Vacanţă la Mamaia: „Şi eu acum ce să vă spun?″ | România | DW | 08.07.2019
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages
Publicitate

România

Vacanţă la Mamaia: „Şi eu acum ce să vă spun?"

N-am mai fost de peste 30 de ani la Mamaia, locul în care mi-am petrecut aproape toate vacanţele copilăriei. De teamă că voi fi dezamăgită. Ce m-a surprins pozitiv şi ce m-a decepţionat.

Până la urmă, printr-un concurs de împrejurări, dorind să poposesc scurt la Bucureşti şi mai târziu pentru câteva zile la Sibiu, şi având nevoie şi de câteva zile de vacanţă, mi-am zis: ce-o să fie, hai să merg pe litoral şi să revăd marea copilăriei mele.

Primul obstacol a intervenit în momentul în care am încercat să găsesc un zbor direct din zona (nu neapărat oraşul) în care trăiesc în Germania spre Constanţa. Aş fi trecut prin Bucureşti în drum spre Sibiu, după cele câteva zile planificate pe litoral. A fost, din păcate, imposibil să găsesc ceva spre aeroportul Kogălniceanu. Poate în plin sezon e altfel. Bine, mi-am zis, schimb ruta: zbor mai întâi la Bucureşti, rezolv ce am de rezolvat şi iau a doua zi trenul spre mare. Pe urmă caut de acolo un zbor spre Sibiu. Prima parte a traseului a funcţionat fără probleme – sau aproape, dacă mă gândesc la taximetriştii nu prea amabili (mi-am amintit de cei din faţa Gării de Nord din Bucureşti), care m-au lămurit din capul locului că din gara Constanţa şi până la hotelul din Mamaia, la care făcusem rezervarea, nu va fi prea ieftin. Cât costă în realitate această cursă (mult mai puţin!) am aflat la plecarea de la hotel spre Constanţa, când taxiul a fost comandat la recepţie. Dar trecem peste asta. Cel mai greu a fost să ajung din Constanţa la Sibiu. Căci zboruri nici vorbă! La o agenţie cunoscută de voiaj mi s-a propus în cele din urmă o variantă: să zbor de pe Kogălniceanu la Londra, iar de acolo, cu alt avion, la Cluj şi de la Cluj la Sibiu m-oi descurca eu cumva, nu-i aşa? Nu mi-a rămas altceva de făcut decât să iau trenul spre Bucureşti, acolo să aştept alt tren cu care să mai călătoresc şase ore şi ceva ca să ajung într-un final în îndrăgitul oraş transilvan. A, era să uit: aş fi putut să iau şi un autocar cu care, însă, aş fi călătorit în jur de 12 ore. 

Dar am avut şi surprize plăcute, chiar foarte plăcute. Mai întâi şi mai întâi m-a surprins, contrar aşteptărilor, curăţenia – din hotel, dar şi din jur, inclusiv de pe plajă. Şi faptul că, în afară de câteva nopţi consecutive, în care, n-am înţeles de ce, au fost lansate de la hotelurile învecinate focuri de artificii, a fost linişte. Nu ştiu dacă la fel este şi în plin sezon, dar în iunie am avut parte de curăţenie şi linişte. Şi de amabilitatea personalului. Fie în hotel, la restaurant sau pe plajă. Aici trebuie să fac o mică precizare: toţi cei cu care am avut de-a face, de la recepţie şi până la restaurant, au fost extrem de amabili, dar, în majoritate foarte tineri, şi lipsiţi de experienţă.

O plajă foarte frumoasă din Mamaia, aranjată cu mult bun gust

O plajă foarte frumoasă din Mamaia, aranjată cu mult bun gust

Ceea ce cred că ar fi util, nu numai pentru oaspeţii străini, ar fi dacă recepţia hotelului ar putea pune la dispoziţie material informativ despre staţiune, despre litoralul românesc, despre oraşele din zonă, trasee turistice etc. La recepţia hotelului la care am stat am primit, e drept fără ezitare şi cu multă amabilitate, unica hartă turistică a Constanţei, rătăcită, cine ştie de când, într-un sertar. Era în limba germană şi nu cred să fi fost prea nouă de vreme ce în explicaţii se mai folosea sintagma "înaintea erei noastre". 

