UPDATE: Merkel şi suspendarea lui Băsescu
Potrivit Germaniei federale, noua putere a încălcat principiile statului de drept. Cancelarul Republicii Federale a condamnat clar şi fără echivoc suspendarea din funcţie a preşedintelui României, calificând-o, textual, drept inacceptabilă.
Merkel a purtat la telefon o conversaţie cu presedintele suspendat, iar purtătorul ei de cuvânt, Steffen Seibert, a declarat că Germania, citez, „aşteaptă din partea guvernului român restabilirea încrederii în România şi în conformitatea cu procedurile statului de drept a procedurilor aplicate în ţară”, citat închis.
Germania urmăreşte cu îngrijorare evoluţia, a precizat purtătorul de cuvânt al guvernului german, deplângând în special modul în care a avut loc suspendarea şi fixarea referendumului cu privire la preşedinte. „Toate acestea s-au petrecut în condiţii de dispreţ faţă de principiile statului de drept şi faţă de Curtea Constituţională ale cărei drepturi au fost îngrădite”, a adăugat el, reliefand ca Merkel sustine eventuala adoptare de sanctiuni de catre Uniunea Europeana.
Si seful grupului parlamentar social-democrat din Bundestag si-a exprimat ingrijorarea, cerand respectarea regulilor democratice. Nu se poate tolera restrangerea in doar cateva zile a prerogativelor Curtii Constitutionale, a spus textual Frank-Walter Steinmeier, liderul opozitiei de centru-stanga, care a criticat de asemenea reocuparea peste noapte a unor posturi si functii importante precum si modificarea procedurilor parlamentare astfel incat sa se potriveasca obiectivelor noii puteri. Indiferent de ce-i imputa lui Basescu, USL nu are dreptul sa plateasca cu aceiasi moneda. Critici dure, de la stanga spectrului politic au exprimat si liderii grupului ecologist din Parlamentul European.