Vlad Lupan: „Moscova vrea în Moldova o confederație controlată de subordonații săi de la Tiraspol” | Moldova | DW | 16.07.2018
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Moldova

Vlad Lupan: „Moscova vrea în Moldova o confederație controlată de subordonații săi de la Tiraspol”

Lipsa unei abordări strategice, irosirea pârghiilor de negociere cu Rusia și corupția la nivel guvernamental au transformat cetățenii Republicii Moldova în finanțatori ai regimului separatist de la Tiraspol.

Vladimir Lupan (UN Photo/Paulo Filgueiras)

Vladimir Lupan, fostul ambasador al Republicii Moldova la ONU

Moscova niciodată nu a renunțat la federalizarea Moldovei. A încercat să aplice scenariul și în Ucraina. Despre frământările Moldovei din ultimii 27 de ani, DW a discutat cu fostul ambasador al Republicii Moldova la ONU, Vlad Lupan, care, între altele, vorbește și despre o coaliție mascată între actuala guvernare, controlată de PD, cu președintele pro-rus Igor Dodon.

DW: - La sfârșitul lunii iunie, ONU a cerut Rusiei să-și retragă trupele din Moldova. La fel a procedat OSCE, iar săptămâna trecută NATO a cerut, în declarația finală a summitului Alianței, retragerea militarilor ruși din Moldova, Georgia și Ucraina. Cum explicați acest demers internațional comun? Este un semnal transmis Rusiei? E un gest formal, fără impact? Nu am sesizat ca Rusia să se agite în vreun fel.

Vlad Lupan: - Ca sa fim corecți, nu ONU a cerut retragerea, nu OSCE sau NATO, ci Republica Moldova a cerut retragerea trupelor ruse aflate ilegal pe teritoriul său și nu doar acum. Respectiv, aceste organizații au susținut cererile Republicii Moldova într-o manieră sau alta, prin vot sau declarații. Dar declarații de retragere s-au făcut și anterior, însă retragerea nu a avut loc nici până azi. Este o diferență între declarații și capacitatea de a acționa.

Aș fi bucuros să văd un asemenea demers intensificat. Din punct de vedere strategic, avem puține pârghii reale - fie din punctul de vedere al puterii de negociere, fie pârghii legale ca să retragem trupele ruse, care operează exerciții de atac împreună cu separatiștii transnistreni în ultimul timp, anulând orice argument de pacificare sau apărare și, de fapt, imparțialitate sau ”pacificare”.

Eu suspectez însă că intensificarea actuală pe tema retragerii, impulsionată anume acum de către autoritățile Republicii Moldova, are conotații electorale. Sunt motivat să cred așa, deoarece pe parcursul a șase ani de aflare în funcția de Ambasador al Republicii Moldova la ONU am venit cu o serie de declarații privind necesitatea retragerii trupelor, armamentului, munițiilor și echipamentelor Federației Ruse, iar adițional în fiecare an, uneori de două ori pe an, am sugerat autorităților Republicii Moldova să preia experiența Georgiei și Azerbaidjanului, care au înaintat rezoluții pe alte teme sub umbrela uni item din agenda ONU deja existent – conflictele înghețate din zona GUAM. Șase ani nu am primit vreun răspuns, acum că vin alegerile, această propunere dintr-o dată a fost exploatată. Acum, când guvernul are nevoie de voturile pro-europene în creștere și de o imagine pro-occidentală in relația cu donatorii principali. Ba chiar și inițiativa la ONU a fost inițial mai redusă ca esență și doar cu timpul și cu presiune s-a ajuns la o rezoluție, tocmai în 2018 înainte de alegeri, deși se putea altfel. Mă tem că nu este o coincidență.

