Virus versus virus. Si cum sa-i dam de capat. | Global | DW | 18.03.2020
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages
Publicitate

Global

Virus versus virus. Si cum sa-i dam de capat.

Cum sa-i zicem bolii care ne omoara batranii, inchide granite, ne ucide libertatea si pune pe butuci economia planetei? Virusul chinez? Vom fi certati sever. Si pentru jurnalisti viata devine din ce in ce mai grea.

Pe strada aproape pustie, cu oameni privind spectacolul orasului-strigoi de la distanta sigura a propriului balcon, o batranica se caznea sa impinga un carucior handicap intesat cu de-ale gurii, sfortandu-se sa invinga obstacolul invincibil al unor trepte de la intrare, spre a-si introduce in casa si vehiculul si proviziile. Adunase cu dificultate prada care urma sa-i asigure supravietuirea poate o saptamana sau poate doua, la magazinul din colt. Stia bine ca nu va reusi in veci sa-si finalizeze actiunea fara ajutor. In acest moment al destinului m-a zarit trecand in graba pe langa ea, perfect constient de nevoia de a tine, fata de toti si fata de oricine, distanta. Zisa, cu o teribila antifraza, "sociala", aceasta distantare si indepartare de toti ceilalti care mi s-a cerut si mi se va mai cere, mult timp, e menita, mi s-a spus, sa ma apere. Si sa-i apere de mine pe ceilalti.

Am sperat o clipa, irational, ca simpatica batranica ma va ignora. Ca va manca spanac si se va intari brusc, ca Popeye, gasind o modalitate miraculoasa de a-si rezolva problema de viata si de moarte fara sa apeleze la bratele mele, fara sa ma puna in situatia de a trebui sa decid daca o ajut, punandu-ne in pericol pe amandoi si pe toti cei cu care se intampla sa locuim impreuna.  

Apoi, hait! M-a strigat si-am inlemnit. "Aoleu", am exclamat in sinea mea. Nu sunt nici Popeye nici Bluto, mi-am zis. Si nici ea nu e Olive. Dar  "intr-un loc din care au disparut barbatii, straduieste-te sa fii barbat" ne recomanda, in Misna, inteleptul Hillel, un rabin celebru care, judecand la cumpana dintre era noastra si mileniul anterior, ne-a explicat si importanta si intelesul religios si etic al comandamentului din Levitic: iubeste-ti aproapele ca pe tine insuti. Sau, altfel zis, "ce tie nu-ti place, altuia nu-i face". 

Am pus mana si i-am varat caruciorul in casa. Mi-a multumit afectuos, cu nedisimulata efuziune. Am plecat, ingrijorat si fericit. Ajuns acasa, m-am spalat abundent pe maini, cu apa si sapun. "Omenie, haine grele", isi vor fi spunand unii, nevoiti sa ajute. Or, nu in ultimul rand in epoci de "virus chinezesc", cum i-a spus Donald Trump, mult mai grele sunt, vorba zicalei, hainele batranetii. Ale bolnavilor. Si, mai cu seama, ale medicilor, asistentelor, infirmierilor si ingrijitoarelor. Mai nou, si ale ziaristilor. A caror responsabilitate creste parca, in epoci de criza si de razboi cu pandemia, exponential. Nu putini le amintesc ziaristilor nu atat de datoria, fireasca de a-si verifica riguros sursele de informare ca nu cumva sa fie prilej de dezinformare, cat, mai degraba, le cer sa nu-ndrazneasca sa submineze, in vremuri de criza, autoritatea sefului, suspendandu-si judecata critica. 

Ce "jurnalism" responsabil ar fi, oare, acela? Ce l-ar deosebi de propaganda regimurilor totalitare? Si oare ce ne trebuie in starea de urgenta in care ne aflam? O suspendare a libertatii de gandire, de exprimare si de opinie, ca in China comunista, ai carei diplomati (nu jurnalisti) raspandesc de zor, la ordin, ca spre a distrage atentia de la nefacutele regimului, o campanie dezinformatoare, potrivit careia coronavirusul ar fi ajuns la Wuhan importat fiind de militari americani?

