Vine iarna: globalizarea boicoturilor și extremismelor | Global | DW | 28.10.2020
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages
Publicitate

Opinie

Vine iarna: globalizarea boicoturilor și extremismelor

Un val de ură împănată cu cereri de boicot s-a revărsat asupra Franței în lumea islamică. Globalizata ură e ațâțată de nădejdea victoriei stângii în SUA. Or, a o aplana presupune claritate morală, nu împăciuitorism.

"O țară care nu respectă drepturile propriului popor nu le va respecta nici pe ale vecinilor ei", nu obosea Andrei Saharov să le tot spună occidentalilor. Potrivit părintelui bombei cu hidrogen, unul dintre cei mai importanți disidenți din istoria comunismului și un ilustru deținut al KGB-ului, drepturile omului și încălcarea lor nu trebuie considerate niciodată doar o chestiune umanitară, de vreme ce sunt relevante și pentru securitatea internațională, după cum pe drept amintește genialul Gary Kasparov, fostul campion mondial la șah, în instructiva sa carte din 2015, "Vine iarna".  Care cere vestului să pună capăt, în fine, împăciuitorismului său autopăgubitor față de Rusia lui Putin. Sau față de alte regimuri similare.

Administrația Obama/Biden a rămas surdă la apelul de bun simț al lui Kasparov și al altor foști disidenți anticomuniști ori antiislamiști. Sub ea și, parțial, sub administrațiile Bush, SUA au practicat appeasementul și față de Moscova, și față de Teheran, și față de Beijing. Rusia a răsplătit această atitudine invadând mai întâi Georgia, apoi Ucraina, după decizia oamenilor din aceste zone de a se orienta spre vest.

Biden, China și tiraniile răsăritene

Ce înseamnă, din acest punct de vedere, probabila victorie a lui Joe Biden în alegerile prezidențiale americane? Nu e clar. Dar există întemeiate motive de îngrijorare, privind un viitor predeterminat, probabil, de bilanțul celor opt ani în care candidatul democrat a fost vicepreședintele Statelor Unite.

Chiar dacă s-ar dovedi nefondate acuzațiile fostului militar de carieră Tony Bobulinski, partenerul de afaceri al lui Hunter Biden, care-l învinuiește direct pe Joe Biden de a fi mințit cu privire la sulfuroase afaceri chineze și la sume uriașe obținute din China comunistă, un fapt e clar. Încrederea în capacitatea lui ca președinte de a face față provocării chineze ar fi durabil subminată. Și chiar dacă o viitoare administrație n-ar readuce Vestul în poziția catastrofală în care s-a găsit Occidentul, în epoca Obama, în materie de combatere a tot mai asertivului expansionism ruso-chinez, a tot mai agresivului extremism islamic și a planurilor nucleare ale ayatolahilor iranieni, nu prea există în aceste domenii motive realmente întemeiate de optimism.

La urma urmei, după patru ani de demonizare asiduă în medii și universități a administrației Trump în ciuda excelentei ei politici externe, care a întărit NATO, a îngrădit expansiunea Chinei și a promovat cu succes pacea israeliano-arabă reorientând spre vest mari părți ale lumii islamice, oare ce se poate aștepta în diplomație de la Joe Biden? Echipa lui s-ar vedea îndreptățită de o victorie la prezidențiale să restaureze complet politica externă a epocii Obama. Ceea ar însemna și o adâncă închinăciune în fața forțelor globalizării și ale antiamericanismului mondializat considerând riscurile sino-ruso-iraniano-turce mai mici decât un președinte Trump, decis să acorde prioritate intereselor americane.

Restaurarea intereselor globaliste și drepturile omului

Or, situația nu e azi mai puțin rea sau periculoasă decât acum patru ani. Dimpotrivă. Globalizarea nu s-a oprit la înglobarea în cirucitul economic internațional a împilării sclavilor uiguri, obligați de regimul comunist de la Beijing să presteze munci pentru concerne intercontinentale și giganți tehnologici. De astfel de înrobiri chineze profită, potrivit unui studiu din martie al Institutului Australian pentru Studii Strategice (ASPI), cel puțin 83 de mari concerne și mărci de anvergură planetară. E vorba de firme, care, ca Nike, se dau foarte progresiste și antirasiste, când e vorba de semnalat virtuți și, mai ales, de partea cui se află în disputa politică internă, privind un presupus "rasism sistemic", american, dar care n-au probleme în a profita de pe urma prigoanei dezlănțuite de regimul comunist chinez.

În cauză, desigur, nu sunt doar cele 27 de fabrici din nouă provincii chineze identificate de raportul citat ca folosind rentabila muncă silnică uigură. Și nici doar cele 83 de mari concerne, între care Adidas, Apple, Esprit și Fila, ultimele trei refuzând să răspundă întrebărilor referitoare la aceste chestiuni, adresate lor de organizația Business & Human Rigths Resource Center. Altele au replicat jenant de evaziv, nebulos și imprecis, ocolind orice angajament clar de rapidă sistare a inumanelor, dar profitabilelor practici și tratamente. 

Dacă fabrica lumii și noua bază a expansiunii totalitarismului de tip marxist pe glob e China, iar cei patru ani de presiuni exercitate de președinția Trump n-au readus câtuși de puțin imperiul de mijloc pe calea cea bună, ce se poate aștepta de la revenirea stângii la putere, în SUA? Și ce efecte va avea restaurarea fricii de gura lumii și de acuza de rasism în materie de combatere a pericolului islamist în centrul politicii establishmentului american? 