DW: - Dar ce s-a întâmplat de fapt cu cererea Moldovei adresată ONU – ba s-a scris că o astfel de cerere a fost deja depusă, ba sursele ne-au șoptit că cererea a fost retrasă, ba iarăși a fost depusă și, în sfârșit, examinată?…

Vlad Lupan: - Într-adevăr, așa cum sugeram mai devreme, deși propuneri au existat timp de șase ani anteriori, lansarea acestei inițiative s-a produs doar în 2017. Nici măcar nu a fost propusă o rezoluție, ci ”includerea temei retragerii trupelor ruse pe agenda ONU”. O astfel de includere ar fi permis ulterior lansarea unei rezoluții. Această cale a trezit neclarități extrem de mari din start. În primul rând statele membre ale organizației ”GUAM” (Georgia, Ucraina, Azerbaidjan si Moldova) au deja o temă pe agenda ONU pentru asemenea subiecte – itemul de pe Agenda ONU este Conflictele Înghețate/Prelungite din spațiul GUAM. Îmi amintesc că, în anul 2012, statele GUAM, sub președinția Azerbaidjanului, au organizat o prezentare pe aceste conflicte la Biblioteca ONU. Am fost personal sunat de răposatul ambasador rus la ONU, dl Ciurkin, care din păcate nu mai poate confirma această discuție, deși nu cred că ar fi făcut-o oricum, cu rugămintea să nu mă așez lângă o anumită țară în timpul prezentării și să mă concentrez în discursul meu pe denumirea deplină a organizației, care include aspectul democratic și economic. Deci o asemenea prezentare publică era un subiect sensibil pentru Federația Rusă, că să nu mai vorbim de așezarea la masă. Evident, mă întreb dacă la inițiativa Republicii Moldova de a lansa o rezoluție ONU privind retragerea trupelor ruse sub egida GUAM nu au existat reacții de același fel. Tot ce putem observa este că s-a mers pe calea includerii subiectului retragerii trupelor ruse pe agenda ONU separat.

Un alt element de luat în considerație a fost argumentul, de care am aflat din alte surse, că separarea retragerii de conflict ar anula așa-numita ”sincronizare” dintre retragere și conflict, cerută de Rusia. Acest argument este învechit și autoritățile Republicii Moldova au reușit chiar să-l folosească în sens invers în favoarea lor, dar despre asta discutăm puțin mai târziu. În sensul întrebării de acum, separarea rezoluției pe conflictele din zona GUAM de retragerea din Republica Moldova nu era un argument invocat într-o manieră adecvată, ba chiar venea în contradicție cu argumentarea anterioară, valabilă și puternică, a autorităților Republicii Moldova.

La rândul său, includerea temei de retragere a trupelor ruse pe agenda ONU ar urma, conform procedurii, după o decizie a Comitetului General al ONU, în care Rusia este membru din oficiu, în calitatea sa de membru al P5 din Consiliul de Securitate ONU. Predictibil, diplomații ruși au lucrat intens și au fost capabili să blocheze o decizie de includere în agenda ONU a unui subiect în care erau vizate direct Rusia și staționarea ilegală a trupelor sale pe teritoriul unui stat membru ONU, împotriva voinței acestuia. Au circulat și zvonuri că autoritățile de la Chișinău ar fi discutat un târg sau ar fi fost amenințate cu anumite contra-acțiuni și, deci, ar fi retras această inițiativă. Din câte am auzit aici, în New York, asemenea argumente au rămas la nivel de vorbe, iar retragerea a fost efectuată temporar.

Două lucruri sunt certe: primo - autoritățile Republicii Moldova știau că există o cale ușoară de a înainta o rezoluție conform unui Item pe Agenda ONU deja existent, cum era itemul conflictelor din zona GUAM, însă au decis conștient să nu o facă din start, încă până la dificultățile vehiculate în presă. De asemenea, era ușor de prezis că includerea subiectului ca Item pe Agenda ONU va duce la obstrucția Federației Ruse. Constatăm că, deși aceste elemente erau cunoscute, autoritățile Republicii Moldova au mers totuși pe o cale bine mediatizată, însă practic extrem de greu de implementat. Ar părea astfel că s-a făcut publicitate politică acasă, dar fără efect real și fără să lovească cu adevărat Federația Rusă. O astfel de evoluție ar confirma declarațiile organizațiilor non-guvernamentale, ale opoziției politice, dar și ale unor asemenea organizații watchdog ca Trasnparency International, care pe 19 mai 2017 a numit acțiunile comune de modificare a codului electoral votate în comun de către Partidul Democrat din Republica Moldova și Partidul Socialiștilor al președintelui pro-Putin, Igor Dodon, drept ”o încercare de autoconservare a guvernanţilor compromişi”.

