Vârsta, Covid, moartea... O, Doamne, Dumnezeule! | Germania | DW | 02.04.2021
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages
Publicitate

Germania

Vârsta, Covid, moartea... O, Doamne, Dumnezeule!

Poate că astăzi Iisus ar fi fost îngrijitor de bătrâni...Thomas Jeutner este pastor evanghelic şi a asistat la decese în vremuri de Covid în căminul de bătrâni "Domizil" din Berlin. Gânduri în Vinerea Patimilor.

Pastorul Thomas Jeutner nu poate uita discuţia pe care a avut-o cu un angajat al căminului de bătrâni, extenuat de atâta muncă. Era vorba despre ameninţarea reprezentată de coronavirus şi de situaţia dramatică din cămin. "Ştiţi, eu nu cred în Dumnezeu", i-a spus tânărul. "Dar mă rog pentru toţi care trăiesc aici şi care au Covid, astfel încât să supravieţuiască." Jeutner spune despre acea discuţie: "De fapt a fost o mărturisire de credinţă."

căminul de bătrâni Domizil am Gartenplatz

Locatarii căminului berlinez "Domizil am Gartenplatz"

Thomas Jeutner este pastor protestant în cartierul Berlin-Mitte. "Capela reconcilierii", cunoscută la nivel internaţional fiindcă se învecinează cu memorialul victimelor Zidului din Berlin, se află în parohia sa. Pastorul, în vârstă de 60 de ani, se îngrijeşte şi de locatarii căminului "Domizil am Gartenplatz", aflat la o distanţă de câteva minute de mers pe jos. Instituţia are o administraţie privată şi este dotată cu 63 de paturi, fiind unul din cele peste 15.000 de cămine de bătrâni din Germania. Este de asemenea unul din căminele care au fost foarte grav afectate în 2020 de coronavirus. Mai mult de 50 la sută din cei internaţi au decedat anul trecut. Nu toţi au murit de COVID-19, dar toţi au suferit din pricina pandemiei.

"În prag de evacuare"

Aceste decese se consemnează în statisticile zilnice, dar nu au un chip decât prin excepţie. Este o dramă. "Puţin a lipsit ca armata să ne evacueze", afirmă Ute Goede, directoarea căminului. Multe săptămâni în şir vârstnicii nu au ieşit din camerele lor, fiind îngrijiţi acolo. Aproape toţi angajaţii s-au îmbolnăvit, fiind înlocuiţi de lucrători ai unei firme de leasing.

Şi Goede, în vârstă de 57 de ani, de profesie soră medicală, s-a infectat cu coronavirus. A fost bolnavă trei săptămâni. "Nu am fost niciodată în viaţa mea atât de grav bolnavă", spune  ea. "O săptămână întreagă nici nu am ştiut ce-i cu mine." Are probleme pulmonare şi astăzi. Nu ştie cât timp va mai avea putere să-şi facă munca, să reziste la efortul fizic şi psihic. Mulţi colegi ai ei au demisionat în ultimul an, "fiindcă nu au mai rezistat".

"O tristeţe profundă"

Dar Goede spune şi că se simte legată de fiecare locatar al căminului. Fiecare are nevoie de îngrijire, mai bine de jumătate din bătrâni suferă de demenţă. Povesteşte de asemenea de starea de spirit apăsătoare din timpul multelor săptămâni de carantină, de "tristeţea profundă" resimţită de toţi. "Pe 4 ianuarie am avut la dispoziţie primele vaccinuri pentru locatari şi pentru îngrijitori", spune ea. De atunci situaţia s-a normalizat, astăzi nu mai există cazuri de coronavirus în cămin.

La câteva săptămâni de la prima vaccinare, în sala de mese a avut loc pomenirea celor decedaţi. Au fost rostite 32 de nume, au fost expuse fotografiile celor decedaţi. Pentru cele 12 luni ale anului 2020 au fost aprinse 12 lumânări. Pastorul Jeutner a citit într-un târziu Psalmul 23 din Biblie, al regelui David: "Chiar dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morţii, nu mă tem de niciun rău, căci Tu eşti cu mine." Pastorul îşi aminteşte că în acel moment locatarii care ştiau pe dinafară psalmul au amuţit. Fiindcă ştiau prea bine ce înseamnă "valea umbrei morţii".

"Aşteptări neonorate"

Pastorul i-a vizitat şi în 2020 pe locatarii căminului. A fost alături de muribunzi şi s-a rugat pentru sufletele celor decedaţi. "Mi-a fost mai greu decât de obicei să fac vizite în cămin. Am fost marcat de privirile bătrânilor, care aveau mari aşteptări şi care nu au fost onorate. Nu pot uita asta", a spus el.

Vârstnicii "au avut foarte multă răbdare, şi le-a fost dor de vizita celor apropiaţi. Asta a fost cel mai greu, că rudele lor nu aveau voie să pătrundă în cămin." Dar rudele au venit totuşi la fereastră şi i-au văzut de acolo pe cei dragi. A venit şi o grupă de la o grădiniţă să le cânte bătrânilor la geam.

Gânduri în Vinerea Patimilor

Dar moartea a fost mereu şi ea prezentă. Psalmul 23 se numără între textele sacre cu care Biserica comemorează patimile şi moartea Domnului Hristos. Pe cruce el a exclamat: "Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce m-ai părăsit!"

Pastorul protestant Thomas Jeutner

Thomas Jeutner: Mulţi bătrâni din cămine au murit singuri şi abandonaţi

În perioada pandemei de coronavirus, "mulţi bătrâni din cămine au murit aşa: singuri şi abandonaţi. Este un gând de Vinerea Patimilor foarte întunecat", a afirmat Jeutner.

El crede că, probabil, Iisus ar fi fost astăzi îngrijitor de bătrâni. Jeutner priveşte cu îndoială şi tristeţe şi un scepticism tot mai pronunţat la perioada de viaţă a celor din cămine, ultima perioadă care le-a mai rămas. "Nu mai există drum înapoi. Nimeni nu este externat. Suntem alături de aceşti oameni până când sunt scoşi afară în sicriu de firma de pompe funebre."

Va predica el acum în Vinerea Mare altfel despre moarte şi nădejde? Jeutner nu va predica în acest an în Vinerea Patimilor. Dar enoriaşii vor să fie în preajma Bisericii în perioada Paştelui. "Vom ţine bisericile noastre deschise pentru ca oamenii să se poată ruga în tăcere. Iar de Înviere vom celebra slujba în aer liber. Vom fi prezenţi în calitate de creştini, de oameni care au speranţă şi compasiune. Pentru asta, de fapt nu e nevoie de cuvinte. Foarte important este să fim prezenţi. Vom avea zile tăcute." Zile liniştite înainte de Paşte.

Vă mai recomandăm