Stânga și strategiile îngrădirii pericolului islamist

Un agent de securitate reluat de BBC a admis recent că ar fi putut împiedica sinistrul atentat islamist de la Manchester. Omul a clacat, fiindcă a refuzat, de frica osândirii sale ca rasist, să-l controleze pe suspectul de origine libiană, înainte ca teroristul să-și detoneze rucsacul plin cu exploziv și cuie și să omoare zeci de oameni în stadion, între care un băiețel de opt ani și alți copii.

Or, îngrădirea pericolului islamist reclamă două strategii. Una implică proiectarea unei imagini disuasive. Una, marcată de forță, de autoritate, de fermitate și de imprevizibilitate a reacției, potențial dure, descurajând orice mișcare sau regim care ar încerca să-și amelioreze pozițiile ori să se extindă prin atacuri asupra lumii libere și tentative de a o demola din exterior sau interior.

Iar cealaltă, presupune eforturi interne și externe pe termen mediu și lung de educare, de modernizare și reformare, nu în ultimul rând a Islamului, în spiritul valorilor liberale, iluministe, democratice și occidentale. Deci în spiritul respectării drepturilor omului, ale femeilor, ale minorităților, ale religiilor neagreate de extremism, islamism, ortodoxii și fundamentalisme, cocoloșite ani și decenii, în numele antirasismului și multilateralismului de către stânga, inconștienții și radicalii ei.

Franța, Turcia și reacția lumii

Reacții furibunde și cereri virulente de boicot și pedepsire a francezilor a iscat, global, intenționata stavilire a islamului conservator,  promisă, just, de președintele Macron, în urma decapitării unui eroic profesor, ucis pentru că a predat elevilor săi o lecție nu antimusulmană, ci anti-islamistă și antiextremistă, de libertate a opiniei, presei și expresiei.

Nu o firească înțelegere și sprijin, ci insulte suburbane a recoltat, în ecou, liderul Hexagonului din partea islamistului tiran turc, un lider tot mai autoritar și mai agresiv și la adresa țărilor vecine, Grecia și Cipru, afișând un comportament inadmisibil nu doar față de Paris, ci și în NATO. Căci președintele Erdogan s-a aliat cu Rusia lui Putin și a cumpărat de la Moscova rachete S-400, în pofida obiecțiilor americane.

Insolența și atitudinea belicoasă afișate de Turcia nu sunt uimitoare. Din pricina grav eronatelor politici strategice și economice ale unui regim de la Ankara ambiționându-se să refacă imperiul otoman și să preia conducerea lumii islamice pe bază de militarism și ură față de alte națiuni, societăți și culturi, Turcia islamistă riscă nu doar grabnica supraextindere imperială, ci și să ajungă rapid și irevocabil în sapă de lemn. Hiperinflația și degradarea economică nemulțumesc poporul turc, astfel încât autoritarul regim are nevoie urgent de inamici. Confuzia dintre islam și islamism și lozinca islamofobiei, stăruitor agitată de stânga îl ajută. 

Cu atât mai mult ar avea Macron și Franța democratică, republicană, dreptul să spere la fapte, nu doar la vorbe de solidaritate necondiționată din partea Europei și a Americii, în ciuda bilanțului diplomatic nu tocmai ireproșabil al Parisului în materie de coeziune nordatlantică. În fond, declarația de război a Turciei la adresa Franței e și una împotriva Germaniei, a Europei, a lumii libere în genere.   

Berlinul, principalul aliat al Parisului, s-a mulțumit să declare moale că, în această chestie, "Germania e de partea Franței". În mod vădit, oficialitățile germane n-au niciun chef de fapte și simt nevoia să menajeze sentimentele multor cetățeni din rândul celor trei milioane de turci și germani de origine turcă din Republica Federală. Ca și ale altor imigranți din lumea islamică.

Iar această lume arde. Nu în ultimul rând pentru că, decenii la rând, tiranofilii alintând și extrema stângă occidentală, care, tot culpabilizând vestul, împărtășește cu islamismul inamici comuni, cum ar fi democrația liberală, economia de piață și religiile civilizației iudeo-creștine, s-au exersat în a menaja sentimente antioccidentale și, spre a-l parafraza pe Churchill, în a alimenta diverși "crocodili".  Pe care "împăciutorul îi hrănește în speranța ca va fi devorat ultimul". 

Așa s-au văzut hrăniți mult timp și Putin, și Erdogan, și Xi Jinping, și ayatolahii iranieni și, nu în ultimul rând, varii grupări teroriste islamiste. Capitulările față de antiamericani și antioccidentali au sfârșit prin a globaliza și extremismele, și amenințările cu boicotul.

În perspectiva unei eventuale schimbări de macaz la Washington, redând stângii aliate cu islamismul câștig de cauză după alegerile prezidențiale americane, tot mai mulți lideri moderați sau pro-occidentali din lumea arabă și islamică vor fi ispitiți să urmeze exemplul președintelui egiptean al Sisi și să condamne Franța lui Macron, ori să se disocieze de vest. Aceasta, deși față de ambițiile expansioniste ale Turciei și ale Frăției Musulmane coalizate cu Erdogan și cu Iranul, Egiptul, țările arabe, Israelul și Macron ar trebui să fie de aceeași parte a baricadei.

Ce-ar ajuta în aceste condiții, înaintea "iernii care vine"? Programul unui Andrei Saharov. Un vest unit, angajat în Orient și pretutindeni, conștient că respectul pentru drepturile omului nu e vreun moft, ci esențial pentru pacea și stabilitatea internațională, de vreme ce democrațiile nu provoacă războaie. Și că lumea liberă nu-și va salva drepturile, libertățile și existența, decât dacă renunță la appeasement în favoarea clarității morale și a apărării ferme și mândre a propriilor valori.