Secundo – chiar dacă presupunem că autoritățile Republicii Moldova, din simplă lipsă de resurse, competență sau din cauza unor scăpări, nu au reușit să citească propunerile trimise de la New York timp de șase ani către Chișinău, au existat mesaje clare, unele publice, că Republica Moldova ar fi trebuit să înainteze o rezoluție sub Itemul de Agendă a conflictelor din zona GUAM, însă autoritățile moldovene nu au reacționat nici într-un fel la aceste apeluri. Vom nota aici atât mesajele experților din SUA, cât și cu multă îngrijorare sfatul Germaniei oferit unor componente din guvernul actual, care de facto se află în tandem cu un protejat al președintelui rus și al partidului său. Astfel, în cadrul discuției publice din 7 decembrie 2017, care poate fi urmărită pe Youtube, foștii diplomați de rang înalt ai SUA, actualmente din think-tankul american Atlantic Council, au sugerat clar, între altele, că ar fi bine ca autoritățile de la Chișinău să depună o rezoluție ONU, în loc de Item de Agendă. Zilele următoare viceprim-ministrul Republicii Moldova, Iurie Leancă, președintele Partidului Popular European din Moldova, aflat la guvernare împreună cu Partidul Democrat, în coaliție nedeclarată cu președintele pro-rus al Republicii Moldova, a purtat discuții cu o serie de ambasadori ai UE la ONU, găzduit de ambasadorul Germaniei. Aparent ambasadorul Repubicii Moldova era lipsă de la această întâlnire, însă în cadrul acestor discuții cel puțin dlui Leancă i s-a sugerat depunerea unei rezoluții, în loc de insistarea pe Item. Nu s-a întâmplat nimic până în luna aprilie 2018. După ce am oferit, pe 24 martie 2018, un interviu pentru Radio Europa Liberă din Republica Moldova pe tema conflictului transnistrean, în care am vorbit despre aceste discuții și am atenționat că timp de patru luni se știa care este calea ușoară, fără blocaje din partea Kremlinului, am aflat că ambasadorul Republicii Moldova a fost rechemat urgent acasă pentru consultări, fiind nevoit să-și anuleze o altă călătorie. Foarte curând, președintele Parlamentului Republicii Moldova a început să vorbească despre un sprijin al SUA și Germaniei pentru o rezoluție a Republicii Moldova la ONU pe tema retragerii. Fără mari explicații, Itemul de pe Agendă s-a transformat într-o rezoluție. Nu am decât să constat că, fără o presiune publică, cu potențial să creeze o imagine negativă pentru guvernarea Republicii Moldova, aceasta nu ar fi îndrăznit să lanseze o rezoluție care, la rândul său, ar fi prejudiciat imaginea Rusiei. Adică acea Rusie care favorizează președintele actual al Republicii Moldova, aflat în coaliție nedeclarată cu... Guvernul.

DW: - După rezoluția ONU, premierul Pavel Filip s-a grăbit să facă precizarea: „noi nu cerem evacuarea pacificatorilor ruși din regiunea transnistreană, ci retragerea militarilor GOTR”. Haideți să ne lămurim cât de separate și cât de diferite sunt aceste contingente de militari ruși.

