Urmează a patra etapă a naționalismului postdecembrist?

Scăderea nivelului de trai, criza pandemică, frustrarea generalizată din ultimul an și jumătate alimentează o dispoziție recurentă în istoria recentă, aceea de a da vina pe celălalt, pe „străinul” din proximitate, care devine astfel vinovat pentru multe dintre relele din jur. 

Există trei niveluri de extindere a tendințelor de acest fel: (1) În presa tradițională unde se mențin unele reflexe naționaliste, mai ales în zona televiziunilor. (2) Aceste reflexe se transformă însă în tușe groase pe anumite site-uri, care nu se află în prim plan, dar care se ocupă în mod constant cu propaganda ortodoxistă, teoriile conspiraționiste și lupta ideologică împotriva civilizației occidentale. (3) Pe rețelele sociale unde se strâng cele mai multe opinii care pot intra în categoria limbajului extremist-naționalist, iar unele dintre comentarii provin chiar de la persoane care au un soi de notorietate.

Televiziunile populare de știri au fost constant de partea filonului naționalist, înainte să apară fostul lider PSD, Liviu Dragnea, cu discursul în care multinaționalele ar fi transformat România „în coș de gunoi”, iar oamenii de afaceri români ar fi fost condamnați „să facă loc altora”. Chiar dacă nu au mai fost folosite enunțuri atât de mult deformate, „mândria națională” a fost menținută la rang înalt de politicieni, mai ales de cei din Alianța pentru Unirea Românilor, dar și reprezentanți ai PSD.

O cercetare sociologică făcută de INSCOP arată că aproape 60% dintre români cred că „puterile străine” au blocat construcția de autostrăzi pentru „a împiedica dezvoltarea țării”. În plus, jumătate dintre români susțin că România nu este primită în Spațiul de Liberă Circulație Schengen, fiindcă unele state europene ar avea interese economice să țină țara pe loc. 

Nu există niciun fel de dovezi în acest sens, dar prejudecățile și comentariile din subsolurile rețelelor sociale pot duce spre asemenea aserțiuni. În plus, cu toate că românii au migrat în ultimii ani cel mai mult în UE și se vorbește despre un total între 3 și 5 milioane de persoane, același sondaj arată că circa 80% dintre români susțin că sunt priviți ca „cetățeni de mâna a doua” în Europa. 

Această concluzie nu ține neapărat de experiența oamenilor, ci de tendința lor, mai veche, de a considera că „ceilalți încearcă să profite de tine”, o tendință care, statistic, este mai mare la români prin comparație cu Germania, China, Rusia, Spania, Turcia, Ucraina, Polonia și SUA (Daniel David, Psihologia poporului român, Polirom, 2015).

E o teamă veche, aici inspirată nu doar de prejudecățile unor discursuri publice actuale, ci și de manualele de istorie din care, adesea, rezultă că deși România a fost mereu corectă și vitează în războaiele purtate, „ceilalți” au profitat. Ungaria rămâne pe lista neagră a românilor până astăzi. Deși nu a profitat în ultimii 70 de ani, jumătate dintre români cred că Budapesta încă „urmărește să rupă Transilvania de România”.

În România, în ultimii 30 de ani, naționalismul a fost considerat (1) „de compensație” pentru frustrările din perioada dictaturii sau pur și simplu (2) de propagandă, în prima parte a anilor 90, când Ion Iliescu vorbea, adesea, despre conspirațiile din Ungaria, pentru a muta atenția opiniei publice de la dezastrul economic intern. (3) Până în 2004, Vadim Tudor a dus mai departe curentul  dezvoltat în perioada regimului comunist, mizând pe extremism și atac la persoană, un naționalism „de continuitate”. (4) E posibil să urmeze o nouă etapă a naționalismului, a patra, având în spate nemulțumiri sociale convertite în tendințe noi, dezvoltate pe tema familiei tradiționale, pe care „ceilalți” vor să o pângărească, construite pe seama cultului „eroilor legionari”, despre care nu se poate vorbi fiindcă evreii de la Institutul Wiesel fac reclamații, sau pe tema interzicerii avortului și, nu în cele din urmă, pe controversa multinaționalelor. În Parlament, dar și pe internet, liderii Alianței pentru Unirea Românilor au atins, mai mult sau mai puțin, tangențial, aceste teme care, în viitor, ar putea avea potențial politic. E greu de crezut, totuși, că agenda politică a României va putea fi modificată de naționaliști, pe termen scurt sau mediu.