Unul împotriva tuturor: Cine este Vaclav Klaus ? | Europa | DW | 29.10.2009
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Europa

Unul împotriva tuturor: Cine este Vaclav Klaus ?

Cu toate că nu participă la summitul UE de la Bruxelles, Vaclav Klaus joacă rolul principal la această reuniune. Preşedintele Cehiei continuă să blocheze intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona.

default

Preşedintele ceh de care se tem liderii UE

Un grup mic, dar foarte gălăgios de demonstranţi s-a adunat în centrul istoric din Praga cu ocazia zilei naţionale a Cehiei, în semn de solidaritate cu preşedintele Vacvlav Klaus. Euroscepticul cel mai puternic din Cehia s-a arătat indignat când, în mai, Senatul de la Praga a aprobat Tratatul de la Lisabona, declarând:

"Este un exemplu trist al eşecurilor unor părţi importante ale elitei noastre politice, care amintesc de momente asemănătoare din istoria cehă pe care le cunoaştem cu toţii."

Klaus s-a obişnuit să şocheze opinia publică

Nici măcar membrii Curţii Constituţionale nu sunt scutiţi de atacurile verbale ale lui Vaclav Klaus. Când au respins, cu un an în urmă, prima plângere împotriva Tratatului de la Lisabona, economistul Klaus le-a reproşat juriştilor din înalta Curte "un mod de lucru neprofesionist". Preşedintele ceh s-a obişnuit de mult să lupte de unul singur împotriva restului lumii şi să şocheze opinia publică internaţională, cum a făcut-o, de pildă, afirmând că schimbările climatice sunt o simplă invenţie a "ideologilor ecologişti" din întreaga lume. Pentru politicienii din Praga, veto-urile din partea lui Klaus au devenit deja un fel de rutină.

Dolezal: "Deviza lui Vaclav Klaus e L'etat c'est moi"

Cei care îl cunosc foarte bine subliniază că preşedintele adoră să fie în centrul atenţiei. Printre aceştia se numără politologul şi comentatorul Bohumil Dolezal, unul dintre cei mai apropiaţi colaboratori ai lui Klaus, în anii 90:

"Vrea să deţină cât mai multe prerogative prezidenţiale. Se poate afirma chiar că a preluat celebra deviză "L'etat c'est moi". În Cehia, tradiţia şi mentalităţile populaţiei îi acordă preşedintelui un rol mult mai important decât Constituţia: el este în acelaşi timp un gânditor şi intelectual, un erou providenţial şi un salvator", a explicat Dolezal.

Astfel, majoritatea cehilor îl simpatizează şi îl susţin pe Klaus - inclusiv cei care nu împărtăşesc opiniile sale critice la adresa Uniunii Europene.

O combinaţie ciudată dintre economia de piaţă şi un naţionalism străvechi

Ambiţiosul economist libertarian, născut în 1941, şi-a început cariera politică după căderea Cortinei de Fier. Nu a fost niciodată membru de partid în timpul comunismului, dar nici nu s-a alăturat disidenţilor din cercul lui Vaclav Havel. Klaus a crezut mereu în economia de piaţă "fără adjective", iar idolii săi sunt Ronald Reagan şi Margret Thatcher. În 2003 a devenit preşedinte, iar fostul său consilier Dolezal îl caracterizează ca pe un "economist foarte inteligent şi cultivat, ale cărui cunoştinţe de istorie se bazează însă pe nişte clişee ale tradiţiei populare, din care rezultă o combinaţie ciudată dintre economia de piaţă şi un naţionalism străvechi".

Aceste concepţii se potrivesc şi cu reticenţele lui Klaus de a ratifica Tratatul de la Lisabona, solicitând o derogare pentru Praga, prin care să se împiedice orice restituire a bunurilor germanilor sudeţi expulzaţi în 1945. Rămâne de văzut dacă Bruxelles-ul va găsi o soluţie care să-i permită liderului de la Praga să semneze tratatul fără ca acest gest să pară o înfrângere.

Autori: Christina Janssen / Alexandra Sora
Redactor: Cristian Ştefănescu