Uniunea Europeană la ceasul bilanţului

puternică...” a spus Barroso. Summitul a durat doar o jumătate de oră, iar rezolvarea rapidă şi fără probleme a spinoasei chestiunii a şefiei Comisiei, asupra cărora europenii se certaseră îndelung, în prealabil, este meritul preşedintelui în exerciţiul al Consiliului European, Bertie Ahern. Azi ia sfârşit preşedinţia irlandeză asupra UE, bun prilej pentru a face un bilanţ al celor 6 luni care s-au scurs cu premierul irlandez Bertie Ahern în fruntea organizaţiei celor 15, deveniţi din mai, cei 25.

Durao Barroso reprezintă neîndoielnic candidatul de compromis ideal. Soluţia s-a găsit după intensul conflict opânîndu-i săptămâni la rând pe conservatorii europeni pe de o parte, Franţei şi Germaniei pe de alta. Cele 2 mari puteri europene doreau cu orice preţ să-l impună la cîrma executivului european pe premierul belgian Verhofstadt, în ciuda principalului grup parlamentar european, cel creştin-democrat, recent consolidat de ultimele alegeri europene, grup care susţinuse candidatura britanicului Chris Patten.

Or, premierul portughez deţine toate alifiile apte să închidă rănile provocate de acest litigiu. Barroso, un fluent vorbitor de franceză şi engleză, provine dintr-o ţară care îndeplineşte criteriile cerute de francezi şi de germani. Spre deosebire de Marera Britanie, Portugalia face parte atât din zona euro cât şi din comunitatea statelor Schengen. In plus premierul portughez, care a cochetat ce-i drept în tinereţe cu maoismul, e departe de a se fi distins, în calitatea sa de şef de guvern, prin ieşiri antiamericane, aspect deosebit de important din unghiul unor ţări precum Marea Britanie.

In fine Barroso dispune de o bogată experienţă guvernamentală, deşi, potrivit adversarilor săi, nu ar avea nici carismă, nici experienţă europeană şi nu ar fi o personalitate capabilă să se afirme în condiţii dificile. Or, Barroso va fi cu siguranţă nevoit, după confirmarea sa de către parlamentul european să conducă negocieri complexe, date fiind ambiţiile celor trei mari, ale puterilor europene, hotărîte să-şi impună diverşi oameni politici printre membrii cheie ai viitoarei Comisii Europene. Germania de pildă insistă asupra numirii luiGuenter Verheugen în funcţia unui supercomisar al industriei şi economiei, Franţa reclamă cu vigoare comisariatul financiar şi decizia asupra influentului domeniu al competitivităţii, în timp ce Regatul Unit stăruie să i se acorde unui britanic controlul asupra pieţii interne, comunitare.

Deocamdată, europenii se felicită in corpore asupra desemnării lui Barroso în fruntea Comisiei. Indiscutabil însă, meritul găsirii acestei soluţii de compromis îi revine premierului iralndez Ahern, elogiat şi el, de toată lumea, pentru modul exemplar în care s-a achitat de datoriile ce i-au revenit ca şef al Consiliului European.

Intr-adevăr, liderul din Dublin a reuşit enorm de mult în cele 6 luni care i-au stat la dispoziţie, obţinând de pildă, după negocieri maraton, călătorii nenumărate prin capitalele continentale şi conversaţii telefonice interminabile adoptarea Constituţiei Europene, menite să evite paralizia UE după extinderea ei de la 15 la 25 de membri. Bertie Ahern s-a dovedit a fi un muncitor atât de asiduu, un diplomat atât de abil şi un organizator atât de eficient, încât nu puţini lideri europeni i-au sugerat să preia el însuşi funcţia de şef al Comsiei Europene. Ceea ce irlandezul a refuzat, politicos dar hotărât.

Tot lui i se datorează un succes ce nu poate fi supraestimat. Liderul din Dublin a exercitat presiuni masive spre a se ameliora în fine combaterea terorismului, prin intensificarea cooperării europene. Inutil de subliniat cât de urgentă este această chestiune, devreme ce, după 11 septembrie 2001, europenii au stat ani de zile cu mâinile în sân, mulţumindu-se, dincoace de Canaluil Mânecii, să reacţioneze în genere cu vorbe goale la pericolul fascismului islamist. La cel de-al doilea summit european condus de irlandezi s-a tăiat în fine şi acest nod gordian, europenii înţelegîndu-se într-un târziu să pună mâna şi să procedeze la adoptarea de măsuri concrete de intensificare a colaborării dintre diversele poliţii şi servicii secrete continentale.

Date fiind acutele egoisme naţionale care continuă să se manifeste în diversele state europene, nu e de mirare că Bertie Ahern n-a reuşit să-şi convingă colegii să permită progrese în politica economică şi financiară a Uniunii. In aer a rămas între altele şi pactul de stabilitate. In schimb premierului irlandez i-a izbutit derularea fără fricţiuni a istoricei extinderi a UE, marcată de o impresionantă ceremonie desfăşurată la Dublin.

In fine, nimeni nu-i poate imputa lui Bertie Ahern lipsa de înţelegere pentru semnele timpului a clasei politice europene, a cărei distanţă astronomică de grijile curente ale cetăţenilor de rînd ai Comunităţii n-a întârziat să se repercuteze la urne asupra alegerilor pentru parlamentul din Strassbourg. Rămâne de sperat ca preşedinţia olandeză asupra Uniunii Europene, care începe joi, să nu se dovedească în final mai puţin fructoasă decît cea exercitată de irlandezi.