1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Ura care ticăie la ușa românilor

25 aprilie 2020

România are nevoie urgentă de un lighean cu apă rece în care să-și bage picioarele. Încinși de provocările crizei de sănătate și așteptând-o pe cea economică, românii și romii sunt împinși spre ură.

https://p.dw.com/p/3bOH7
Romi la Tandarei
Imagine: DW/P. Calinescu

Epidemia de coronavirus a pus România în fața unor provocări și fenomene colaterale cărora, în ciuda celor treizeci de ani de eforturi democratice, societatea românească este în continuare nepregătită să le răspundă. Personaje principale sunt protagoniștii tradiționali ai celor mai profunde eșecuri înregistrate în această perioadă: politicieni corupți, complicii acestora din instituțiile statului și traficanții de voturi din comunitățile cele mai vulnerabile ale țării, marginalii de serviciu.

Drumul spre țară ca un lung fitil aprins

Totul a început pe la mijlocul lunii martie, după ce izbucnirea pandemiei Covid19 i-a determinat pe o parte dintre cetățenii români stabiliți în Vest să revină în țară. Contextul era deja exploziv în România: lumea pusă în fața unui dușman invizibil, primele măsuri restrictive instituite prin acele ordonanțe botezate militare, fără ca cineva să fi ieșit să explice românilor ce sens are această denumire, comunicarea analfabetă a decidenților, libera circulație îngrădită, teama de izolare amplificată de spaima de foamete, incertitudinea locului de muncă, amestecul apelurilor la prudență cu scânteile de panică, a informațiilor cu manipularea.

Nici nu a fost nevoie de prea multe impulsuri ca totul să se transforme într-un război virtual între români și români, alimentat de cei care au așteptat aproape doi ani ocazia de a pune tunurile pe diasporă și a încerca să-i învrăjbească pe actorii de acasă și de departe ai acelui 10 august 2018. Inflamate, spiritele s-au materializat întâi într-o înfruntare surdă între cei porniți pe drumuri spre casă și diversele interfețe ale României întâlnite pe traseu, cum ar fi misiunile diplomatice. Totul a culminat cu intrarea în țară, unde valul acesta de retromigrație a dat nas în nas cu niște instituții – presupuse de forță – ale statului fără proceduri clare, nehotărâte și surprinse.

Fuseseră puse la zid, după mitingul diasporei, inclusiv de actualul lor șef, ministrul Marcel Vela, pe vremea când, senator fiind, membru în comisia de apărare și ordine publică, cerea desecretizarea dosarului 10 august și pedepsirea vinovaților. Au trecut de atunci aproape doi ani, fostul senator a ajuns ministru, a rotit câteva capete de la Interne, a desecretizat formula apei din tunurile folosite de jandarmi împotriva protestatarilor și a lăsat instituțiile agresoare cu onoarea, săru‘mâna, "nereperată". Instituțiile acestea "de forță", care aveau niște ordine, dar nicio procedură, nu au știut ce să facă, la graniță. Într-un final, au făcut ce face lumea din Bizanț mai bine: au neguțat, din corzi, legea cu cei care au vociferat mai tare. Iar această târguială s-a întins până la cel mai înalt nivel, acolo unde legile s-au schimbat de la o oră la alta, pentru a le ajusta situațiilor noi apărute. Cum spunea și secretarul de Stat Raed Arafat, într-un recent interviu: "Colegii care sunt la DSP-uri și la diferite entități au fost copleșiți și au fost surprinși de ce se întâmplă. Mulți nu erau potriviți pentru poziția în care erau, mulți nu erau instruiți, nu știau ce aveau de făcut în această situație."

România captivă

Acesta este statul slab de care profită de ani de zile patronii de suflete din comunitățile izolate la marginea societății. În acest păienjeniș obscur se dospesc învârteli politico-infracționale. Acești oameni și-au făcut de cap pentru că majoritatea tăcută s-a ținut departe de viața societății și i-a lăsat să zburde în voie. Iar această promiscuitate a fost cu bună știință întreținută la nivel local și, apoi, pe măsură ce "localii" au prins putere, a fost propulsată la nivel național. Au urcat cu răbdare infamă, până i-au înconjurat pe cei care preluaseră statul în 90, pe scheletul Securității ceaușiste, i-au înlocuit sau s-au încârdășit cu ei. Unii au vrut putere, alții și-au dorit doar să fie văzuți, au fost și dintre cei care au ținut să rămână sub radar și să colecteze acolo averi – diverse tipologii. Au avut nevoie unii de alții și nu ar fi reușit dacă porneau un război între ei pentru supremație. Emoții, șantaj, extorcări, există instrumente "pașnice" de eliminare sau îmblânzire a dușmanului.

Evenimentele de la Caracal sunt un caz-școală. Dar Oltul nu este nici pe departe singurul județ. Și nu, nu doar în "Sud" este așa, cum unora le place să clameze. Baroni locali sunt peste tot. Parlamentari analfabeți funcționali au dat toate județele. Nu-i alegea nimeni dacă nu exista o frăție a corupției în spatele lor.

