Un scrutin doldora de perdanţi | România | DW | 11.11.2019
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages
Publicitate

România

Un scrutin doldora de perdanţi

Doldora de înfrânţi, primul tur al scrutinului prezidenţial se încheie cu un eşec pentru mai toţi, între care pentru popor şi interesul său primordial, în speţă pentru resuscitarea democraţiei şi a statului de drept.

Rare sunt procesele electorale din care nu se poate desprinde niciun câştigător adevărat. Scrutinul prezidenţial românesc face parte din ele. 

La prima vedere au învins Klaus Iohannis, PSD, Dăncilă, precum şi iluziile multor români, resemnarea, spaimele şi lehamitea lor politică. Dar a câştigat cu adevărat un partid aflat pe dric, ca PSD, rămânând legat de gâtul unei candidate moral nedemne şi intelectual incapabile, ca V.V. Dăncilă? Nu e acest scor mai anemic decât tot ce-au obţinut criptopeceriştii sub sigla celor trei roze, în cele trei decenii de când tot sugrumă România cu "democraţii" originale? La prima vedere a câştigat participarea la vot. Dar numai în diaspora. În ţară prezenţa la urne s-a redus. A ajuns sub orice aşteptări. S-a amplificat clivajul dintre regiuni, generaţii şi dintre migranţi şi cei rămaşi pe loc.  

Preşedintele pare, în schimb, să fie marele biruitor. Klaus Iohannis a profitat de efectele succeselor sale din ultimele şase luni, în special de victoria la referendum şi de fie şi tardiva debarcare a guvernului Dăncilă. Fortificat şi de instalarea la putere a partidului său, PNL, de bonusul funcţiei şi de imaginea sa externă, de proeuropean, şeful statului a reuşit să dea observatorilor superficiali impresia falsă că ar fi un promotor autentic al reformei şi un garant al stabilităţii în faţa tăvălugului pesedist.

În realitate, ar fi trebuit să atârne greu multiplele lui nefăcute din ultimii trei ani. De pildă dispreţul lui manifestat faţă de democraţie prin refuzul de a-şi confrunta contracandidaţii în dezbateri publice. De pildă modul josnic în care a validat demiterea unei nevinovate ce binemeritase din partea naţiunii, ca Laura Kövesi, doar ca să-şi salveze propriul fotoliu. Ori, de pildă, mai grav, repetatele şanse nejustificate acordate de Iohannis partidului-stat, ca vârf de lance al unei cleptocraţii pesediste dezlănţuite în contra statului de drept şi a instituţiilor sale, între care şi preşedinţia. Pe care PSD a anemiat-o, cu complicitatea CCR şi a noncombatului prezidenţial în aşa un hal, încât nu e clar pentru ce mai e nevoie ca preşedintele să fie ales direct de popor, spre a se bucura de maximă legitimitate.  

Chiar şi numai din acest motiv succesul lui Iohannis e părelnic. Iar probabilul său triumf, în scrutinul de balotaj, va fi o victorie problematică a unui rău ce-i drept net mai mic, într-o istorie plină ochi de rele mari, care, graţie nemeritatei guri de aer date agramatei agresive şi iresponsabile din fruntea răului maxim, PSD, vor continua să-i bântuie pe români. Care nu s-au priceput mai bine.

Alegătorii s-au lăsat parţial învrăjbiţi, parţial manipulaţi şi calmaţi, politic sinucigaş, de spectacolul înşelător al debarcării PSD, ca şi cum n-ar fi vorba de un balaur rănit rămas la butoane şi capabil, ca Phoenix, să renască lesne din propria cenuşă, inclusiv prin alegeri locale într-un singur tur.

Într-o democraţie normală, oamenii, în cunoştinţă de cauză, ar fi ştampilat negreşit aruncarea la coşul de gunoi al istoriei a unei şefe de guvern care şi-a tot făcut ţara, plenar, de ruşine. Or, votul românilor s-a dovedit unul al dezbinării şi al dihoniei. Vrajba a marcat, vai, şi opoziţia anticomunistă, împărţită între naţionalişti şi ortodoxişti, pe de-o parte şi reformişti, democraţi şi modernizatori, pe de alta.

