Ura, ca o otravă înceată | România | DW | 18.04.2020
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages
Publicitate

CEREMONIILE REALITĂȚII

Ura, ca o otravă înceată

Înaintea Învierii, cîți dintre credincioșii din statistici au făcut un recurs la manifestările de ură în haită, măcar din ultimii 30 de ani?

Dacă somnul rațiunii naște monștri, ura naște cadavre: vii, în putere, longevive, care circulă libere printre oameni avînd înfățișarea lor, ba uneori fiind chiar mai arătoase, mai prezentabile, mai amabile. Ura este un motor mult mai turat și mai eficient al societăților decît bucuria, iubirea, buna înțelegere, satisfacția lucrului bine făcut atunci cînd pune stăpînire pe mase. Fără antrenarea, picătură cu picătură a urii - un sentiment legal care ar trebui pus în cătușe -, nici comunismul, nici fascismul, nici legionarismul nu ar fi putut să se nască din cotloanele întunecate ale creierelor bolnave, schilodite de teribile complexe de inferioritate față de oamenii zdraveni la cap, profesioniști apreciați în mediile lor, personalități publice, țărani înstăriți, într-un cuvînt, oameni la locul lor. Amendamentul la cele spuse este că, din păcate, și dintre aceștia au fost contaminați de ură în desfășurarea marilor tragedii enumerate.

Cea mai monstruoasă revărsare a urii, aceea împotriva evreilor, a fost generată, pe lîngă alte cauze, de invidie. De acolo, de unde invidia își consumă toate resursele, se deschid porțile urii. Aici nu mai există limite, e sentimentul latent (i-aș spune mai degrabă starea) care  se descarcă în formele lui cele mai abominabile, așa cum s-a petrecut în timpul Holocaustului - munți de cadavre și de cenușă. Mai mult de atît nu pot imagina nici mințile cele mai bolnave.

Legionarismul a mutilat sute de mii de vieți, evrei și romi. Ura de rasă a defilat cu patrafirul în față și cu pistolul la tîmplă. Cu cîntece patriotarde despre iubirea de neam și țară, despre credință și dreptate, despre mîntuire și sacrificiu.

Comunismul a făcut cele mai multe victime dintre atrocitățile secolului trecut. Asupra milioanelor de morți istoricii nu au căzut nici pînă acum de acord. Bilanțul morții s-a dovedit a fi mereu în urma bilanțului vieții. Ce-a fost a fost este sacrilegiul pe care îl comit masele cu o ușurătate strigătoare la cer. Copiii noștri nu știu și nici nu vor ști vreodată ce-a fost. Nu vor ști cum și cît a schilodit ura umanitatea în secolul trecut. În schimb sînt puși să recite rugăciuni în Săptămîna Mare, așa cum am văzut într-un filmuleț pe rețelele de socializare, unde primarul comunei Voluntari, Pandele, soțul primăriței Firea, și doi copilași ai lor de-a stînga și de-a dreapta tatălui stăteau în poziție de drepți înconjurați de multe zeci de icoane de pe pereți și se rugau cerului. Singurul loc de unde încă nu se poate fura.

Copiii milioanelor de Pandele nu vor ști niciodată cum deținuții politici trecuți prin reeducare erau  împărtășiți cu urină drept aghiasmă și fecale drept anafură de colegii sau chiar de prietenii lor reeducați, sau cum aceștia îi spovedeau obligîndu-i să mărturisească cum mamele lor sînt prostituate, cum ei au fost născuți din mamă și fiu, cum tații lor au fost criminali.

Între milostenie și ură

Auzim pretutindeni (acum, în plină criză provocată de coronavirus, mai mult la televizor și pe rețelele de socializare, dar și în piețele în care mișună mai ales bătrînii) îndemnul clasic dinaintea Paștelui „Să fim mai buni.“ De ce acum și nu în urmă cu o lună? Atunci nu ne ocupam cu propovăduirea bunătății? Iar apoi, pînă cînd, cît timp să fim mai buni? Pînă bem primele pahare cu vin la masa de Paște, cînd ni se dezleagă limba și începem să accesăm aceleași înjurături dintotdeauna dacă ceva nu ne convine din ce-a pus femeia pe masă? O zi, două, nouă? Nu la fel ne trezim din beția vinului și din beția vorbelor de post în care nu credem de fapt? Nu la fel, cu aceleași frisoane de ură, se uită omul de la țară peste gardul vecinului să vadă dacă tot îi mai trăiește cîinele căruia i-a aruncat otravă într-o ciosvîrtă din mielul Paștelui pentru că îi omora găinile care îi călcau teritoriul? Nu la fel sînt bătuți copiii și femeile, în special în familiile de la țară, dar și din orașe, mai ales din cele în care urlă sărăcia?

Învierea pe credit

Milostenia ipocrită, asezonată cu zile de post și pupatul icoanelor, nu ridică biserici. La rîndul ei ura, în toate manifestările fățișe, nu construiește închisori pe cît i-ar fi de trebuință. Antisemitismul, discriminările etnice, discriminările sexuale, grupările și manifestările extremiste sînt, teoretic, sancționate. Dar toate aceste produse ale urii, și încă altele, scapă de cele mai multe ori și legii, și membrilor comunității.

Înaintea Învierii, cîți dintre credincioșii din statistici, adică majoritatea covîrșitoare a populației, au făcut un recurs la manifestările de ură în haită, măcar din ultimii 30 de ani? Cîți cucernici, în fața candelei aprinse, au avut un gînd pios și pentru victimele din închisorile comuniste, pentru victimele mineriadelor, pentru manifestanții gazați în piața Victoriei pe 10 august 2018? 

Ca și anul trecut, ca și acum doi ani și ca de cînd sîntem, și anul acesta vom trăi Învierea pe credit.

Vă mai recomandăm