Un preşedinte pentru neliniştea dumneavoastră

Pentru majoritatea est-europenilor, apăsaţi de grija zilei de mîine, obişnuiţi ca preşedintele ţării lor să ameninţe presa, să întreţină un sistem clientelar, să facă tot felul de derogări, interminabila dispută în jurul preşedintelui Germaniei Christian Wulff poate părea absonsă, minoră, dezamăgitoare.

Cînd în România, ca şi în Grecia sau aiurea, programele de austeritate îi scot pe oameni în stradă, cînd mai marii Europei se întîlnesc cu o ameţitoare frecvenţă spre a afla soluţii susceptibile de a curma criza, cînd Ungaria lui Orban a devenit oaia rătăcită şi neagră a Uniunii Europene, onoarea pătată a preşedintelui Germaniei Christian Wulff, maculată nu doar din pricina unui credit dubios luat în timpul cînd era prim ministru al landului Saxonia Inferioară, pare un accident minor.

Neinteresante ar mai putea părea, din perspectiva marilor griji ce-i apasă pe oamenii mărunţi, şi faptul că recentele sondaje de opinie relevă că 46% dintre germani cer demisia locatarului Palatului Bellevue în timp ce alţi 45% sunt pentru rămînerea lui acolo. Mai ciudat pare că opoziţia social-democrat-ecologistă nu a prea avut de profitat de pe urma „scandalului Wulff”, după cum rezultă din acelaşi sondaj demoscopic dat publicităţii deunăzi.

Şi apoi, tot din perspectiva majorităţii est-europenilor, obişnuiţi ca liderii lor politici corupţi să nu fie penalizaţi sau ca procesele intentate acestora să se prelungească pînă la calendele greceşti, ce contează că ziariştii scot la lumină noi şi noi dovezi ale carenţelor de sinceritate de care suferă Wulff, ale ameninţărilor proferate la adresa presei?

Cîtă vreme preşedintele nu renunţă la funcţie, prea puţin contează că din 16 decembrie trecut şi pînă mai ieri, peste 500 de întrebări i-au fost adresate, nedumeriri la care avocaţii şi sfetnicii săi au răspuns sau au refuzat să răspundă.

Că tot miercuri, într-un exerciţiu de "transparenţă", avocatul şefului de stat a răspuns la vreo duzină de întrebări formulate de ziarişti în internet, prezentînd ulterior un pachet de documente însumînd circa 250 de pagini - nu joacă pentru moment un rol capital în soluţionarea cazului.

Şi care sunt urmările? Deocamdată, invocînd o agendă foarte încărcată, preşedintele celei mai mari puteri economice europene nu se va mai întîlni la Davos cu prea puternicii lumii. Dar nici nu va demisiona, convins că timpul care vindecă rănile şterge şi păcatele.

Procedînd însă astfel, stăruind în eroare, el aduce prejudicii tot mai grave funcţiei care în Germania, tocmai prin caracterul ei esenţialmente reprezentativ, are o pondere morală covîrşitoare.

Astfel, Wulff ruinează şi bunul renume al legendarei corectitudini „germane” semnalizînd, într-o lume în care pragmatismul politic şi hegemonia economicului primează, că integritatea morală tinde să se devalorizeze pînă şi în exerciţiul unor funcţii în care ea constituie bunul suprem.

Rămînînd pe mai departe înfipt în fotoliul său prezidenţial, Christian Wulff face un deserviciu însăşi clasei politice germane, oferind un alibi regretabil acelor lideri politici din mai tinerele democraţii care, invocînd erorile „nepedepsite” încă ale unor demnitari occidentali, perseverează vioi, în propriile lor greşeli.

În răstimp, în Germania disputa continuă generînd, ceea ce este nu mai puţin îngrijorător, un sentiment de saţietate, de indiferenţă, reperat şi de mass media. Situaţia se lasă conotată de o zicală franceză despre modul în care vecinii de peste Rin îşi rezolvă litigiile: querelle d’Allemand, o gîlceavă  nemţească, încîlcită şi interminabilă. Faptul că ea durează atît se datorează şi tăcerii în care s-a cufundat cancelara Angela Merkel, după ce îşi susţinuse, în prealabil, protejatul. Avea dreptate bătrînul La Rochefoucauld : certurile nu ar dura atît de mult dacă vinovat ar fi doar unul.

Autor: Rodica Binder

Redactor: Robert Schwartz