Izbucnirea epidemiei i-a obligat să scoată capul din sinecurile în care stăteau ascunși toți politrucii și profitorii celor 30 de ani de mizerie morală a societății românești. Unii au petrecut atâta vreme în vizuina instituțională încât s-au năpustit afară convinși că au anumite merite, și-au sfârșit abrupt dovedindu-și incompetența. Alții au căscat larg ochii pentru a găsi o cale de evadare din responsabilitate. Și au mai apărut pe scenă acele personaje care au de apărat cu dinții castelul de turpitudine și jocurile de societate ale haitei corupte din spatele lor. Asta vedem acum în aparatul de sănătate publică, asta știm că se întâmplă și în alte sectoare care ar trebui să fie în slujba cetățeanului. Inclusiv poliția, jandarmeria, serviciile secrete, justiția. Toți, la un loc, sunt osatura bolnavă a acestui stat disfuncțional, care nu a intervenit atunci când răul era mic și acum caută să-și scuze impotența găsind vinovați sau încurajându-i pe alții să facă treaba murdară în locul lor.

Monștrii la ușă

De câteva săptămâni, acest vinovat de serviciu este minoritatea romă. În ansamblul ei. Fără discernământ. Nu contează că avem de a face cu niște sute de indivizi dintr-o etnie ce numără, la limita oficialului, un milion și jumătate (și asta este o altă rușinoasă probă a eșecului statului: nu suntem în stare să ne numărăm, nu doar câți romi trăiesc în România, ci câte suflete are țara asta). Nu contează nici măcar că cei care ignoră legea au făcut-o și în anii trecuți, dar au fost tolerați și scăpați de pedepse de polițiști sau judecători care sunt "dintre ai noștri", nu dintre ai lor. "Le-am spus să folosească în aceste comunități resursa umană care cunoaște comunitatea", povestește sociologul Gelu Duminică. "Au ofițeri și subofițeri romi. Poliția are mediatori și consilieri care ar trebui să intervină, dacă se consideră că e nevoie. Dar nu poți să schimbi ceea ce nu vrei să schimbi."

Ne repezim asupra efectelor pentru că la cauze ar trebui să ne întrebăm unde e greșeala noastră. Acești "oameni ai legii" se manifestă constant împotriva intereselor publice, dar asta nu ne-a prea deranjat. Nu ne-am revoltat niciodată împotriva lor, când n-au spart petreceri de stradă cu muzici date prea tare sau când ne-au spus că "n-avem ce le face" șmecherilor din trafic (de exemplu). Pentru tot ce n-a mers bine ne-au fost serviți mereu țapi ispășitori externi. Evreii, Occidentul, Uniunea Europeană, Olanda, Soros, oculta, big pharma, "țiganii".

"Țiganii" - care oricum nu au nicio cale de ieșire din fundătura în care își duc viața. Ce fac liderii lor? Iată o eroare de percepție. Liderii lor nu sunt cei care ies să ne vorbească nouă despre ei. Etnologul Delia Grigore sau Ciprian Necula, activist pentru cauza romilor la asociația Aresel, sau Gelu Duminică, de la Agenția Împreună, nu sunt liderii romilor. Nici nu au cum: modelul lor de reușită intelectuală pălește în fața strălucirii unui lider de clan cu mașină puternică și porți de inox la palat. Astfel de oameni sunt doar niște avertizori de care Guvernul ar trebui să asculte, uneori. Sunt prezenți în comunități și scot de acolo fotografiile care nu se văd. Pentru că, spune sociologul Ciprian Necula, "excepția a reprezentat, în comunicarea publică, regula. Noi le transmitem oamenilor din comunități de fiecare dată mesajul stați acasă. Din păcate, avem exemple din toată țara în care primarii au uitat de bătrânii romi și nu le-au oferit acea masă zilnică sau ce mai presupunea asistența primăriilor pentru persoanele peste 65 de ani care nu au pe nimeni. Nu au fost însă abia acum ignorați, asta e mereu situația. Altfel, bine, oamenii ne ascultă, stau acasă, dar cum? Civilizația se termină unde începe țigănia, mahalaua. Mulți nu au acces la apă. Alții muncesc ca zilieri sau trăiesc din resurse marginale. Vă dau un exemplu: culeg fier și din asta trăiesc. Oricum iau amenzi pentru reciclarea fierului, dar acum nu mai au cum să producă nici acel ban pentru pâine. Statul român nu s-a gândit ce consecințe va avea această izolare fără măsuri suplimentare. Am vorbit cu cei din Ministerul Muncii și mi-au spus că nu au soluții."

Violențele din ultimele săptămâni, verbale dar și fizice, se petrec pe un teren minat. Au escaladat atât în rândurile majorității, cât și printre minoritari. Stau față în față două lumi vulnerabile, în forme diferite: una care nu a avut alternative decât viața prin dosul legii, alta care a înțeles pe deplin care e rostul legilor. Ura aruncată în joc, în miezul primăverii lui 2020, ticăie periculos. Atât de periculos, încât din acest moment intervenția trebuie să vină de la cel mai înalt nivel. Criza aceasta de sănătate, care se va prelungi cu o degringoladă economică, riscă să nască monștri.

Cristian Ștefănescu DW Română
Cristian Ștefănescu La DW din 2000, Cristian Ștefănescu scrie despre actualitatea românească și despre teme europene.