Vlad Lupan: - De fapt această declarație corespunde exact poziției Federației Ruse anunțate anterior în timpul mai multor negocieri bilaterale sau internaționale. Atunci Rusia zicea că Grupul Operativ al Trupelor Ruse exercită câteva funcții, de pacificare și de păzire a depozitelor, iar o parte e rezerva și totul e efectuat prin rotație, deci ”toți sunt peste tot” și imposibil de retras. Am auzit aproximativ același ”argument” mai recent și de la Reprezentantul Special al Președintelui OSCE, dl Frattini, după vizita lui la Moscova, care a avut loc înainte să vină la Chișinău. Deci, nimic nu s-a schimbat.

DW: - Rusia și regimul de la Tiraspol spun că evacuarea militarilor ruși din regiunea transnistreană nu este posibilă fără o soluționare politică a conflictului transnistrean. Pe de altă parte, unii experți susțin că ceea ce numim noi „problema transnistreană” ar dispărea de la sine dacă militarii ruși și-ar lua armamentul și ar pleca din Moldova. Care este opinia dumneavoastră?

Vlad Lupan: - Ca fost membru al ambelor comisii de negocieri a conflictului separatist transnistrean din estul Republicii Moldova, de Zona de Securitate și din formatul politic, dar și ca fost participant la negocierile privind retragerea trupelor ruse până la Summitul de la Istanbul din 1999, voi aminti că poziția Federației Ruse era că retragerea trupelor ruse nu poate avea loc din două motive – e necesară sincronizarea soluționării conflictului și a retragerii, precum și prezența rusă este una minoră și nu are implicații de securitate, ca atare, nu este importantă.

În ce privește așa-numita ”sincronizare” - argumentul rus este că, odată cu soluționarea politică a conflictului, prezența militarilor ruși nu va mai fi necesară și retragerea va fi o concluzie naturală a acestui proces.

Însă dacă ne uităm fără ochelari roz la realitățile internaționale, observăm rapid că Federația Rusă demonstrează de mai mult timp un interes de restaurare a zonei sale de influență, fie prin conflicte de durată, fie mai recent prin acaparare directă de teritorii. Negocierile conflictului ”separatist” din estul Republicii Moldova sunt un exemplu clar că, timp de 27 de ani, Federația Rusă a susținut acest conflict și că niciodată nu a existat interes ca acesta să fie soluționat într-o manieră independentă. Aici numaidecât trebuie să ne amintim de tentativa Rusiei de a impune Republicii Moldova, în toamna anului 2003, Memorandumul Kozak, prin care Kremlinul asigura dreptul de veto al separatiștilor în Parlamentul unit și în Curtea Constituțională lărgită, în special pe subiectul politicii externe a Republicii Moldova. În primul rând, aceste stipulări din documentul rus au demonstrat că politica Moscovei nu a deviat de la planul său de control al spațiului fostei URSS. În al doilea rând însă, este absolut paradoxal că nimeni nu a observat că Rusia, de fapt, a spus clar în același document că nici nu are de gând să se retragă din Republica Moldova, chiar dacă acest conflict este ”soluționat” completamente în interesul său – Memorandumul Kozak propunea staționarea trupelor ruse până în 2020, cu posibilitatea extinderii, ceea ce a demonstrat cu prisosință că nu a existat niciodată interes de retragere nici măcar odată cu soluționarea politică a conflictului, chiar și în termenii Federației Rusei. Deci, ei oricum nu și-ar fi retras armata. Astfel, toate aceste argumente demonstrează cu prisosință că ideea ”sincronizării” nu a fost una autentică, cinstită și nu va fi valabilă.

