1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Putin și cei care justifică războiul interziși în R. Moldova

28 aprilie 2023

Chișinăul are o listă cu oficiali ruși care justifică războiul interziși în Republica Moldova iar Vladimir Putin, pe numele căruia Tribunalul de la Haga a emis mandat de arestare, este cap de listă.

https://p.dw.com/p/4QfzB
Rusia| Vladimir Putin, Dmitri Peskov și Dmitri Medvedev
Liderul rus Putin, alături de doi subordonați de la Kremlin: Dmitri Medvedev (stânga) și Dmitri Peskov (centru)Imagine: MIKHAIL KLIMENTYEV/SPUTNIK/AFP/Getty Images

Premierul moldovean Dorin Recean a spus că lista persoanelor cărora le este interzis accesul pe teritoriul Republicii Moldova nu este publică, dar a dat asigurări că mecanismul instituit la frontieră funcționează perfect. „Avem o listă lungă și îi tot trimitem acasă”, a spus premierul, care a adăugat că unii oficiali ruși știu deja că nu pot intra în Moldova „iar alții vor afla atunci când vor veni”.

Dorin Recean: „Tuturor celor care seamănă război, le vom închide gura”

Jurnaliștii au reușit să afle doar câteva nume de ruși care nu pot intra în Moldova. Pe lângă Putin, în listă apare Igor Ceaika, co-fondatorul Uniunii de afaceri moldo-ruse, condusă de ex-președintele moldovean pro-rus Igor Dodon (cu statut de învinuit într-un dosar de trădare de patrie). Recean a confirmat că interdicția este valabilă și pentru artistul rus Filip Kirkorov, care obișnuiește să vină în Moldova la cules de căpșune împreună cu Igor Dodon, în cadrul campaniilor de transfer de imagine. „Cei care își zic oameni de cultură, dar încearcă să promoveze agenda războiului, să se implice în politica din Republica Moldova, inclusiv ei nu au ce căuta aici. Vă asigur că nimeni din cei care nu trebuie să intre în Moldova, nu a pătruns. Tuturor celor care propagă și seamănă război, le vom închide gura”, a spus prim-ministrul Republicii Moldova.

Din lista persoanelor fără acces în Moldova fac parte, de asemenea, mai mulți mercenari Wagner, colonei și generali ruși, procurorul general al Rusiei, precum și oameni din anturajul liderului cecen Ramzan Kadîrov. „Rusia nu ne poate spune nouă ce trebuie să facem sau ce nu trebuie să facem. Republica Moldova este o țară independentă și suverană. Cine nu respectă alegerea poporului, alegerea cetățeanului, trebuie să-și știe locul. Dacă au ceva de făcut, să facă la ei acasă. Ei nu pot să ne impună nouă reguli și trebuie să aibă o atitudine respectuoasă față de cetățenii Republicii Moldova și față de instituțiile noastre. Nu vom tolera ca aceștia să sfideze legislația Republicii Moldova, drepturile și alegerea noastră”, a menționat Recean în cadrul unei emisiuni televizate.

Dmitri Medvedev: Moldova nu mai există – au vândut-o României

Secretarul Consiliului rus de securitate, Dmitri Medvedev, a reacționat la interdicția anunțată de Dorin Recean în privința lui Vladimir Putin. El l-a numit pe premierul moldovean „creatură misterioasă” și a spus că „o astfel de țară (Moldova – n.n.) nici nu mai există”: „Șefii locali au vândut-o României, devenind trădători de patrie. Și nu are vreun rost să intri cu ei în discuții, poporul trebuie să se clarifice și să decidă, într-un final, cine sunt ei - moldoveni sau români”.

Ca urmare a declarațiilor lui Dmitri Medvedev, Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene de la Chișinău a anunțat într-un comunicat că ambasadorul Federații Ruse în Republica Moldova, Oleg Vasnețov, va fi convocat pentru a i se cere explicații în legătură cu afirmațiile „unor oficiali ruși” vizând Republica Moldova. Diplomația de la Chișinău califică limbajul oficialilor ruși „absolut inacceptabil”.

Declarația dură a premierului moldovean vine la scurt timp după ce autoritățile moldovene au expulzat un diplomat din cadrul Ambasadei ruse din Chișinău. Acesta a manifestat „un comportament inadecvat” pe aeroportul din Chișinău, în raport cu polițiștii moldoveni de frontieră, în momentul în care guvernatorul Tatarstanului, Rustam Minnihanov, a fost împiedicat să intre în Moldova. Ca măsură de răspuns, Moscova a expulzat un diplomat moldovean și a impus interdicție de intrare în Rusia pentru trei deputați moldoveni, precum și pentru ministra Afacerilor Interne din Moldova, Ana Revenco.

Ambasada rusă din Chișinău, „o centrală de spionaj în coasta NATO”

Ca urmare a acestei decizii, Chișinăul intenționează să ceară Rusiei să-și reducă numărul diplomaților săi din Moldova de la 40 la 6, în baza art. 11 al Convenției de la Viena, care se referă la paritatea numerică a diplomaților. Deputatul PAS (partid de guvernare) Andrian Cheptonar a făcut deja demersurile corespunzătoare în acest sens către Ministerul de Externe de la Chișinău. Deputatul, care a activat anterior în cadrul Serviciului de Informații și Securitate al Republicii Moldova, cere asigurarea parității diplomatice cu Rusia și atenționează că aproximativ 40% dintre pretinșii „diplomați” ruși trimiși la Chișinău sunt, de fapt, spioni ai serviciilor secrete ruse: GRU, FSB și ai Serviciului de informații externe.

„Ambasada Rusiei din Chișinău este o centrală de spionaj, care lucrează nu doar împotriva Republicii Moldova, dar și împotriva țărilor membre NATO. Acoperișul acestei Ambasade este foarte tehnologizat, cu antene de tot felul. Mai avem la Chișinău așa o structură ca „Rossotrudnicestvo” unde, de asemenea, activează niște pretinși diplomați ruși și avem acel consulat ilegal pe care l-a deschis Rusia la Tiraspol. Și noi știm că, pentru acel consulat, au intrat în Moldova și nu au mai ieșit mai mulți ofițeri ruși, care nu au fost acreditați și se află ilegal la Tiraspol”, susține Cheptonar.

Potrivit lui, Rusia a fost tot timpul „foarte obraznică și creativă” în utilizarea instrumentului oferit de pașaportul diplomatic: „În Moldova au încercat să intre inclusiv persoane declarate indezirabile pentru spionaj de către mai multe state ale UE. Spioni descoperiți. Eu pot să afirm astăzi cu certitudine că persoanele cu acoperire diplomatică trimise de Rusia reprezintă un pericol la adresa securității Republicii Moldova”, susține deputatul moldovean Andrian Cheptonar.

Dodon se laudă că-l va duce pe Putin în Găgăuzia

Miercuri, 26 aprilie, în cadrul unui discurs electoral ținut în Autonomia Găgăuză (unde duminică vor avea loc alegeri pentru funcția de guvernator), ex-președintele moldovean Igor Dodon a spus că îl va duce „cândva” pe Putin în Găgăuzia: „Putin în Găgăuzia încă nu a fost, dar îl vom aduce pentru că pe Erdogan l-am adus. Atunci va fi altă guvernare și nu va încerca să blocheze aeroportul. Sunt convins că vom rezolva”, a spus Dodon la Comrat.

Vitalie Călugăreanu | Corespondent DW la Chișinău
Vitalie Călugăreanu De 26 de ani jurnalist în Republica Moldova. Corespondent DW în Moldova din 2004.