Unitate în strategia pentru Afganistan | Global | DW | 11.03.2009
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Global

Unitate în strategia pentru Afganistan

Joe Biden le-a solicitat aliaţilor NATO să nu-şi diminueze eforturile în Afganistan subliniind, în acelaşi timp, importanţa unităţii în privinţa strategiilor de lupta împotriva terorismului islamic.

default

Vice-preşedintele SUA, Joe Biden la sediul general al NATO

Înalţii reprezentanţi ai administraţiei de la Washington stau la rând pentru a veni la Bruxelles. La doar câteva zile de la vizita secretarului departamentului de stat, Hillary Clinton, la instituţiile NATO şi ale UE, a urmat sosirea vice-preşedintelui Joe Biden în capitala Europei. Ambele vizite oficiale demonstrează clar importanţa pe care o acordă noul preşedinte american relaţiilor transatlantice. Deosebit este şi tonul care face noua muzică de peste Ocean. Clinton şi Biden au declarat amândoi că doresc să asculte mai întâi care sunt perspectivele aliaţilor europeni, distanţându-se astfel limpede de administraţia anterioară de la Washington care se străduise mereu să dea directive, împărţind apoi statele europene în două categorii: a celor supuse şi a celor reticente. Pe acest fundal, relaţiile transatlantice fuseseră deseori tensionate. Dar iată că acum tonul e altfel. Joseph Biden a subliniat la sediul Alianţei Nordatlantice că:

Nu putem avea succes decât dacă suntem cu adevărat uniţi. Avem nevoie de unitate în privinţa strategiei în Afganistan", a declarat Jo Biden reiterând avertismentul că reîntărirea grupelor teroriste ale talibanilor înseamnă un pericol real pentru toate statele occidentale.

Popoarele Europei sunt la fel de sătule de acest război ca oamenii din ţara mea. Mulţi cetăţeni se întreabă atât în Europa cât şi în America, de ce trebuie să trimitem trupe şi echipament militar atât de departe de casă. În calitate de politicieni responsabili de securitatea cetăţenilor noştri suntem conştienţi că trebuie să ne ridicăm la înălţimea provocărilor secolului 21".

Pentru Joseph Biden, Afganistanul şi Pakistanul sunt leagănul tuturor mişcărilor teroriste responsabile pentru atentatele din ultimii ani, de la cel din 11.septembrie 2001 din SUA până la cele din Madrid, Londra şi - cu doar câteva săptămâni în urmă - Bombay. De aceea, preşedintele Obama intenţionează să trimită încă 17 000 de soldaţi în Afganistan, sporind astfel contingentul actual cu aproape jumătate. În acelaşi timp, el se aşteaptă ca aliaţii SUA să-şi sporească şi ei eforturile în regiune. Spre deosebire de predecesorul său, Bush, Obama acordă însă la fel de multă importanţă şi procesului de reconstrucţie. Jo Biden a declarat că :

este necesară o strategie complexă care să includă şi eforturi sporite în plan diplomatic şi al societăţii civile pentru că ştim că nici problema din Afganistan şi nici cea din Pakistan nu poate fi rezolvată eminamente pe cale militară".

Acestea sunt cuvintele pe care cancelarul Angela Merkel şi ministrul german al apărării le rostesc neobosiţi de multă vreme. Dar, în timp ce membrii administraţiei Bush n-au luat în serios ideea unei strategii complexe, actualul guvern de la Washington o proclamează drept raţiune de stat.

  • Data 11.03.2009
  • Autoare/Autor Christoph Hasselbach/Ana-Maria Fischer-Dieskau
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink https://p.dw.com/p/H9dA
  • Data 11.03.2009
  • Autoare/Autor Christoph Hasselbach/Ana-Maria Fischer-Dieskau
  • Imprimaţi Imprimaţi pagina
  • Permalink https://p.dw.com/p/H9dA