1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Un sfârşit de săptămână în "tunel"

Barbara Wesel
12 octombrie 2019

Negociatorii de la Bruxelles discută, la acest sfârşit de săptămână, detalii tehnice pe marginea unei noi oferte britanice referitoare la soluţionarea problemelor privind Irlanda de Nord.

https://p.dw.com/p/3RBCR
Imagine: picture-alliance/dpa/A. Rain

Negociatorul şef îşi petrece cu plăcere timpul liber în munţi. Astfel se explică şi comparaţia făcută de Michel Barnier în timpul dezbaterilor pe marginea Brexit de la Bruxelles: în ambele cazuri este nevoie de atenţie, hotărâre şi răbdare. După ce întrunirea de joi dintre Boris Johnson şi premierul irlandez Leo Varadkar s-a terminat într-un ton optimist, cu speranţe pentru un eventual acord, vineri, Barnier a decis să trimită echipa de negociatori să petreacă un week-end în "tunel". "Tunelul" reprezintă, de fapt, discuţiile intense, departe de ochii opiniei publice, cu multe detalii tehnice, puţin somn şi mâncare nesănătoasă.

O nouă ofertă britanică

Este pentru prima oară de la preluarea conducerii Cabinetului de la Londra de către Boris Johnson, când europenii iau în serios o ofertă şi se apleacă serios asupra detaliilor juridice şi tehnice. "Vedem o posibilă cale de compromis" anunţa aproape încântat Varadkar, după o discuţie cu premierul britanic purtată într-un hotel specializat în nunţi, situat în apropiere de Liverpool. Se pare că Boris Johnson a venit cu destule cadouri. 

Boris Johnson şi Leo Varadkar
Boris Johnson şi Leo Varadkar Imagine: picture-alliance/empics

Soluţia propusă cuprinde o nouă abordare creativă a problemei legate de Irlanda de Nord. Astfel încât nu va exista nicio nouă zonă de vamă la graniţa terestră pe insula irlandeză, o condiţie absolută impusă de UE. Graniţa ar urma să fie stabilită în Marea Irlandeză, dar şi acolo ea ar fi una imaginară. Pe baza unui sistem complicat, comparabil cu funcţionarea taxei pe valoarea adăugată, populaţia din Irlanda de Nord ar urma să rămână în cadrul regimului vamal comunitar dar, pe de altă parte, să şi profite de tarifele ieftine din Marea Britanie.

Sau, după cum declara Boris Johnson într-un interviu: "Toată Marea Britanie va putea profita de pe urma avantajelor impuse de Brexit". Nu se ştie dacă vor exista avantaje, dar în această ecuaţie contează principiul politic pe baza căruia Irlanda de Nord nu are voie să fie tratată diferit faţă de Marea Britanie. Aceasta este condiţia absolută a unioniştilor din partidul nord-irlandez DUP, asupra căreia ei insistă într-o scrisoare publică adresată premierului înaintea noilor negocieri.

Premierul însă a refuzat să răspundă vineri întrebării repetate referitoare la rămânerea Irlandei de Nord în cadrul Uniunii Vamale comunitare. Ceea ce s-ar putea interpreta drept compromis ar fi un regim dublu privind sistemul vamal al Irlandei de Nord. Se pare că va exista o soluţie şi pentru a doua chestiune critică, care vizează implicarea politică a parlamentarilor din Irlanda de Nord. În orice caz, Londra este pregătită să renunţe la veto-ul împotriva partidului DUP ca şi la repoziţionarea declarativă periodică în relaţia cu UE. Bruxellesul nu poate accepta şantajul periodic din partea unioniştilor.

O nouă denumire pentru acordul iniţiat de Theresa May?

Dacă se va confirma, atunci elemente importante din vechiul Acord elaborat de Theresa May, pe care parlamentul l-a respins de trei ori, vor redeveni actuale. În paralel, Boris Johnson ar relua propunerea iniţială a UE, anume o variantă specifică valabilă doar pentru Irlanda de Nord, pentru a evita cu orice preţ trasarea unor graniţe pe insula irlandeză.

În cazul în care Londra va înţelege că are de fapt de-a face cu o supă reîncălzită sau cu o nouă etichetare, atunci susţinătorii duri ai Brexitului din cadrul DUP, din rândul conservatorilor şi ai presei ar putea arunca în aer propunerea de compromis a lui Boris Johnson. În orice caz, există destule dubii faţă de şansele de a supune acordul unei dezbateri în Parlament.

Boris Johnson
Boris Johnson Imagine: Großbritannien Premierminister Boris Johnson

Şi speranţele lui Johnson de a obţine mai multe voturi din tabăra laburistă sunt reduse. Între timp, Jeremy Corbyn pare a ceda presiunilor interne pentru a organiza un al doilea referendum, după noile alegeri. Se aşteaptă o decizie în acest sens chiar în seara care va urma dezbaterilor de la summitul UE din Bruxelles (din 17 şi 18 octombrie).

Ce şanse există?

Fără îndoială că şansele sunt mai bune decât în urmă cu o săptămână, consideră experţii site-ului conservator  "Politics Home", apropiat guvernului de la Londra, dar este nevoie de "o mulţime de detalii şi multe pot da greş". Atmosfera de la Londra este, aşadar, rezervat optimistă.

În plus, timpul nu lucrează în favoarea lui Boris Johnson. Complicatele detalii care vor fi discutate la acest sfârşit de săptămână şi transformarea lor într-un acord care să fie supus atenţiei reprezentanţilor celor 27 de state membre, care se vor întruni joi şi vineri la Bruxelles, reprezintă o misiune imposibilă. Ar trebui să se ia în calcul o prelungire tehnică. Dar aceasta nu i-ar mai permite lui Boris Johnson să îşi respecte promisiunea de a părăsi spaţiul comunitar pe 31 octombrie, adică de a duce la bun sfârşit Brexitul. 

Situaţia afectează poziţia politică a lui Johnson la alegerile anticipate, în paralel cu motivarea electoratului pro-Brexit şi şansele opoziţiei de a câştiga timp pentru evitarea unui Brexit fără acord şi organizarea unui al doilea referendum. Parlamentul a aprobat deja o lege care să excludă Brexitul fără acord şi cei mai mulţi sunt de părere că Johnson va ţine cont de noua legislaţie.

Indiferent de deciziile din următoarele zile, cert este că "dificilul divorţ al Marii Britanii de Europa" ne ţine cu sufletul la gură până în ultimul moment.