Ungaria: Noul inamic principal al lui Viktor Orbán este LGBTQ | Societate | DW | 16.06.2021
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages
Publicitate

Societate

Ungaria: Noul inamic principal al lui Viktor Orbán este LGBTQ

O nouă lege combină măsurile împotriva pedofiliei cu protejarea minorilor de ”propaganda homosexuală”. Premierul Ungariei se folosește de acest subiect pentru a diviza opoziția și a abate atenția de la propriile eșecuri.

Premierul maghiar Viktor Orban dezavuează mişcarea LGBT din ţara sa, arătându-l cu degetul pe George Soros, inamicul său principal

Premierul maghiar Viktor Orban dezavuează mişcarea LGBT din ţara sa, arătându-l cu degetul pe George Soros, inamicul său principal

Viktor Orbán, prim-ministrul Ungariei, nu este neapărat un homofob înrăit. Însă face, din când în când, remarci homofobe cu scopul obținerii de avantaje politice. Afirmațiile sale sunt de cele mai multe ori nedemne, iar uneori chiar de-a dreptul stupefiante. 

Toamna trecută, într-un interviu, Orbán a făcut o paralelă între homosexualitate și pedofilie: ”Ungaria este o țară tolerantă și răbdătoare în ceea ce privește homosexualitatea”, a spus premierul. ”Însă există o linie roșie care nu trebuie depășită: să ne lăsați copiii în pace”. 

Această afirmație s-a transformat în motto-ul nescris al noii legi propuse de majoritatea guvernamentală a lui Viktor Orbán și adoptată marți (15 iunie) de parlamentul de la Budapesta. Aceasta combină pedepse mai aspre pentru pedofilie, protecția copiilor și interzicerea propagării homosexualității în rândul minorilor. 

Susținătorii legii argumentează între altele că popularizarea schimbării de sex și a homosexualității dăunează dezvoltării morale a minorilor, precum și formării identității de gen dobândite la naștere.

LGBTQ Festival 2016, în vremuri fără distanţare. Însă măşti erau şi atunci.

LGBTQ Festival 2016, în vremuri fără distanţare. Însă măşti erau şi atunci.

Proiectul de lege a provocat o mare controversă în Ungaria în ultimele zile. Numeroase organizații civile, inclusiv Amnesty International, au protestat împotriva demersului majorității guvernamentale, iar o petiție împotriva noii legi a fost deja semnată de peste 100.000 de persoane.

Luni (14 iunie), aproximativ 10.000 de persoane au manifestat în Piața Kossuth din Budapesta, în fața Parlamentului, iar majoritatea partidelor de opoziție au boicotat votul asupra legii. Numai Jobbik, fost partid de extremă-dreapta, acum reprezentând dreapta moderată, care face parte din opoziția unită, a votat în favoarea proiectului de lege, alături de partidul de guvernământ Fidesz al lui Viktor Orbán.

Prezentat la sfârșitul lunii mai, proiectul de lege a vizat inițial doar înăsprirea pedepselor pentru pedofilie, în contextul mai multor cazuri de abuzuri asupra copiilor din anturajul formațiunii Fidesz, a căror mușamalizare nu a avut un succes deosebit. 

Printre acestea se numără cazul fostului ambasador al Ungariei în Peru, Gábor Kaleta, condamnat anul trecut la închisoare cu suspendare pentru deținerea a aproximativ 19.000 de imagini pornografice cu copii – situație care a fost ținută secretă pentru o perioadă lungă de timp.

Formulare generală

Viktor Orbán pare să fi trecut acum la ofensivă cu un proiect de lege împotriva pedofiliei, pentru a risipi suspiciunile că partidul său nu adoptă o poziție suficient de fermă împotriva abuzurilor asupra copiilor. La sfârșitul săptămânii trecute, deputații Fidesz au introdus brusc în proiectul de lege pasaje referitoare la protecția copiilor împotriva homosexualității.

Potrivit textului legii, în Ungaria va fi interzisă propagarea homosexualității și a operațiilor de schimbare de sex în rândul minorilor. Doar organizațiile selectate de guvern vor putea ține prelegeri pe astfel de teme în școli. Publicitatea în care homosexualitatea și operațiile de schimbare de sex sunt prezentate ”ca un scop în sine” nu mai poate fi accesibilă minorilor.

