Violență și discriminare

În perioada comunistă, femeile au fost „promovate“ alături de bărbați la strung, în fabrici și uzine, pe șantierele patriei, cele de la sate și-au înlocuit portul popular cu salopeta albastră ori baticul legat la spate cu casca de protecție. În locul cîntecelor populare, țărăncile ascultau atunci, la brigăzile artistice ambulante din fabrici și uzine poezii proletcultiste de genul „Clipă stai, oprește-ți zborul/Se prăvale compresorul."

La prima vedere, femeile aveau aceleași drepturi ca și partenerii lor de viață. În realitate însă, discriminarea și violențele pe care le suportau din partea bărbaților, și nu doar a bărbaților lor, ci și a maiștrilor, a șefilor de echipă, a inginerilor calificați la locul de muncă erau ascunse, ținute sub tăcere. Frica și, de multe ori, rușinea le opreau să reclame abuzurile. De altfel, cui puteau cere ajutor? Organelor partidului? Dar chiar organele sufereau de misoginism, asta pe de o parte, iar pe de altă parte servanții comunismului, politruci, milițieni și alte specimene erau ei înșiși agenți ai discriminării și violenței asupra femeilor. În forul lor intim le disprețuiau.

Femeile de la țară, obișnuite să rabde bătaia, injuriile, umilințele, se confesau rudelor, iar uneori nici măcar acestora. Trăgeau în continuare la jugul familiei, pregătite să fie din nou lovite. Așa au știut dintotdeauna, că bărbatul este autoritatea în familie. Chiar și acum, în multe sate, femeia merge cu doi pași în urma bărbatului atunci cînd cei doi se duc la o nuntă, la un botez ori la biserică. Tradiția realităților reprobabile se pare că rezistă întotdeauna mai mult decît aceea a realităților benefice.

Pînă și violulului i se găsește justificare

Un raport UNICEF publicat în luna martie a acestui an arată că, la nivel global, una din 20 de adolescente cu vîrste între 15 și 19 ani a fost victima unui viol. Același raport precizează că suicidul este a doua cauză de deces în cazul adolescentelor din aceeași grupă de vîrstă. Egalitatea de șanse a tinerelor se încheie prin suferința provocată de una dintre cele mai cumplite traume sau prin curmarea vieții. Statisticile nu pot cuprinde desigur nici milioanele de destine frînte și nici pragul fatidic dintre viață și moarte. Nici suferința părinților și nici abrutizarea violatorilor, care de multe ori scapă cu pedepse mult prea mici.

Un sondaj de opinie realizat de Comisia Europeană în 2016 relevă faptul că 55% dintre români cred că violul poate fi justificabil – media europeană este de 27%. Din datele Poliției aflăm că în România se înregistrează în medie 5 cazuri de viol pe zi. Ce anume justifică violul, în accepția românilor? Consumul de alcool și droguri, purtarea de haine „provocatoare" de către victime și, în fine, situația în care victima merge de bună voie acasă cu violatorul. În cazul justificării violului prin consumul de alcool și droguri, sînt mai multe femei decît bărbați care scuză abuzul sexual. Nu avem date pe grupe de vîrstă care să ofere un tablou în acest sens.

În ceea ce privește violența domestică împotriva femeilor, 96% dintre români cred că este inacceptabilă. Asta, la nivel declarativ, pentru că peste 20% dintre respondenți cred că femeile exagerează atunci cînd depun plîngere la poliție, alții spun că violența e provocată de victimă și aproape o treime susțin că bătaia e o chestiune privată, altfel spus că „rufele se spală în familie.“ Dar cu bîta.

Femeile în politică

Cu un procent de 35% de femei-manager, România se apropie de media europeană de 37%. În ceea ce privește femeile angajate în politică, cele care fac parte din parlament, din guvern sau din administrațiile centrale și locale, aici situația e diferită, procentele fiind net inferioare. Cu toate acestea, dacă ne gîndim că în 1990 femeile politician erau doar o pată de culoare pe planșeta Iliescu-FSN, lucrurile au evoluat într-un ritm destul de alert.

O explicație a absenței femeilor de pe scena politică în primii ani după ’89 este aceea că politrucii, securiștii sau milițienii au aterizat în haită din comunism în postcomunism, împărțindu-și între ei funcțiile „masculine“ pe care le deținuseră în regimul lui Ceaușescu. Sigur că o serie de Ana Pauker au supt și ele la sînul regimului totalitar, dar numărul acestora era net inferior celui al bărbaților. Egalitatea dintre sexe pe tărîmul politicii, recitată de comuniști, era doar o lozincă.

Violența asupra femeilor se manifestă în diferite moduri, nu trebuie neapărat să lase urme. Violența psihică este unul dintre acestea, care duce la depresii sau la afecțiuni psihice mult mai grave, de unde nu mai e cale de întoarcere. Traumele duc la pierderea stimei de sine și de cei apropiați, copiii devin o povară și, dintr-o femeie puternică, voluntară, în urma agresivității verbale sau a indiferenței bărbatului, administrate ca picătura chinezească, persoana în cauză ajunge într-un spital de psihiatrie. O povară pe care agresorul trebuie să o poarte. Pentru unii este, din păcate, un trebuie facultativ.