Vocea din Beslan | Global | DW | 15.01.2008
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Global

Vocea din Beslan

Cu puţin timp în urmă, organizaţia părinţilor micuţilor care au murit atunci i-a adresat preşedintelui Putin o scrisoare deschisă. Acum, asupra lor planează ameninţarea unui verdict de activităţi teroriste.

default

Mamele din Beslan

La 3 septembrie 2004, trupe militare şi ale serviciului secret rusesc au intrat în clădirea şcolii din Beslan, unde erau ţinuţi ostaticii. Martori au vorbit chiar despre uzul de rachete. Urmarea: 333 de ostatici morţi, majoritatea fiind copii.

Într-o scrisoare deschisă, organizaţia "Vocea Beslanului" l-a criticat pe şeful de la Kremlin, şi i-a reproşat că ar fi "un garant al criminalilor". În timpul mandatului său, niciun atentat terorist nu a fost elucidat şi nimeni nu a plătit pentru ele. Din aceste afirmaţii, procuratura din Inguşeţia a inventat o acuzaţie de afirmaţii teroriste la adresa preşeditelui Putin.

"Se demonstrează astfel cum şeful statului nu poate fi criticat. Scrie numai pe hârtie că trăim într-o ţară democratică şi că suntem egali în faţa legii. Dar acum, organizaţia noastră este catalogată drept conjuraţie teroristă, pentru că vrem să-l tragem la răspundere pe preşedinte. Vina lui este evidentă. Nimeni nu poate nega responsabilitatea sa în tragedia de la Beslan", spune o doamnă, membru al organizaţiei.

Mamele ar fi trebuit să se prezinte deja de ieri la tribunal la Nasran. Numai că ele au refuzat şi au cerut o explicaţie clară şi un răspuns la întrebarea "De ce suntem puse pe picior de egalitate cu teroriştii?". Statul rus face din victime făptaşi...

Dacă se va ajunge la o condamnare, ar putea însemna o încarcerare îndelungată pentru femeile care îşi plâng morţii şi trebuie să se ocupe, în acelaşi timp, şi de supravieţuitorii traumatizaţi de evenimentele tragice din 2004.

Întregul oraş Beslan este îngrozit de atitudinea autorităţilor. Şi celelalte organizaţii ale părinţilor, de exemplu "Mamele din Beslan" solidarizează cu cei mai noi acuzaţi în lista rusească de acţiuni teroriste. Lumea refuză de asemenea demolarea sălii de sport în care şi-au pierdut viaţa atâţia copii. Susanne Dudajewa.

"Sala de sport trebuie să rămână aşa cum este. Şcoala a fost bombardată. Ea este un semn al comportamentului neprofesionist, al laşităţii responsabililor şi a generalilor. Este un semn de trădare. Aici ar trebui să vină preşedinţii tuturor ţărilor, pentru a conştientiza răspunderea pe care o au".

Până atunci însă, mamele din Beslan trebuie să se justifice la tribunal pentru criticile la adresa preşedintelui Putin. Iar rezultatul este cât se poate de greu de prevăzut...

  • Data 15.01.2008
  • Autoare/Autor Hermann Krause/ Laurenţiu Diaconu-Colintineanu
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink https://p.dw.com/p/Cq01
  • Data 15.01.2008
  • Autoare/Autor Hermann Krause/ Laurenţiu Diaconu-Colintineanu
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink https://p.dw.com/p/Cq01