1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Vizită surpriză la Kiev a președintelui Joe Biden

20 februarie 2023

Speculații privind iminenta sosire a unui important oficial străin au circulat toată dimineața la Kiev. Într-un final, acesta s-a dovedit a fi președintele american, Joe Biden.

https://p.dw.com/p/4Njeu
Joe Biden în vizită la Kiew
Joe Biden în vizită la KiewImagine: Dimitar Dillkoff/AFP

Vizită surpriză la Kiev a președintelui american Joe Biden. Liderul Casei Albe a ajuns în capitala Ucrainei în urmă cu puțin timp, în contextul în care șeful Administrației de la Washington a avut programată o întâlnire la Varșovia cu președintele polonez Andrzej Duda și cu reprezentanții formatului București 9, ai statelor din țările de pe flancul estic al NATO.

Speculații privind iminenta sosire a unui important oficial străin au circulat toată dimineața la Kiev. Într-un final, acesta s-a dovedit a fi Joe Biden. Acesta a ajuns în capitala ucraineană cu patru zile înainte de împlinirea unui an de la declanșarea agresiunii rusești asupra Ucrainei. Este prima sa vizită în acestă țară de la declanșarea războiului, pe 24 februarie 2022.

La Kiev au sunat toată dimineața alarmele aeriene iar autoritățile de la Kiev au cerut populației să se refugieze în adăposturi.

În Ucraina sunt comemorate astăzi cele 107 victime ale represiunii împotriva protestatarilor din 18-22 februarie 2014, de pe Maidanul din Kiev.

Cristian Ștefănescu DW Română
Cristian Ștefănescu La DW din 2000, Cristian Ștefănescu scrie despre actualitatea românească și despre teme europene.