1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Virtuţile şi slăbiciunile economiei

Rodica Binder31 octombrie 2003
https://p.dw.com/p/B1BG

Germanii trebuie să lucreze mai mult pentru aceleaşi salarii ca şi pînă acum; economia germană stagnează - cea americană creşte; terorismul nu a fost curmat, pacea în Irak nu a fost cucerită, preşedintele rus Vladimir Putin se transformă într-un autocrat, Israelul a comis grave erori în cursul politicii sale de ocupaţie, conservatorii britanici scot de la naftalină un lider detestat la vremea lui,Croaţia are şanse de primire în Uniunea Europeană egale cu ale României şi Bulgariei , preşedintele Bush ar putea cîştiga alegerile mai degrabă în baza politicii sale economice decît de securitate, bătălia etică în jurul unor aplicaţii ale ingineriei genetice continuă ...Am citat în stil telegrafic doar cîteva din mulţimea disparată de subiectele la ordinea zilei comentate în paginile ziarelor germane şi străine azi. Să începem însă cu dominantele internaţionale .Prevestirile adversarilor războiului din Irak încep să se adeverească dă de înţeles PFORZHEIMER ZEITUNG referindu-se la faptul că pacea este mult mai dificil de cîştigat decît războiul în Irak, cu atît mai greu cu cît preşedintele american George Bush junior pare a se fi încurcat în iţele simplistei sale împărţiri a lumii în buni şi răi.Saddam Hussein nu a fost capturat iar democraţia este departe de a se profila la orizontul teritoriilor cuprinse între Tigru şi Eufrat scrie ziarul citat. Cît despre potenţialul de ameninţare pe care-l reprezintă fanatismul islamic la adresa lumii, nici acesta nu a fost nici redus , necum eliminat completează ziarul RHEINISCHE POST lista eşecurilor politicii americane în Irak . Mai rău încă - notează LA REPUBLICCA referindu- se la atentatele comise împotriva organizaţiilor itnernaţionale de ajutor, tocmai terorismul este cel care a învins deocamdată...Or, tocmai în aceste condiţii - ONU şi Crucea Roşie ar trebui să adopte poziţii clare şi să-şi continue activitatea în Irak - recomandă BASLER ZEITUNG.

Cotidianul SUDDEUTSCHE ZEITUNG evaluînd situaţia din Israel, reţine criticile formulate tocmai de cercuri militare israeliene la adresa politicii de ocupaţie a teritoriilor palestiniene şi remarcă faptul că deşi în tabăra extremei drepte se fac auzite puternice strigăte de consternare acestea nu vor putea acoperi glasurile majorităţii cetăţenilor israelieni care pun tot mai frecvent sub semnul întrebării politica de colonizare a ţinuturilor palestiniene.

Să revenim la coordonatele politicii europene şi germane. Aflat în vizită în Balcani, cancelarul Schroder a atestat Croaţiei perspective egale cu cele ale României şi Bulgariei de a fi primită în Uniunea Europeană - consemnează cotidianul FRANKFURTER ALLGEMEINE ZEITUNG.Dar cancelarul german are de furcă la el acasă cu o infinită varietate de propuneri , care mai de care mai năstruşnică, menite să scoată republica federală din impasul stagnării.Astfel, propunerea ca salariaţii să lucreze mai multe ore pentru aceeaşi remuneraţie este brusc însoţită de date statistice care ar atesta germanilor o aplecare spre lenevie! BERLINER ZEITUNG neagă nu oportunitatea ci veracitatea datelor statistice şi atrage atenţia că nu speculaţiile ci crearea de noi locuri de muncă constituie imperativul suprem.OFFENBACH POST remarcă faptul că în discuţie trebuie să se afle nu numărul orelor de muncă ci flexibilizarea procesului muncii.Si în timp ce disputele sunt tot mai aprinse, DER TAGESSPIEGEL din Berlin lansează o altă ştire: aceea că buna dispoziţie a întreprinzătorilor germani ar fi în această toamnă la fel de indubitabilă ca în urmă cu trei ani.Dar această firavă euforie se întemeiază doar pe speranţele de viitor - atrage atenţia ziarul berlinez citat. Fiindcă în prezent, adevărata locomotivă a economiei mondiale este şi rămîne America .Din acest motiv ar şi putea cîştiga preşedintele George Bush junior viitoarele alegeri .In sfîrşit nu puţine ziare germane se opresc azi asupra semnificaţiei aşa numitei sărbători Haloween ale cărei înţelesuri sunt aproape complet ignorate - ceea ce contează fiind doar amuzamentele şi mascarada comercială generată de această ultimă zi a lunii octombrie, în ajunul zilei morţilor.Si de aceea scrie SAARBRUCKER ZEITUNG ar trebui măcar să ştim ce sărbătorim. Dumneavoastră ştiţi?