Acum - şi din păcate n-am cum să-l evit - trec la un capitol care m-a dezamăgit profund: mâncarea. Nu-mi amintesc să fi mâncat atât de prost într-un concediu - cel puţin nu după 1989. Şi asta zi de zi, fără excepţie. Cred şi sper să existe şi locuri în care mâncarea să fie nu doar comestibilă ci chiar bună la Mamaia. Neavând maşină, nu m-am deplasat la distanţe foarte mari. Sper tare mult, căci altfel mi-e greu să înţeleg de ce turiştii acceptă aşa ceva. Sigur nu din cauza preţurilor "mici" de pe litoralul românesc. Cu banii pe care i-am dat pe cazare la Mamaia aş fi putut cumpara un sejur, în care şi biletul de avion sau chiar şi mâncarea să fie incluse, în Spania sau mai ştiu eu unde. Desigur nu în condiţii de mare lux. Dar mare lux n-am avut nici la Mamaia, ci pur şi simplu un hotel ok, de patru stele.

O mămăligă ca o zeamă, aparent nefiartă (n-am avut curajul s-o testez), preparate ori lipsite complet de gust ori pur şi simplu neplăcute erau servite cu o incredibilă nonşalanţă clienţilor hotelului în care am stat. Un hotel altfel bun, curat, utilat modern şi cu gust. În prima zi în care am ajuns la hotel, am mai putut mânca à la carte. Pe urmă mi s-a spus că nu se mai poate servi masa de prânz sau seară decât în regim all inclusive. Am încercat şi varianta asta - de două ori chiar, dar n-a fost o idee bună! Ce m-a amuzat şi întristat deopotrivă au fost farfuriuţele mici, ca pentru desert sau antreuri, ca nu cumva cineva să servească prea mult de la bufet. Şi furculiţele erau parcă făcute special să nu le poţi înfige bine în bucate. Am întrebat şi la hotelurile din jur şi tot numai varianta all inclusive o ofereau clineţilor. La preţuri şi mai mari.

Seara, pe plajă la Mamaia

Seara, pe plajă la Mamaia

 Am încercat, la distanţe de câteva sute de metri, şi alte resturante - unele superbe, cu servicii ireproşabile, aranjate cu mult gust şi în locuri feerice, pe malul mării. De patru ori am încercat să mănânc midii, dar, deşi de o calitate foarte bună, erau preparate execrabil. Până la urmă am mâncat totuşi midii excelente - dar în Bulgaria, unde am ajuns la propunerea unor prieteni constănţeni, care m-au invitat la o călătorie cu maşina. 

La Mamaia n-am mai încercat să mănânc scoici. Am găsit un restaurant unde am comandat o porţie banală de mici. Micii poate n-ar fi fost răi dacă n-ar fi fost complet nefăcuţi în interior. I-am lăsat de-o parte şi când am achitat nota i-am zis totuşi ospătarului - un băiat foarte tânăr - că erau cruzi. Mi-a răspuns dând din umeri cu atâta inocenţă, încât n-avea rost să mai adaug ceva: "Şi eu acum ce să vă spun!?" Nimic, m-am gândit, că doar clientul nu e rege...

Am plecat din Mamaia cu inima strânsă pentru că, în ciuda micilor inconveniente, m-am simţit bine, vremea a fost bună, iar marea caldă şi curată. În numai două ore am ajuns în Bucureşti, de unde, după alte vreo două ore de aşteptare, m-am urcat în trenul spre Sibiu. În vagon, la clasa I, era o căldură insuportabilă, o grămadă de oameni stăteau în picioare şi cam până la Braşov călătoria a fost aproape un calvar. M-am bucurat enorm să ajung, în sfârşit, la destinaţie, unde mă aştepta un minunat Festival de Teatru. Din păcate şi la Sibiu am avut parte, chiar la sosire, de o experienţă de neuitat - în sens negativ. Seara târziu, pe la ora 23, trenul a oprit, din cauza unor reparaţii, departe de peron şi a trebuit, pe întuneric şi cu bagaj, să parcurgem o distanţă destul de lungă peste câteva linii de tren. O doamnă cu care călătorisem în acelaşi compartiment şi pe care am întâlnit-o întâmplător a doua zi la Festival, mi-a spus că a făcut reclamaţie. Şi la Poliţie. Să sperăm că a dat rezultate şi că se va schimba ceva. Şi la Mamaia - un colţ de litoral românesc de altfel minunat.