranian Ahmadinedjad, ci chiar şi să rezume interminabilul discurs ţinut de dictatorul libian Gaddafi.

Frankfurter Allgemeine Zeitung face totuşi o excepţie de la regulă în măsura în care propune o paralelă între ceea ce afirmă a fi „predicile” rostite de Gaddafi şi de Obama.

Primul, un bătrân revoluţionar maghrebian şi alb, a propovăduit mânios, după 40 de ani de domnie, o cazanie a răzbunării. Gaddafi a osândit Consiliul de Securitate ONU, pe care l-a calificat drept „Sfat terorist” şi a revendicat pentru sudul „sărac” 777 de bilioane de dolari despăgubiri din partea nordului prosper.

Omilia celui de-al doilea, „un american de culoare ajuns la putere cu 9 luni în urmă, a vizat în schimb iertarea păcatelor şi izbăvirea”, temă binecunoscută din campania sa electorală.

De "tirada" şi exhortaţiile lui Gaddafi şi de predica lui Obama se ocupă pe larg şi ziarul berlinez Die Welt. Sub titlul - „O lume fără cuvinte” - cotidianul conservator german îl felicită pe Obama pentru talentul său oratoric, pe care-l compară cu geniul locvacităţii lui Tony Blair.

De la o vreme "se manifestă însă oarecare oboseală în reacţie la permanentul ton emfatic adoptat de preşedintele american". Potrivit ziarului, "nici Obama nu e la adăpost de pericolul căderii în deriziunea ostentaţiei moraliste, în care alunecă mai toţi liderii occidentali ori de câte ori se adresează forurilor internaţionale...Auzi cuvintele, ţi se par corecte într-un fel, dar şi uzate rău şi te întrebi ce urmări vor avea oare aceste vorbe mari”.

Dincolo de găunos, de afectări pompoase şi preţiozităţi, de condamnări furtunoase, elogii ditirambice şi vorbe goale, există însă şi domeniul intereselor solide.

Discursul lui Obama, bunăoară, n-a renunţat la câteva pasaje polemice. „Nu mă voi scuza că reprezint interesele ţării mele”, a spus preşedintele american, reluat de cotidianul berlinez.

Die Welt scoate în evidenţă că şeful Casei Albe i-a criticat, indirect, nu doar pe „liderii înfierbântaţi”, de teapa unui Ahmadinedjad, Chavez ori Gaddafi, care, potrivit ziarului, practică „clovneria politică” şi transformă Adunarea Generală, "cu regularitate de ceasornic, în scena unei farse".

Obama i-a luat la rost şi pe partenerii apuseni ai Americii. Fiindcă, a spus el, „nu e posibil ca aceia, care au certat SUA pentru unilateralism, să aştepte acum ca America să rezolve de una singură toate problemele lumii”.

Oricât de salutară ar fi noua abordare multilaterală a administraţiei de la Washington, "care se menţine, solitară, la vârful ierarhiei globale, Obama", conchide ziarul berlinez, se află pe "o stradă cu sens unic.

Preşedintele american n-a obţinut nimic, nici de la prieteni şi nici de la adversari", în schimbul politicii sale de concesii şi de mâini întinse. Încât, "încetul cu încetul tot mai mulţi, şi nu doar în America, se întreabă ce rost au oare toate vorbele frumoase dacă preşedintele se întoarce acasă cu mâinile goale”.

Spre a nu împărtăşi aceiaşi soartă la summitul G-20 de la Pittsburgh, puterile europene se ceartă. Sueddeutsche Zeitung din Muenchen semnalează gâlceava dintre Germania şi Marea Britanie, căreia Berlinul îi reproşează "blocarea unei reglementări mai stricte" a pieţelor financiare.

Concomitent, mulţi comentatori germani deplâng crescânda interceptare şi supraveghere a convorbirilor telefonice în Republica Federală.

Autor: Petre M. Iancu
Redactor: Ovidiu Suciu