Apropo, autoritățile anterioare ale Republicii Moldova au argumentat, în opinia mea corect, că de fapt retragerea trupelor ruse va facilita soluționarea ”conflictului transnistrean”. Din păcate niciun guvern încă nu a folosit adecvat decizia din 2004 a Curții Europene a Drepturilor Omului in cazul Ilașcu vs Rusia și Republica Moldova, care a constatat din punct de vedere juridic că Federația Rusă, inclusiv prin militarii săi, controlează și favorizează separatismul transnistrean. Într-adevăr ultimele exerciții ruse de antrenare a ”trupelor” separatiste cum să forțeze râul Nistru spre Chișinău nu mai au nevoie de interpretare. Deci retragerea trupelor ruse ar facilita soluționarea acestui conflict, dar ar fi naiv de crezut că l-ar soluționa. Este evident că și mai recenta votare a unei rezoluții declarative a ONU privind retragerea trupelor ruse din Republica Moldova nu va soluționa conflictul. Este doar una din pârghiile de presiune politică asupra Federație Ruse privind soluționarea acestui conflict. Cedările pe alte domenii la negocieri, când firmele transnistrene, inclusiv cu investiții ruse și la insistența Rusiei, au primit plăcuțe neutre pentru a tranzita și exporta producția lor, iar Republica Moldova aparent nu a primit ceva în schimb, demonstrează că nu există consistență și logică în acest proces. Nu poți spune că retragerea trupelor ruse va pune presiune pe soluționarea conflictului, dar să cedezi fără noimă în negocierile politice, cu exporturi ruse și bani neclari în spate. Sper, cel puțin, că nu este vorba de încălcarea embargoului UE și SUA împotriva Rusiei prin intermediul investițiilor și exporturilor ruse din regiunea separatistă a Republicii Moldova, ca exporturi moldovenești, pe cota noastră.

DW: - Totuși, în spatele militarilor ruși, regimul separatist a reușit să se întărească – are o armată, are tancuri, întreține inclusiv niște grupări de diversioniști. Nu prea îmi imaginez cum s-ar putea „evapora” aceste structuri…

Vlad Lupan: - Partea transnistreană, adică cealaltă jumătate a fostei Armate a 14-a a Rusiei, este o altă problemă valabilă din ecuația retragerii. Dacă ar fi existat o voință politică reală a guvernelor consecutive ale Republicii Moldova și a partenerilor noștri externi și acest subiect ar avea formule de soluționare. Nu văd cum armata transnistreană s-ar ”rățoi” între Republica Moldova și Ucraina. Deci, odată cu o retragere adevărată a trupelor ruse, nu doar a declarațiilor, am putea presupune că se va produce o flexibilizare a pozițiilor elitelor transnistrene, chiar dacă sun ghidate de Rusia. În ce privește practica internațională - de exemplu la ONU există programe concrete DDR (Dezarmare, Demobilizare și Reintegrare) pentru așa cazuri, care au fost implementate și au funcționat anterior. Cu asistența partenerilor noștri asemenea programe sunt posibile. Însă nu poți aștepta ca străinii să-ți rezolve conflictul, să pregătească sprijinul financiar și politic, când guverne consecutive ale Republicii Moldova au demonstrat altfel de interese decât cele de soluționare reală a acestui conflict. Mai mult, și conjunctura internațională actuală trebuie exploatată corect, pentru a ajunge la soluționare și la așa programe. Momentan vedem doar rezoluții electorale și parteneriate cu adjuncții Kremlinului.

DW: - Am analizat zilele acestea cum a intrat „Gazprom” în posesia rețelelor magistrale de gaze ale Moldovei, cum s-a format datoria de aproape 7 miliarde de dolari pentru gaze a regiunii transnistrene și cum concernul rus recuperează pe bucăți, prin arbitrajul internațional, această datorie de la noi, locuitorii de pe malul drept al Nistrului. Și mi-am dat seama că suntem ostaticii „Gazpromului”, că am intrat în această capcană, despre care aproape că nu vorbim, prin semnătura unor foști și actuali demnitari de la Chișinău. Mi-am dat seama că, de fapt, guvernanții noștri ne-au transformat în niște finanțatori ai regimului separatist, că pe banii noștri acel regim se înarmează, se întărește. Exagerez?

