Verdun - Războiul din război

Se crăpa de ziuă când artileria a început focul. Germanii atacau. Au tras timp de 9 ore - cea mai lungă ofensivă militară din istoria de până atunci a omenirii. "Furtuna de oţel" - cum numeşte scriitorul Ernst Jünger devastatoarea bătălie. Vacarmul de la Verdun se auzea pe o distanţă de 200 de kilometri. 21 februarie 1916, începutul atacului căruia germanii îi dăduseră denumirea "Operaţiunea Judecata", n-a fost o zi obişnuită. Pe bătrânul continent se duceau lupte de vreun an şi jumătate, însă abia Verdunul a devenit simbolul Primului Război Mondial.

La Verdun, cel mai puternic sector fortificat al frontului Franţei, au pierit 162.000 de francezi şi 143.000 de germani. "Căzuţi pe front" - în sensul clasic al cuvântului - au fost foarte puţini. Cei mai mulţi militari, din ambele tabere, au murit sfâşiaţi sau pulverizaţi. Scopul ofensivei germanilor este neclar şi-n ziua de azi. O posibilă explicaţie a venit din partea generalului Erich von Falkenhayn, şeful Statului Major General pe vremea primei conflagraţii mondiale: Verdunul a fost o "pompă de sânge" - una în care francezii trebuiau să sângereze cât mai mult.

De ce Verdun?

Discuţiile pe marginea locului bătăliei purtate de-a lungul fluviului Maas nu s-au încheiat nici acum. Chiar şi-n cazul unei victorii a germanilor la Verdun, experţii militari şi istoricii sunt de părere că acest sector n-ar fi fost un bun punct de pornire în intenţia de a cuceri Parisul. Se pare că obeicitvul lui Erich von Falkenhayn la Verdun n-a fost o blocadă sau o încercuire, ci pur şi simplu măcelărirea francezilor. Un calcul cinic deoarece, pentru francezi, Verdunul era mai mult decât un punct militar strategic. Oraşul era "simbolul contrastului germano-francez", susţine istoricul Herfried Münkler. În secolul al 9-lea, acolo şi-a împărţit Imperiul Carolingian teritoriile în trei regate, înainte de apariţia estului şi vestului Franţei, la sfârşitul Evului mediu.

Francezii, sub conducerea generalului Philippe Petain, au contracarat printr-o strategie aparte intenţia germanilor de a le provoca pierderi. Practic, Petain a implicat toată naţiunea în bătălia din estul Franţei. Peste 70% dintre soldaţii pe care ţara îi avea la vremea aceea au fost trimişi cel puţin o dată în misiune pe frontul de la Verdun pentru o perioadă de opt sau zece zile. Acest principiu al rotaţiei a fost, de fapt, un joc psiholgic cu următoarea consecinţă: aproape fiecare familie din Franţa a luat parte la bătălia de 300 de zile de la Verdun.

Pe o suprafaţă mai mică de 30 de kilometri pătraţi au fost trase aproximativ 10 milioane de focuri cu o greutate a muniţiei a 1,35 milioane de tone de oţel - estimează experţii militari. Printre suferinţele soldaţilor nu s-au numărat numai surzenia provocată de zgomotul infernal ci şi mirosul pestilenţial. Verdunul a fost scena unor violenţe extrem de rar întâlnite într-un perimetru relativ redus. Decenii întregi după încheierea luptelor pământul a fost acoperit cu materiale folosite în luptă. În unele zone ("zone rouge") accesul a fost interzis. Măcel pentru cucerirea unei fâşii de pământ cu o lungime de doar 4 kilometri.

În iulie 1916, după eşecul ofensivei germane, generalul von Falkenhayn a ordonat o "defensivă strictă". Din octombrie până în decembrie armata franceză şi-a recucerit aproape teritoriile pierdute. În realitate, aparenta victorie a francezilor a însemnat un impas militar al adversarului cu preţul unor pagube umane fără precedent.

Osuarul de la Douaumont

Niciunul dintre numeroasele monumente în memoria bătăliei de 300 de zile nu impresionează mai mult ca cel de la Douaumont. În 1927 acolo a fost inaugurat "Osuarul" unde odihnesc rămăşiţele a aproximativ 130.000 de soldaţi necunoscuţi atât germani cât şi francezi.

Pentru Franţa şi francezi, catastrofa de la Verdun a fost acoperită de sentimentul victoriei. O victorie a defensivei după sloganul lui Petains "On ne passe pas!" (Pe aici nu se trece!). Pentru germani Verdunul rămâne simbolul absolutei deşertăciuni. Cu toate acestea, tentative de glorificare a catastrofei au fost destule de-a lungul timpului.

Pe fondul numărului impesionant de victime, Verdunul va trece pentru totdeauna drept exemplul cinic al unei strategii de luptă inumane, apreciază istoricii.