Acest vot scindat n-are doar inconvenientul de a fi reacutizat criza democraţiei româneşti, scoţând în faţă nişte primi clasaţi nevrednici. Ci e şi de natură să poată fi interpretat ca semnalul unei fatale opţiuni electorale, indicând acceptarea blatului cu PSD şi susţinerea reeditării uselismului, a dorinţei sistării oricărui impuls reformist, a respingerii occidentalizării ţării.

Această interpretare ar fi, cred, eronată. Ar implica ideea că, în ţară, mulţi, mai cu seamă tinerii care, altfel decât la 26 mai, au ales la 10 noiembrie să nu se mai prezinte la urne în cea de-a doua parte a zilei, şi-ar fi schimbat radical părerile susţinute şi cu ieşiri în stradă, ani la rând.

În fapt şi ei, şi mulţi diasporeni s-au arătat pe drept masiv dezamăgiţi de neajunsurile lui Dan Barna. Le-a displăcut lipsa lui de carismă. Am auzit nu puţini calificându-l drept ”moartea pasiunii”. Or, net mai grave decât prezumtiva sa lipsă de har sunt greşelile în serie pe care le-a făcut, după 26 mai. Au iritat intens, de asemenea, trufia şi inadecvarea la capitolul comunicare cu care Barna a reacţionat la critici îndreptăţite, în special la adresa refuzului său politicianist de a risca, electoral, să pună umărul la scoaterea din noroi a unui stat pe punctul de-a eşua; refuz care a ridicat justificate semne de întrebare legate de capacitatea sa de a funcţiona ca şef al statului. Insuficient de convins el însuşi de propriile sale calităţi, Barna n-avea cum să ţină piept uriaşei maşinării mediatice puse să-l distrugă, necum să mobilizeze şi să convingă un tineret care-i apreciază pe temerari. Crezând că-şi pot permite să snobeze un tur doi fără PSD, mulţi l-au preferat deci pe Iohannis, ori clubul localului de vot.

Pe scurt, Dan Barna, care a rămas mult în urma scorului partidului său de la scrutinul european, a pierdut clar pe mâna sa. Şi poate, în urma unei oarecare maturizări a electoratului, care nu mai admite să aleagă candidaţi şi partide doar pe bază de inadecvare a adversarului politic. Barna a ratat  întâlnirea cu acest electorat nou şi, totodată, şansa de a reprezenta schimbarea radicală pe care mulţi români o doresc. Spre a salva ce mai e de salvat şi a nu permite dezintegrarea alianţei şi a electoratului USR-Plus, ca şi a propriei sale cariere, Barna va trebui, ca democrat ce e, nu doar să-şi asume verbal răspunderea înfrângerii, cum de altfel s-a şi grăbit să facă, spre cinstea sa, ci şi să lase locul altora, mai inteligenţi şi, potenţial, mai populari. Şanse notabile de a ralia simpatii şi încredere are, între alţii, fostul ministru al sănătăţii Vlad Voiculescu, din partidul lui Cioloş. Esenţial e ca în USR-Plus să se evite zâzania care a făcut de petrecanie unităţii forţelor anticleptocratice de la referendumul pentru familie încoace şi a contribuit esenţial şi la compromiterea şansei unui tur doi fără reprezentanta PSD.

Nu mai puţin importantă e contracararea dezabuzării fatale, demobilizând acum, spre fericirea ciumei roşii, un electorat perdant, altminteri tânăr şi dinamic, devenit şi depozitarul speranţelor românilor, şi sursa depresiei lor. Soluţia pentru români nu poate fi emigrarea în masă. Ci reluarea eforturilor construcţiei statului de drept pentru care, acum trei decenii, martirii revoluţiei s-au confruntat cu tancurile ceauşiste înarmaţi doar cu strigarea "vom muri şi vom fi liberi". 

Dar vom vota oare ca să fim liberi?