Urechilă și ouăle de Paști | Global | DW | 31.03.2018
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages
Publicitate

Global

Urechilă și ouăle de Paști

De ce oare aduce tocmai iepurașul ouăle de Paști? Există tot felul de ciudățenii privind tradițiile acestei sărbători. Unele sunt legate de creștinii protestanți luterani.

Povestea iepurașului și a ouălor de Paști s-ar putea potrivi Evului Mediu întunecat. Total greșit. Tocmai în timpurile Iluminismului, urechilă zburda pe câmpii, ascunzând ouăle colorate. O legendă care are tot atâtea în comun cu învierea lui Isus Cristos, ca nașterea Sa cu Moș Crăciun. Iar ”vina” o poartă exact creștinii protestanți luterani. Vrând să le explice copiilor de ce de Paști există atât de multe ouă, au făcut iepurașul răspunzător pentru acest lucru, explică antropologul Alois Döring, din Bonn. 

”Pe perioada postului, catolicii nu aveau voie să mănânce ouă, așa că de Paști, cotețele erau pline”, spune Döring. Din perspectiva protestanților, postul era un ritual impus de Papă, pe care ei îl respingeau. Paștele era însă sărbătorit și de aceștia cu multe ouă colorate. De fapt, ouăle deveniseră simbolul noii vieți, inclusiv a reînvierii lui Isus Cristos. 

Biserica discuta despre coloratul ouălor

Coloratul ouălor - o tradiție acceptată și de Biserică

Coloratul ouălor - o tradiție acceptată și de Biserică

La biserică se obișnuia sfințirea ouălor, spune antropologul. Pentru a putea deosebi ouăle sfințite de celelalte, creștinii le vopseau și apoi le dăruiau. ”Și preoților le plăcea arta decoratului ouălor”, explică Döring. Atât erau de fascinați, încât explicau în predicile din perioada barocă diferitele tehnici de ornamentare. 

Legătura dintre ouăle decorate atât de frumos și un animal profan precum iepurele s-ar putea explica printr-un act de răzbunare al protestanților. Dar dacă a fost într-adevăr așa, nu se mai știe astăzi: ”Știm numai că primele istorioare despre iepurașul de Paști au apărut în literatura protestant-evanghelică din secolul 17”, spune Döring. 

Deși, în funcție de regiune, se spunea că și vulpea sau corbul aduceau ouăle de Paști. Dar aceste legende au dispărut între timp. ”Iepurașului i se puteau atribui mai ușor trăsături umane”, crede antropologul. 

Procavia capensis

Procavia capensis, damanul de stâncă

Colegul său, Gunther Hirschfelder, cercetător la Universitatea Regensburg, are o altă teorie: în Evangheliile din Biblie ar fi vorba despre un animal inclus în lista interdicțiilor de post: damanul de stâncă (lat.: procavia capensis), un mamifer care nu trăiește în Europa, ci numai în sud-vestul și nord-estul Africii. Într-o traducere greșită a Sf. Augustin, damanul a fost interpretat ca iepure. Damanul de stâncă este de fapt înrudit cu elefantul, dar are aspectul unui iepuraș. 

Iepurașul și zeița inexistentă a fertilității

Unii cercetători au căutat și alte explicații în legendele vechi. Astfel au găsit o zeiță germanică a fertilității și primăverii, Ostara, care, spune legenda, ar fi fost permanent însoțită de un iepure. Dar această teorie este falsă. ”În prezent știm că această zeiță n-a existat de fapt în panteonul germanic”, subliniază cercetătorul de la Bonn, Döring. ”Este o invenție e secolului 19, atât de fascinat de mituri”. 

Așa că supoziția, conform căreia zeița Ostara ar fi dat numele celei mai importante sărbători creștine în limbile germanice (n. red.: germană ”Ostern”, engleză ”Easter”), nu poate sta în picioare. ”'Ostern' provine de la un cuvânt indo-german, care înseamnă ”cerul roșu din zori”, explică Döring. Pentru că Biserica sărbătorea învierea Domnului în zorii zilei, botezându-și noii membri în timpul slujbelor. De aceea, termenul ”Ostern” are legătură și cu ”ausa” sau ”austr”, cuvinte nord-germanice care se pot traduce prin ”a stropi cu apă”. 

Atât apa, cât și focul, au legătură cu Paștele

Focul de Paști în Germania

Focul de Paști în Germania

Oamenii atribuiau puteri vindecătoare apei sfințite de Paști. Apa era considerată sfântă și pentru că în ea se cufunda lumânarea pascală aprinsă și binecuvântată, spune Döring. Deja din secolul 12, în Biserica Catolică se aprinde o lumânare în noaptea de Paști, ca simbol al învierii lui Isus, ”a cărui lumină îndepărtează întunericul din inimi”. 

Sărbătoarea ”sfântului foc” reprezintă încă pentru creștinii ortodocși punctul central al tradițiilor de Paști. Patriarhul grec ortodox merge cu candela la Biserica Mormântului Sfânt din Ierusalim. Acesta le oferă apoi tuturor pelerinilor lumină. Un semn al speranței față de învierea lui Isus Cristos.  

Și în Germania se aprinde focul pascal de secole, din grămezi de lemne și vreascuri. Tradiția se pare că e una păgână, menită să alunge iarna. În ciuda nenumăratelor incendii, a reglementărilor și interdicțiilor, aprinderea focului a rămas parte a tradițiilor de Paște. ”Focul este la fel de legat de Paște ca iepurașul și ouăle vopsite”, povestește Döring.

Antropologul crede că și într-o societate din ce în ce mai secularizată, oamenii vor păstra sărbătoarea Paștelui. Se celebrează, de altfel, de secole. Consiliul ecumenic de la Niceea (astăzi Turcia) a hotărât, în anul 325, ca Paștele să fie sărbătorit în prima duminică după prima lună plină de la începutul primăverii, respectiv între 22 martie și 25 aprilie. Exact atunci când iepurașii zburdă din nou pe câmpii. 

Biserica Catolică se raportează la echinocțiul de primăvară după calendarul gregorian, în timp ce Biserica Ortodoxă calculează același eveniment astronomic după calendarul iulian, pe stil vechi. Astfel se explică decalajul, de regulă, al acestei sărbători la catolici și ortodocși. 

Autoare: Sabine Damaschke / lp