Vai de învinşi

Probleme similare privind de pildă diferenţele majore care se manifestă în atitudinea occidentală faţă de dictatorul libian, Gaddafi, pe de o parte, şi cel sirian, Assad, pe de alta, ridică şi ziarul conservator german Frankfurter Allgemeine Zeitung.

În răstimp, alţi comentatori se ocupă de cea de-a treia izbândă legislativă consecutivă repurtată în Turcia de partidul premierului Erdogan, precum şi de semnificaţiile acestui nou succes electoral islamist pentru relaţiile dintre Ankara şi Europa.

Înfrânţi de Erdogan n-au fost doar adversarii politici ai liderului islamist, ci şi militarii turci, armata fiind instanţa care a garantat decenii la rând nu doar stabilitatea ţării ci şi laicitatea ei, după cum observă Die Welt. Domnia lui Erdogan, scrie ziarul, „s-a transformat în era Erdogan. A debutat în 2004 printr-o strategie de modernizare clară a ţării, care viza aderarea Turciei la UE. Dar încă din 2006 motoarele integrării s-au oprit… or, între timp, guvernul i-a îngenuncheat pe militarii care se opuneau democratizării, corpul ofiţerilor a devenit abulic şi neputincios, sute de militari au fost inculpaţi pentru activităţi politice. Turcia nu mai are nici un fel de scuze dacă mai ezită…”

Alţi analişti relevă însă că Erdogan n-a obţinut cele două treimi din mandatele parlamentare necesare unei rapide schimbări constituţionale. Cu toate acestea, premierul ar face bine să se ocupe din nou de „introducerea unor reforme democratice”, îi recomandă liderului islamist de la Ankara ziarul conservator Die Presse, din Austria, care ar vrea să vadă Turcia în stare să-şi îndeplinească funcţia de „punte între Europa şi Asia”.

Ziarul Aksam din Istanbul atrage atenţia asupra câştigului electoral repurtat de partidul kurd BDP, care şi-a propulsat în forul legislativ toţi candidaţii, zişi independenţi. În răstimp, „Europa îl felicită pe Erdogan, dar cere Turciei simultan să adopte noi reforme”, relevă, la Berlin, Die Welt, care scoate de asemenea în evidenţă contradicţiile manifestate în reacţiile conservatorilor germani la victoria islamiştilor turci. Laudelor cancelarului Angela Merkel şi ale altor creştin-democraţi li se opune îngrijorarea ministrului de interne bavarez Joachim Herrmann, din Uniunea Creştin-Socială, care s-a arătat „alarmat de tot mai pronunţata tendinţă a Turciei de a se cantona în naţionalism conservator şi islamist”.

Îngrijorare provoacă, în continuare, şi situaţia din Siria. FAZ descrie diferenţa dintre poziţiile divergente ale vestului faţă de dictatorii arabi Gaddafi, din Libia, şi Assad, din Siria, afirmând că primul s-ar fi marginalizat mai de mult. Siria ar fi o ţară esenţială a lumii arabe, şi nu există o opoziţie siriană care să fi eliberat anumite teritorii, putând fi recunoscută de puterile occidentale ca reprezentanţă legitimă.

Încercând să răspundă aceleiaşi întrebări, ziarul Die Welt se apropie mai mult de adevăr întrucât găseşte cheia incomprehensibilei toleranţe apusene manifestate faţă de măcelarul de la Damasc în constelaţia internaţională.

„Siria e un aliat al Iranului, iar Rusia şi China apără diplomatic” regimul sirian în Consiliul de Securitate ONU, condus în prezent de Liban. „A critica Siria constituie un pericol de moarte”, constată în final ziarul berlinez, prevăzând un proxim conflict deschis în armată, între pretorienii tiraniei şi militarii de rând.

Autor: Petre M. Iancu
Redactor: Alina Kühnel