1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Germania: Vaccinare obligatorie pentru anumite profesii

10 decembrie 2021

Membrii Bundestag au decis vineri modificarea legii privind protecţia faţă de infecţii. S-a introdus vaccinarea obligatorie pentru anumite categorii profesionale.

https://p.dw.com/p/4477K
Parlamentarii germani au amendat Legea privind protecţia împotriva infecţiilor
Parlamentarii germani au amendat Legea privind protecţia împotriva infecţiilorImagine: Michele Tantussi/REUTERS

În lupta de combatere a pandemiei, Camera inferioară a Parlamentului german a decis introducerea vaccinării obligatorii pentru anumite domenii de activitate. Modificările legislative adoptate vineri prevăd ca toţi angajaţii care lucrează cu persoane vulnerabile, precum cei din centrele de îngrijire pentru vârstnici şi persoane cu handicap, ca şi în spitale sau cabinete medicale, să prezinte - până pe 15 martie 2022 - dovada vaccinării împotriva COVID-19 sau certificatul care să ateste că au trecut prin boală. Noii angajaţi trebuie să prezinte încă din prima zi acest tip de certificat.

Legea propusă de coaliţia semafor, formată din SPD, Partidul Verzilor şi FDP, a întrunit 571 de voturi pentru, 80 dintre aleşi au fost împotrivă, în vreme ce 38 s-au abţinut. Clar împotriva legii s-au declarat de la început reprezentanţii AFD, după ce înaintea alegerilor parlamentare din toamnă toţi reprezentanţii de vârf ai partidelor din Germania se declaraseră împotriva vaccinării obligatorii.

În noua ei formă, legea privind protecţia împotriva infecţiilor, care a fost aprobată şi de Bundesrat într-o şedinţă extraordinară, cuprinde următoarele prevederi principale:

- pe termen scurt, farmaciştii, medicii stomatologi şi chiar veterinarii au dreptul de a vaccina orice persoană de peste 12 ani împotriva coronavirusului, cu condiţia de a dispune de spaţii adecvate şi de a fi absolvit un curs în acest sens;

 - clinicile vor primi compensaţii pentru păstarea unor paturi libere sau dacă sunt suprasolicitate de pacienţii care dezvoltă complicaţii din cauza coronavirusului;

 - anumite landuri federale deciseseră măsuri restrictive suplimentare înainte ca legea cu aplicare naţională privind epidemia să îşi piardă efectul pe 25 noiembrie. Restricţiile care fuseseră prelungite până pe 15 decembrie vor rămâne acum valabile pînă la 19 martie;

- SPD, Verzii şi FDP excluseseră recent în mod expres anumite măsuri mai dure menite să combată pandemia. Catalogul acestor excepţii a fost însă limitat, astfel încât landurile federale pot stabili de acum închiderea restaurantelor, a centrelor culturale şi de a petrecere a timpului liber, pot interzice organizarea de congrese sau expoziţii, precum şi de evenimente cu public numeros. 

Noi "măsuri terapeutice"?

"Scopul principal" al noului guvern federal este "protecţia populaţiei în actula criză sanitară", a declarat noul ministru al Sănătăţii, medicul social-democrat Karl Lauterbach, în dezbaterea care a precedat votul de astăzi. "Prin urmare, vom face tot posibilul pentru a finaliza cât mai repede această criză". 

Karl Lauterbach s-a adresat Bundestagului
Karl Lauterbach s-a adresat BundestaguluiImagine: Michele Tantussi/REUTERS

Actuala provocare este întreruperea celui de-al patrulea val, cauzat de varianta Delta, şi împiedicarea răspândirii variantei Omicron a coronavirusului, a mai explicat Lauterbach. Noul ministru nu a exclus însă stabilirea temporară a unor noi restricţii, în funcţie de evoluţia situaţiei epidemice. Trebuie acţionat precum în medicină: "S-a schimbat diagnosticul, măsurile terapeutice trebuie adaptate la noua stare de fapt".

Incidenţa scade

Incidenţa la nivel federal din ultimele şapte zile a continuat să scadă. Institutul Robert Koch a anunţat că raportul noilor infectări la 100.000 de locuitori din ultimele şapte zile a ajuns vineri dimineaţă la 413,7. Prin comparaţie, în ziua anterioară, valoarea anunţată era de 422,3 iar în urmă cu o săptămână chiar de 442,1. Numărul pacienţilor care au necesitat internare în urma infectării cu coronavirus raportat la 100.000 de locuitori în decurs de o săptămână a ajuns la 5,75.

Pericolul infectării rămâne la un nivel ridicat, pe fondul confirmării unui număr mare de noi infectări, se arată în cel mai recent raport săptămânal prezentat de RKI. Dar scăderea uşoară a ratei incidenţei poate fi interpretată ca o slăbire a dinamicii în transmiterea virusului, pe baza măsurilor noi de reducere a contactelor între persoane". Şi alte sisteme de analiză a datelor transmit semnale asemănătoare.

Cu noua variantă Omicron, pe care OMS a calificat-o ca fiind "îngrijorătoare", până pe 7 decembrie, în Germania au fost depistate, în urma secvenţierii, 28 de cazuri. În alte 36 de teste PCR, realizate într-un mod special, există banuiala că ar fi vorba de infectarea cu varianta Omicron. Se presupune însă că răspândirea este mult mai largă, pentru că doar o mică parte din rezultate ajung în laboratoare pentru a fi supuse secvenţierii.

"Problema" Omicron

Neue COVID-19-Variante Omicron
Imagine: Pavlo Gonchar/Zumapress/picture alliance

"Estimăm că Omicron va deveni varianta dominantă", a declarat şeful medicilor de terapie intensivă Christian Karagiannidis pentru grupul de presă Funke. "Deja la finalul lunii ianuarie, Omicron ar putea fi varianta dominantă." Medicul a mai precizat că: "Valul cauzat de Omicron va lovi clinicile, care oricum sunt la limită, iar banii nu vor putea rezolva problemele".

Virologul şi consilierul guvernamental Christian Drosten a avertizat asupra prezumţiei că, în cazul unei infectări cu varianta Omicron, formele de COVID-19 vor fi mai puţin grave, după cum s-a constatat în alte state. Situaţia imunitară este în fiecare ţară "puţin diferită", a spus Drosten într-o discuţie cu jurnaliştii postului public de televiziune. În  acest context, virologul este îngrijorat pentru că în Germania relativ mulţi oameni nu sunt nici vaccinaţi şi nici trecuţi prin boală.

ak/os (afp, dpa)