Vinul din 2017: mai puţin, dar totuși bun | Germania | DW | 07.10.2017
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Germania

Vinul din 2017: mai puţin, dar totuși bun

Viticultorii germani au avut un an greu, cu surprize negative şi multe semne de întrebare.

În cele mai multe regiuni ale Germaniei, vinul nou se află deja în butoaie. Neobişnuit de devreme. Şi în alte ţări europene, producţia a fost în acest an mai mică.

Producţia de vin din 2017 a fost, în Germanjia, mai redusă decât în anii trecuţi. În schimb viticultorii se aşteaptă la o calitate bună sau chair foarte bună a vinului nou. Acesta este un prim bilanţ al Institutului German de Vinificaţie din Bodenheim, în apropiere de Mainz. Aflăm totodată că în cele mai multe regiuni viticole din Germnaia, recolta s-a încheiat deja. Neobişnuit de devreme, explică Ernst Büscher, din partea institutului amintit.

Cantitatea de vin, care se va produce în 2017 în Germania, este stimată la 7,5 milioane de hectolitri, ceea ce ar însemna cu 18 procente mai puţin decât anul trecut. Büscher se aşteaptă, ca atare, la o creştere a preţurilor la vin, dar la una moderată. Aceasta pentru că mai există rezerve pe piaţă din anii trecuţi.

Cele mai mari pierderi se înregistrează în acest an în regiunile viticole de pe Valea Mozelei - de aproximativ 25 de procente faţă de 2016. În septembrie viile au fost multă vreme cufundate în ceaţă, de aceea strugurii au trebuit să fie recoltaţi mai repede. 

Rezultate surpinzător de bune în estul Germaniei

În Rheingau au ajuns în butoaie anul acesta în jur de 180.000 de hectolitri de vin (cu 18% mai puţin decât în 2016). Viticultorii din Baden Württemberg au avut şi ei mari necazuri şi temeri după gerul venit pe neaşteptate în primăvară. Producția de vin din această zonă din sudul Germaniei va suferi pierderi de 20 la sută.

Doar în estul Republicii Federale, în zonele viticole din Saxonia şi Saale-Unstrut, viticultorii se pot considera, dimpotrivă, foarte mulţumiţi. Vremea rea nu a afectat aceste zone şi producţia din acest an, în loc să scadă, a crescut chiar cu 30%. "A fost un an foarte turbulent pentru viticultori", spune Ernst Büscher. După gerul neaşteptat din a doua jumătate a lunii aprilie, unele regiuni viticole au mai fost afectate, în vară, şi de grindină puternică. Iar luna septembrie a început cu temperaturi reci şi multă ploaie. De aceea mulţi s-au grăbit să culeagă strugurii mai devreme în acest an ca să salveze cât mai mult cu putință din recoltă.

La buna calitate a vinlui a contribuit în final perioada însorită de la sfârşitul lunii septembrie.

"Datorită recoltei timpurii, calitatea mustului şi a viitorului vin va fi bună sau chiar foarte bună", mai explică expertul german. El se aşteptă şi la o producţie bună nu doar de vin alb ci și de vin roşu.

Asociaţia de viticultori din Neustadt, locaitate situată pe Drumul Vinului (Deutsche Weinstraße) a anunţat că "nicicând n-au recoltat strugurii aşa devreme ca în acest an. În loc de 30 de zile, cât durează în mod obişnuit, anul acesta recolta s-a încheiat în 20 de zile." Dar de calitate sunt foarte mulţumiţi şi cei din Neustadt, deşi cantitatea de vin va fi mai redusă.  

Producţii slabe la nivel european

Nu doar viticultorii germani se plâng de cantități mai mici de vin în 2017. "La nivel european se înregistrează în acest an cea mai slabă producție din anul 2000 încoace", atrage atenția Büscher. Vinul produs la nivel european se estimează în acest an la 146 de milioane de hectolitri, ceea ce reprezintă  o pierdere de 14% față de anul trecut. Italienii vor avea pierderi de 11 milioane de hectolitri, iar francezii de 8,4 milioane de hectolitri.

dpa/maw