In epoca Hoardei de Aur, in debutul mortii negre, care avea sa devasteze si sa depopuleze continentul la mijlocul veacului al XIV-lea, asediatorii tatari si-au catapultat cadavrele ciumate pe strazile asediatului oras genovez Caffa, din Crimeea, pentru a imbolnavi urbea si a-i forta capitularea. Raspandita de bolnavii ravasiti de febra si  frisoane si de paduchii transportati de sobolani, agentii patogeni aveau sa parvina din Asia in Italia si apoi sa cotropeasca mai toate targurile Europei. 

Azi, ciumatii si buboanele lor pline de puroi sunt iresponsabilii care nu inteleg decat sa profite de pe urma vremurilor de restriste. Sunt traficantii de masti, de aparatura medicala, de echipamente de protectie si de medicamente care nu lecuiesc ci imbogatesc escroci. Sunt speculantii cu dezinfectante. Sunt conspirationistii. Sunt regimurile care dezinformeaza, dictaturile care suprima, precum China, vocea unor medici-martiri, ca Li Wenliang, cel arestat de militia lui Xi Jinping pentru ca trasese primul semnalul de alarma, in decembrie, cand regimul comunist mai credea ca poate sa puna batista pe tambal.

Moartea lui de corona, in opinia mea suspecta, avea sa declanseze, in februarie, o ampla dezbatere in Imperiul de Mijloc asaltat de virus, despre imperioasa nevoie de libertate de exprimare si de opinie si despre mortala catastrofa a cenzurii. 

Ce era sa faca regimul ca sa distraga atentia de la dezastrul medical, economic si politic al statului totalitar si, nu in ultimul rand, de la vina personala a mult adulatului sau lider suprem, al carui cult al personalitatii se apropie rapid de al unor Mao, Ceausescu, Stalin? 

Cu ajutorul globalei sale infrastructuri informationale si mediatice, precum si cu sustinerea agentilor sai de influenta de pretutindeni, regimul a inceput sa respinga vehement ideea unui "virus chinez". Apoi, sa promoveze, nu mai putin viguros, pe de o parte solicitarea de a nu se atribui origini etnice si geografice virusului "din Wuhan", iar pe de alta, ideea genezei lui ca "virus american", in speta teoria conspiratiei potrivit careia farul democratiilor, SUA, ar fi, chipurile la obarsia microbului ucigas. Dupa care i-a dat afara maoist, din tara, pe corespondentii principalelor ziare americane, toate independente, spre a protesta impotriva limitarii, in SUA, a personalului mediilor de stat chineze.

China a reactionat, simultan, nervos si contondent la orice opinie de bun simt si de oarecare circulatie despre rolul determinant al unei tiranii precum cea chineza, in raspandirea pandemiei. In conflictul informational insotind mai nou conflagratia cu virusul, genialul Mario Vargas Llosa nu s-a putut abtine. ”Nimeni nu pare să remarce faptul că nimic din toate astea nu s-ar fi întâmplat dacă China ar fi fost o țară liberă și democratică și nu o dictatură”, reliefase, textual, laureatul Premiului Nobel, reluat de RFI. In replica, oficialii chinezi nu s-au dat in laturi sa-l demonizeze pe scriitor, calificandu-l drept "ticalos" si iresponsabil".

A invinge in acest razboi contra coronei presupune nu doar suficiente paturi, sectii de terapie intensiva, masti, echipamente si aparatura de ventilatie, combaterea speculantilor, inchideri de granite si restrangeri de libertati consimtite si responsabil asumate. Ori distanta numita "sociala". Ci si o oarecare distantare informationala. Distantarea de conspirationism si minciuna, ca mortal virus al tiraniei. Si reapropierea de batrana, de eterna omenie.