Legea nu este precisă. În principiu, chiar și arborarea steagurilor simbolizând curcubeul în public ar putea fi pedepsită. De asemenea, ea ar putea avea un impact asupra conținutului mediatic în sensul cel mai larg, atrage atenția cel mai mare post privat de televiziune din Ungaria, RTL Klub. Este posibil ca până și filmele și serialele care tratează viața de familie modernă să fie interzise, arată postul în comunicat.

Guvernul ungar a lăsat fără răspuns o listă de întrebări ale DW cu privire la noua lege. Secretariatul de Stat pentru Comunicații Internaționale s-a mărginit să trimită DW o declarație scrisă aproape identică cu textul explicativ al proiectului de lege. 
Politologul maghiar András Bozóki, de la Universitatea Central Europeană (CEU) din Viena, a declarat pentru DW că legea încalcă în mod clar valorile UE și, în cele din urmă, va fi probabil declarată ilegală de către o instanță europeană.

”O agendă a polarizării”

Demonstranţi împotriva noii legi a Fidesz

Demonstranţi împotriva noii legi a Fidesz

”Legea ia ca model Rusia și Polonia”, a spus Bozóki pentru DW. Rușii au adoptat o lege împotriva propagandei gay în 2013, iar în Polonia, președintele Andrzej Duda a desfășurat o campanie puternic homofobă anul trecut, înainte de realegerea sa. De remarcat că, în Ungaria lui Orbán, homofobia nu a jucat un rol proeminent pentru o lungă perioadă de timp. 

Însă vremurile s-au schimbat, așa încât anul trecut schimbarea oficială a sexului la naștere a fost interzisă prin lege în Ungaria, iar constituția a fost modificată pentru a sublinia încă o dată că ”mama este femeie și tatăl este bărbat”. Astfel, cuplurile de același sex nu mai au drepturi de adopție în Ungaria.

”Pe de-o parte cred că Viktor Orbán folosește noua lege pentru a distrage atenția de la diversele probleme din ultime vreme”, spune Bozóki. ”Pe de altă parte, el a pierdut unele subiecte. De exemplu, nu mai poți mobiliza masele cu frica de migrație, pentru că în țară nu mai intră aproape niciun refugiat. Așa că Orbán recurge acum la o problemă identitară precum homofobia radicală, care estompează în mod deliberat linia dintre chestiunile publice și cele private, stabilind o agendă de polarizare socială”. 

De fapt, de ceva timp situația nu-i tocmai roză pentru premierul maghiar. Publicul este din ce în ce mai exasperat de scandalurile de corupție din jurul șefului guvernului și de politica slabă de controlare a pandemiei. Nu întâmplător, Orbán a devenit din ce în ce mai defensiv din punct de vedere politic în ultima vreme.  

Proteste în faţa clădirii Parlamentului din Budapesta faţă de legea interzicând propaganda homosexuală şi schimbările de sex

Proteste în faţa clădirii Parlamentului din Budapesta faţă de legea interzicând "propaganda homosexuală şi schimbările de sex"

O demonstrează unul din puținii pași înapoi făcuți de guvernul său, care a retras de pe agendă, cel puțin pentru moment, un nepopular proiect universitar ungaro-chinez. Șeful cancelariei lui Viktor Orbán, Gergely Gulyás, a lăsat să se înțeleagă, cu jumătate de gură, că guvernul nu se va opune unui referendum privind construcția unei filiale a Universității chineze de stat Fudan la Budapesta.

Politologul András Bozóki consideră că noua lege nu este doar o nouă ofensivă tematică a premierului, ci sugerează că acesta vrea să divizeze opoziția. Poziția adoptată la vot de Jobbik pune acum opoziția unită în fața primului test major. 

Cele mai mari șase partide de opoziție din Ungaria au decis la sfârșitul anului trecut să participe la alegerile din primăvara anului viitor cu o listă comună și un program de bază comun, aceasta fiind singura modalitate de a avea o șansă împotriva Fidesz, în condițiile electorale actuale din Ungaria. Acum, Orbán a reușit din nou să își divizeze adversarii, spune András Bozóki. ”Aceasta este o veste proastă pentru opoziție”.