Vlad Lupan: - Nu este exagerare. Mă tem că voi fi prea dur, așa că voi caracteriza mai ”moale” aceste acte ca o lipsă de viziune și absență de înțelegere strategică a autorităților din anii 90. Tocmai examinam și eu recent Acordul semnat de Prim-ministrul Ciubuc privind formarea „MoldovaGaz” în contul datoriilor „Gazprom”. Chir și tentativa de a separa datoria Tiraspolului, prin crearea Tiraspol-Trans-Gaz, de cea a Republicii Moldova, nu a fost dusă până la capăt și autoritățile Republicii Moldova ar trebui să fi lucrat la acest subiect nu mai puțin decât la tema unei rezoluții politice privind retragerea trupelor ruse, ba chiar mai mult. Însă din 1999 încoace am pierdut si pachetul de control al Moldova Gaz și datorii avem și finanțăm separatiștii, ba chiar cumpăram electricitate de la Cuciurgan contribuind la această datorie și mai mult. Rusia a încercat să discute datoria transnistreană cu Republica Moldova nu o dată, inclusiv recent. Nu pot intra în detalii, dar să nu uităm că și numirea ultimului director al „MoldovaGaz” nu putea să se producă fără acordul Gazprom, care este o ramură a Guvernului rus – asemenea numiri nu se produc fără consecințe politice și de securitate.

DW: - Credeți că înlocuirea actualei misiuni rusești de pacificare (așa cum a solicitat anterior diplomația moldovenească inclusiv de la tribuna ONU) este posibilă? Ce ar trebui să se întâmple ca un astfel de demers să capete relevanță?

Vlad Lupan: - Așa cum am menționat mai devreme, autoritățile Republicii Moldova trebuie să demonstreze seriozitate și consecvență la temă. Rezoluția nu este obligatorie juridic, este doar o pârghie de presiune politică asupra Federației Ruse, dar poate servi drept un prim pas într-o strategie de soluționare a conflictului transnistrean. O astfel de strategie trebuie să fie cuprinzătoare și să includă și alte subiecte, datorii pentru gaz, reparații pentru staționarea trupelor ruse, încălcări ale drepturilor omului, precum și o coordinarea veritabilă cu partenerii naturali ai Republicii Moldova în asemenea negocieri, Uniunea Europeană și oarecum de moment SUA, dar cel mai important o presiune continuă și consecventă, pentru a utiliza corect toate pârghiile și târgurile posibile ca Republica Moldova să-și decidă singura soarta.

Din păcate, continui să observ lipsă de consecvență în promovarea intereselor Republicii Moldova pe tot spectrul politic și observăm jocuri politice de moment și de conveniență temporară – de exemplu mă tem ca prevederile acestei rezoluții să servească drept inițiativă pentru președintele Dodon să lanseze o altă rezoluție privind neutralitatea Republicii Moldova în Consiliul de Securitate al ONU. O asemenea cedare unilaterală ar fi dezastruoasă pentru acest stat. Tot mai aproape de alegeri vedem și un comportament anti-democratic în domeniul electoral, care tot mai mult amintește de sistemul ”suveranității democrate” de stil Putin.

DW: - Putin ni l-a trimis din nou pe Kozak în calitate de reprezentant special în Moldova. Credeți ca se va reveni la ideea federalizării?

Vlad Lupan: - Toate declarațiile Federației Ruse de după Memorandumul Kozak, cele ale ministrului Lavrov în apropierea alegerilor din Republica Moldova din 2009 și după alegeri pentru noile autorități, ale ambasadorului Ciurkin într-o polemică a sa cu ambasadoarea SUA în Consiliul de securitate al ONU privind interferența în Ucraina, Georgia și Republica Moldova, în care spunea că dacă Occidentul nu intervenea în Moldova împotriva înțelegerii (Memorandumul) din 2005 (sic!) conflictul ar fi fost soluționat, precum și zvonurile de numire în funcția de responsabil pentru conflictul transnistrean a dlui Surkov, care a încercat aplicarea Memorandumului Kozak în Ucraina, arată că Moscova niciodată nu a plecat de la formula ”federalizării” printr-o de facto confederație controlată de către subordonații săi de la Tiraspol. Cu alte cuvinte, nu a plecat de la ideea unui de facto protectorat controlat de un grup, care colectiv să devină ”gubernatori” ai săi, ceea ce în 2003 a fost numit „proces de transnistrizare” a Republicii Moldova. Ultima numire, cu puțin timp în urmă, a lui Dmitri Kozak în funcția de responsabil pentru soluționarea conflictului transnistrean, ridică mari semne de întrebare în contextul cedărilor actuale ale Guvernului Republicii Moldova, pe tema exporturilor rusești din zona separatistă, precum și din cauza aranjamentelor pre-electorale numite ”Binom” dintre liderul PD și președintele pro-rus Dodon.

