Vladimir Voronin sărbătoreşte ”eliberarea de sub ocupaţia germano-română”
10 mai 2004În cadrul ceremoniei organizate cu această ocazie la Memorialul Gloriei Ostăşeşti preşedintele comunist Vladimir Voronin a adus elogii “armatei eliberatoare şi drapelului roşu al fostei Uniuni Sovietice” şi a folosit acest prilej pentru a acuza forţele politice ne-comuniste din Republica Moldova de faptul că “au întreprins încercări barbare de a călca în picioare această amintire”. Mai mult decât atât, în discursul rostit în limba rusă, Voronin a făcut o declaraţie scandaloasă care a provocat reacţii imediate din partea mai multor lideri ai opoziţiei politice de la Chişinău. El a anunţat apropierea unei alte sărbători: ”Peste trei luni şi jumătate, tot aici, la Memorialul Gloriei Ostăşeşti, vom marca solemn o altă dată, deosebit de memorabilă pentru noi toţi – ziua eliberării Moldovei de sub ocupaţia germano-română”.
Principalul lider politic al opoziţiei de la Chişinău, Iurie Roşca, a menţionat pentru postul nostru de radio că declaraţia lui Voronin face parte din doctrina din totdeauna a Partidului Comuniştilor, partid care este, potrivit lui, expresia politică a puterii ocupante care, în 1940 a ocupat succesiv această parte a teritoriului naţional al statului român – Basarabia şi nordul Bucovinei. ”Comunismul întârzie să fie condamnat la scară internaţională şi, de aceea, pentru a nu lăsa loc de izbucniri de curente revanşarde de factură extremistă asemeni celei întâmplate începând cu anul 1993 – moment de legalizare a Partidului Comuniştilor în Republica Moldova independentă – se impune decomunizarea Republicii Moldova, egalarea politico-juridică a fascismului, nazismului şi a comunismului ca expresii antidemocratice, inumane şi care nu se încadrează în logica unei societăţi pluripartidiste şi democratice”, a comentat Roşca.
Declaraţia lui Voronin a fost condamnată şi de către Dumitru Braghiş, lider al unui grup politic de centru-stânga din Parlamentul de la Chişinău: “De fapt, în această declaraţie nu am auzit nimic nou. Şi cred că ea corespunde completamente politicii de a ne distanţa sau de a ne diviza sau de a ne crea condiţii de duşmănie cu ţările vecine.”
La rândul său, preşedintele Partidului Social-Liberal, Oleg Serebrian, a menţionat în acelaşi context că declaraţia lui Voronin este o instigare clară la ură etnică: “Este în tradiţia şi spiritul Partidului Comuniştilor să facă astfel de declaraţii antiromâne. Cred că este timpul ca ziua de 9 mai să fie pentru Republica Moldova o zi a concilierii, o zi a speranţei – şi anume Ziua Europei. Nu cred că 9 mai este o zi care trebuie să instige la ură. Cred că 9 mai trebuie să cheme mai curând la toleranţă, încredere şi pare, ori ceea ce face domnul Voronin în prezent este o instigare clară la ură etnică.
Solicitat să-şi expună punctul de vedere asupra declaraţiei şefului statului moldovean, ambasadorul României la Chişinău, Filip Teodorescu, a spus că aceasta ”este destul de sugestivă din mai multe puncte de vedere” şi că nu merită comentată.