Vor fi noii membri ai UE marginalizaţi?

Relatare de Christoph Scheffer, adaptată de Nicolae Baicu Apropierea lui Tony Blair de tandemul Chirac-Schröder trezeşte în ţările care vor adera la UE, noi temeri faţă de aşa numitul "nucleu european", respectiv statele comunitare mari, care le-ar marginaliza pe cele mici şi pe cele nou- venite. Pe de altă parte, extinderea este de natură să tulbure şi spiritele la Kremlin; importante minorităţi ruseşti, care trăiesc în statele cuprinse de extindere, fără a avea cetăţenia acestora, nu o vor dobândi fireşte nici pe cea europeană, fiind private ca atare de numeroase drepturi. În pofida vorbelor frumoase rostite în Bundestagul German cu prilejul istoricei extinderi a UE, cei noi se simt zilele acestea din ce în ce mai mult marginalizaţi. Aşa de pildă, primul ministru al Cehiei, Vladimir Spidla, care este aşteptat mâine la Berlin, nu va fi mai mult decât un figurant pe scena politică a capitalei germane. Fiindcă acolo protagonişti în lumina rampei sunt în acelaşi timp marii şi puternicii actori europeni: cancelarul federal Gerhard Schröder, preşedintele Franţei Jacques Chirac şi premierul britanic Tony Blair. Reuniuni restrânse de acest gen trezesc în rândul noilor admişi vechi temeri. Puternicii Uniunii ar putea determina mersul evenimentelor sau mai mult, ar putea alcătui un nucleu, în sânul căruia integrarea politică comunitară să fie accelerată. Premierul Spidla este de părere că o "Europă cu mai multe viteze" constituie un pericol real: "Europa este întemeiată pe integrare, adică pe un concept care nu prevede mai multe viteze. Primul preşedinte cehoslovac, Masaryk a afirmat că statele sunt menţinute de ideile pe baza cărora au luat naştere. Sunt convins că şi UE va rămâne funcţională dacă rămâne credincioasă ideilor sale fundamentale: democraţie, egalitate şi coerenţă. Renunţarea la ideea de coerenţă ar fi un pericol pentru Europa." Anul trecut au atras atenţia asupra lor în acest context îndeosebi Germania şi Franţa. Poziţia lor comună în chestiunea Irakului, a edulcorării prevederilor pactului monetar european de stabilitate şi a dublei majorităţi în viitoarea Constituţie comunitară, toate acestea le apar cehilor, slovacilor, polonezilor sau ungurilor, ca expresie a unei noi axe Paris-Berlin, ce urmăreşte un singur ţel: să acapareze cât mai multă putere în UE. Faptul că acum şi Tony Blair vrea să ia parte la acest joc, sporeşte şi mai mult dezamăgirea ţărilor post- comuniste. Fiindcă Londra era privită până recent drept garant al unor strânse realţii euro-americane, dorite cu ardoare de ţările în tranziţie. "Ce Europă este cea la care aderăm? Căror puteri le cedăm părţi ale suveranităţii noastre naţionale" întreabă retoric şi polemic preşedintele Cehiei Vaclav Klaus, cel mai fervent euro-sceptic din tabăra noilor aderenţi: "Renunţăm la statul suveran şi de sine stătător şi devenim membri ai unei confederaţii. O uriaşă transformare, care în istoria omenirii are loc poate odată la o mie de ani. Unele ţări au mai dispărut prin ocupaţie sau interevenţie armată. Aderarea la UE este o relaţie benevolă, este un lucru mare." De remarcat faptul că preşedintele compară indirect aderarea cu ocuparea unei ţări, trezind temerile cehilor îndeosebi faţă de Germania. Tot mai mulţi dintre ei au sentimentul amar că vor intră în Europa ca cetăţeni de clasa a doua.