DW: - Nu putem să nu vă întrebăm și despre recenta rezoluție dură la adresa autorităților de la Chișinău, adoptată de Parlamentul European. Știm că nu mai sunteți în Moldova de ceva vreme, dar cu siguranță urmăriți actualitatea. Mai mulți eurodeputați au vorbit despre faptul că Moldova este un stat capturat și au semnalat derapaje grave de la normele democratice. Este în opinia dvs Moldova un stat capturat? Cum s-a putut întâmpla ca, în câțiva ani, „o istorie de succes” a UE să ajungă în prag de dictatură?

Vlad Lupan: - Mă tem că acest joc de-a ”polițistul bun și cel rău” prin care guvernul Partidului Democrat încerca să demonstreze că este sub atac rusesc, dar se străduiește să fie pro-european, nu mai poate fi demonstrat prin fapte. Chiar dacă societatea civilă din Republica Moldova a fost aparent neglijată mai mult timp de dragul răului mai mic, al presupusei salvări ai Republicii Moldova de influența rusă, actualmente lucrurile s-au clarificat și pentru partenerii externi ai Republicii Moldova.

Simpla trecere în revistă a situației din Republica Moldova arată următoarele: conform raportului Freedom House din 2017, mass media din Republica Moldova par a fi practic controlate de PD-ul de la guvernare (https://freedomhouse.org/report/nations-transit/2017/moldova) și chiar dacă raportul nu menționează aceasta, aparent în mass media ar exista și spațiu pentru posturile PSRM-ului lui Dodon, iar restul dacă nu sunt constrânși, atunci sunt lăsați în existență. O astfel de abordare amintește cu exactitate de stația „Eho Moskvy” în Rusia, ca să nu zică nimeni că guvernarea nu este criticată democratic sau chiar de Republica Moldova din 2001-2009 cu Partidul Comunist și finanțatorii săi, printre care aparent și actualul lider al Partidului Democrat; numărul mare al dosarelor aparent politice, ceea ce confirmă mesajele diverselor activiști ai societății civile și ale partidelor politice din Republica Moldova că sistemul judecătoresc este controlat de către domnul Plahotniuc; alegațiile unor jurnaliști privind amenințări cu dosar ale activiștilor sau ale membrilor familiilor lor; coaliția cu președintele pro-rus și mai cu seamă invalidarea unor alegeri libere între candidatul pro-european și cel pro-rus al președintelui Dodon, cu care se zice că democrații sunt în coaliție nedeclarată, într-o zona electorală crucială, cum este capitala Republicii Moldova, fără ca această invalidare să fi fost cerută de cineva - toate acestea duc la concluzia unui stat capturat, condus de doi lideri politici care în perioada 2001-2009 erau ambii membri ai Partidului Comuniștilor Republicii Moldova, cunoscut pentru derapajele sale anti-democratice, respect pentru stilul ”verticalei puterii” și nu pentru democrație și valorile occidentale. Aparent, acești lideri au revenit la starea lor ”normală” – putinism corupt, care nu duce decât la perpetuarea la putere, când populația sărăcește și migrează masiv, plătind pentru banii altora, pentru gazul transnistrean și ambițiile Rusiei.