Vaccinaţi versus nevaccinaţi ori neinfectaţi contra infectaţi, asta-i întrebarea (Spotmedia.ro) | România | DW | 14.01.2022
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages
Publicitate

Vocile celorlalți

Vaccinaţi versus nevaccinaţi ori neinfectaţi contra infectaţi, asta-i întrebarea (Spotmedia.ro)

Toţi antivacciniştii vorbesc despre dreptul celui nevaccinat de a nu se vaccina şi-şi justifică discursul cu argumente legate de drepturile omului, de faptul că şi vaccinaţii răspândesc boala.

Pacienți la ATI care suferă de Covid

Pacienți la ATI care suferă de Covid

Dar antivacciniştii nu discută decât la nivelul ierbii, din punctul de vedere al unei persoane, ca şi cum acea persoană ar fi una singulară, care nu trăieşte în societate şi nu are obligaţii sociale şi morale, ci doar ,,drepturi”.

Lucrurile nu stau aşa cum vor antivacciniştii, pentru că orice persoană este cetăţeanul unui stat şi trebuie să respecte legile acestuia. Or, cadrul legislativ permite limitarea unor drepturi şi libertăţi în caz de forţă majoră. Despre asta nu se discută, pentru că subiectul nu este unul convenabil.

Cetăţenii şi statul sunt părţi în ecuaţia pandemiei.

Dar niciun antivaccinist nu vrea să privească lucrurile din perspectiva statului, iar aici lucrurile sunt limpezi, statul este responsabil să ia măsurile necesare pentru menţinerea sănătăţii publice. Mai mult, este obligat să o facă.

Toţi antivacciniştii se fac că nu înţeleg care sunt politicile şi pârghiile de care dispune statul pentru limitarea efectelor pandemiei. Pur şi simplu, sar cu dezinvoltură peste această problemă pentru că dacă ar aborda-o ar constata că statul nu are alte mijloace de a stăvili pandemia decât cele puse până acum în practică: izolarea, limitarea contactelor interumane prin restricţii de circulaţie, vaccinarea.

Iar în caz de îmbolnăvire tratamentul în spital.

Discuţia ar trebui purtată pentru a lămuri chestiunea de ce statul face ce face şi de ce măsurile sale nu au eficienţa scontată.

Funcţionarii care iau măsuri susţin că restricţiile şi vaccinul vor face suportabilă pandemia şi vor contribui la limitarea impactului ei social şi economic. Antivacciniştii se poziţioneaza din start împotriva oricăror măsuri restrictive pe motiv că sunt ,,discriminatorii”, dar nu oferă alte soluţii pentru controlul pandemiei.

Pare că singura idee a antivacciniştilor este nepăsarea socială de tipul ,,scapă cine poate”.

Antivacciniştii sunt împotriva măsurilor susţinute de medici, fără să accepte realitatea:medicii lucrează cu ce au la dispoziţie, cu vaccin, cu teste, cu antivirale, cu paturile de la ATI şi cu aparatele de oxigen.

Medicii nu au altceva la îndemână până ce cercetarea nu va scoate pe piaţă vreo pastilă minune care să facă vaccinul redundant. Nu medicii sunt vinovaţi de situaţie şi de decesele din spitale.

Antivacciniştii susţin că viaţa lor le aparţine şi că au dreptul să facă ce vor cu ea. Sigur că da, cu condiţia ca să nu-i infecteze pe ceilalţi, să nu transmită boala.

Dar nu asta face parte din discursul lor, ci problema că şi cei vaccinaţi pot transmite boala. Este adevărat, un vaccinat se poate infecta, poate transmite boala, poate ajunge la ATI şi poate deceda. Problema este că toate statisticile medicale demonstrează că răul făcut de un vaccinat este foarte mic, în comparaţie cu cel făcut de un nevaccinat, de aceea, se restricţioneaza circulaţia nevaccinaţilor şi este permisă circulaţia vaccinaţilor.

Pe de altă parte, economia are nevoie de persoane ca să poată funcţiona, iar dacă răul făcut de vaccinaţi este mai mic decât cel provocat de nevaccinaţi este clar că vaccinaţii trebuie lăsaţi să muncească, iar cei nevaccinaţi trebuie cumva restricţionaţi.

Măsurile de restricţionare sunt cele care-i enervează pe nevaccinaţi.

De aceea, ideea testării tuturor la muncă şi condiţionarea accesului de rezultatul testării este o idee corectă. Cinstit ar fi ca diferenţa să se facă între infectaţi şi neinfectaţi, dar statul nu poate face diferenţa asta, pur şi simplu nu are la dispoziţie mijloacele de a controla zilnic toţi cetăţenii, nu dispune de logistica asta şi nu are nici puterea economică necesară pentru o atare întreprindere.

Toate măsurile sociale şi medicale nu funcţionează mulţumitor pe de o parte din cauză că numărul asimptomaticilor şi al celor cu simptome foarte uşoare este mai mare decât al celor la care infecţia este detectată, iar pe de altă parte pentru că mulţi, de teama spitalului sau pentru că nu suportă izolarea, nu-şi declară infectarea.

Avem aici de-a face cu o complicată problemă de lipsă de responsabilitate socială din partea celor cu simptome uşoare: dacă aceştia şi-ar face testul la cel mai mic disconfort de sănătate şi s-ar izola, lucrurile ar sta infinit mai bine şi nu am mai avea parte de neprincipiala şi interminabila discuţie dintre vaccinaţi si nevaccinaţi.

Avem de-a face şi cu o complicată problemă legată de simptome, pentru că unii, pur şi simplu, nu le au sau ele sunt atât de uşoare şi de pasagere încât pot fi confundate sau ignorate cu uşurinţă.

Despre iresponsabilitatea celor ce ştiu că sunt infectaţi, dar nu declară că sunt bolnavi şi nu se izolează bazându-se pe faptul ca statul nu are capacitatea de a îi controla, ce aş putea să mai zic?

Responsabilitatea socială este o chestiune ce ţine de educaţie, de empatie, de capacitatea de înţelegere a mecanismelor sociale, de inteligenţă.

La doi ani de zile de la izbucnirea pandemiei, oamenii se comportă invers decât ar fi necesar, se îmbulzesc la petreceri, umblă brambura, nu se feresc, nu le pasă şi încearcă să-şi justifice comportamentl prin false teorii conspiraţioniste.

Citiți articolul integral AICI.

Vă mai recomandăm