Viitoarea coaliţie de guvernământ: Merkel speră, Trittin ezită | Germania | DW | 03.11.2017
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Germania

Viitoarea coaliţie de guvernământ: Merkel speră, Trittin ezită

La două săptămâni de la începerea negocierilor pentru formarea unei noi coaliţii, Merkel este optimistă. Ecologiştii, mai ales marele Trittin nu sunt prea convinşi.

În prima declaraţie publică făcută de la debutul negocierilor cu creştin-socialii bavarezi, cu liberalii şi ecologiştii, pentru formarea unei coaliţii de guvernământ, şefa CDU, Angela Merkel a declarat că discuţiile vor rămâne dificile şi în zilele următoare. "Dar eu îmi păstrez convingerea că, la final, ne vom coaliza, dacă ne vom strădui şi vom face eforturi."

"CDU este pregătită"

Fiecare partener de coaliţie ar trebui să contribuie la bunăstarea statului. "CDU este, în orice caz, pregătită" a declarat Merkel. Acesta este şi spiritul cu care continuă următoare rundă de negocieri. Motivul ei de bază este "stabilirea cadrului care să ne permită să trăim bine în Germania şi peste zece ani", a mai spus actuala cancelară şi preşedintă a Uniunii Creştin-Democrate. Printre aspectele pe care le vizează ea se numără: joburi, "muncă bine făcută", siguranţă socială, integrare, menţinerea responsabilităţilor asumate la nivel internaţional, precum combaterea cauzelor migraţiei. Pentru conservatorii germani rămân prioritare şi temele legate de familie şi educaţie.

Viitori parteneri?

Viitori parteneri?

Înaintea unei noi runde de negocieri, Merkel s-a referit şi la continuarea discuţiilor de sondare. După întâlnirea cu şeful conservatorilor din Bavaria, Horst Seehofer, cu preşedintntele FDP, Christian Lindner, şi cu dubla conducere a Verzilor, Cem Özdemir şi Katrin Göring-Eckardt, era programată o şedinţă parlamentară de durată, pentru a stabili un bilanţ provizoriu.

"Un program ambiţios"

Ecologistul Jürgen Trittin i-a acuzat însă pe reprezentanţii CDU, CSU şi FDP că nu au venit în întâmpinarea doleanţelor partidului Verzilor. Într-o declaraţie la postul public de televiziune ARD, Trittin a prezentat un bilanţ deloc încurajator al discuţiilor. "Ne-am întâlnit în 10 zile şi am discutat 12 teme. Rezultatul se regăşeşte pe 8 documente cu multe puncte aflate în disensiune", a spus Trittin. "Iar în patru domenii nu s-au identificat nici măcar motivele disensiunilor." Soluţionarea acestor probleme în următoarele două săptămâni reprezintă un "program ambiţios", în opinia politicianului ecologist.

Una din temele în discuţie este protecţia mediului. "Promisiunile asumate trebuie respectate", a mai spus Trittin. Ceea ce au promis deja de multă vreme şi reprezentanţii CDU, CSU şi FDP. Germania trebuie să facă mai mult pentru că şi emisiile de noxe au crescut considerabil. "Deţinem cele mai mari surse de CO2 din Europa şi parţial şi din lume. Este vorba de centralele pe cărbuni care trebuiesc drastic reduse."

Pe lista problemelor în discuţie se mai află şi aspectele legate de imigraţie, dar şi politica de înarmare. Nu puţine sunt vocile care susţin că eşecul negocierilor pentru formarea unei coaliţii de guvernământ nu este tocmai o utopie.

Autori: ag / Alina Kühnel