Un ″plebiscit″ american eşuat | Global | DW | 07.11.2018
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

Global

Un "plebiscit" american eşuat

Întrucât şi stânga şi preşedintele l-au ridicat la rangul de ”referendum despre Trump”, scrutinul pentru Congres nu mai scapă de această semnificaţie. Pe care elitele globale vor avea greutăţi s-o digere.

Ce înseamnă alegerile legislative parţiale americane de la 6 noiembrie pentru SUA, pentru democraţia americană şi pentru relaţiile globale? Cine a câştigat? Şi de ce?

Derulat sub semnul fricii şi polarizării masive, la înteţirea cărora, cu ajutorul unei prese preponderent de stânga, au contribuit din plin, chiar dacă nu identic, ambele tabere, votul american pentru Congres s-a încheiat cu o surpriză de proporţii. Deşi opoziţia democrată şi-a recuperat controlul asupra Camerei Reprezentanţilor, (camera inferioară a forului legislativ american), în Senat, preşedintele nu doar că şi-a păstrat majoritatea ci, spre uimirea elitei globale, a reuşit chiar s-o consolideze.

Prin urmare, America rămâne în mare măsură republicană. Albastrul democraţilor continuă să fie rezervat unor restrânse fâşii urbane, educate, secularizate, parţial efeminate şi masiv populate. Restul, covârşitor, rural, masculin şi creştin al Statelor Unite rămâne ferm ancorat în purpuriul republican.

În consecinţă, „referendumul despre Trump”, mult dorit de progresişti, ca şi de preşedinte, s-a soldat cu o palmă relativ usturătoare pe obrazul stângii, învinse, în alegeri soldate altminteri, prin tradiţie, cu înfrângerea categorică a partidului preşedintelui ales. 

Trump însuşi nu şi-a dezminţit narcisismul când s-a repezit să reacţioneze la votul de marţi dând drumul în Twitter unui ciripit, potrivit căruia ”nu s-a întâmplat decât de cinci ori în ultimii 105 ani ca un preşedinte ales să câştige mandate în Senat (în anul dintre cele două scrutine prezidenţiale)”. Îl va durea, deci, la bască pierderea controlului asupra Camerei Reprezentanţilor? Defel. Camera inferioară îl va putea hărţui în lege pe şeful statului, blocându-i, eventual, proiectele de înlesniri fiscale pentru întreprinderi mici şi mijlocii, după ce Trump le-a impus pe cele de care au profitat marile concerne.

Concomitent, democraţii conduşi de Nancy Pelosi, care a anunţat întărirea controalelor parlamentare asupra guvernului din Washington, îl vor putea agasa din greu pe Trump. De pildă prin interminabile investigaţii ale unei prezumtivei complicităţi în chestiunea implicării ilegale a Rusiei în campania sa electorală; prin refuzul alocării fondurilor necesare construcţiei zidului de la frontiera americano-mexicană, menit să oprească imigraţia ilegală; sau printr-o repunere morală pe tapet a presupuselor evaziuni fiscale, între timp prescrise, aparent comise de Trump, cândva, în tinereţe.

Or, aceste eventuale obstrucţii sunt, tactic, săbii cu două tăişuri. Fortificat de succese economice şi diplomatice de vis, la urne, de regulă, decisive, Trump ar putea utiliza virtualele zădăreli spre a justifica, la viitorul scrutin prezidenţial, orice posibil eşec personal, în ideea că ”am vrut eu, dar nu m-au lăsat ei”.

Conştienţi de riscul unor autogoluri politice, e posibil, prin urmare, ca, după ce-şi vor fi lins rănile, digerând înfrângerea lor nu doar în Senat, care le răpeşte posibilitatea de a-l suspenda din funcţie pe mult vituperatul preşedinte, ci şi în alegerile pentru guvernatori în unele state-cheie, precum Florida, democraţii vor îngropa securea războiului. Şi vor trece la o cooperare mutual avantajoasă.

Căci nădejdea lor ca femeile şi imigranţii să decidă soarta acestui scrutin şi să-l distrugă pe Trump, mai degrabă decât pe republicani, s-a spulberat. Ceea ce nu înseamnă că n-ar putea fi resuscitată. Fiindcă progresiştii mizează pe factorul timp. Care, potrivit futurologilor, ar urma să reducă în relativ mare viteză baza electorală a conservatorismului de tip trumpist. Căci lumea bărbatului alb, muncitor, nu tocmai sofisticat, populând vastele zone ale Bible Belt, suburbiile şi micile comunităţi urbane şi rurale americane, care se simte asediat de schimbările globalizării şi digitalizării, e pe cale de dispariţie.

Aşa speră din răsputeri şi elita progresistă vest-europeană, cea alintată de fosta administraţie americană, care i-a hrănit iluzia că SUA ar fi, vorba fostului ambasador american la Berlin, Kornblum, o ”instituţie globală” mai degrabă decât o ţară. Pradă propriei ideologii autoculpabilizatoare, anticapitaliste şi tot pe atât de împăciuitoare cu inamicii Americii, pe cât de necruţătoare se manifestă faţă de aliaţii ei, această elită relativistă şi corectă politic s-a arătat devastată de înlocuirea lui Obama de către Trump. Aştepta, deci, mai nou, dezintegrarea la urne a partidei preşedintelui.

Or, demolarea unui Trump ”ridicol”, ”smintit”, ”misogin”, ”rasist” şi "antidemocratic" din unghiul establishmentului progresist şi al presei aferente e departe de a se fi produs. Ceea ce, dimpreună cu "revoluţia conservatoare" nu e un fenomen tocmai lesne explicabil pentru stânga.

Care, paradoxal, încercând cu orice preţ să-şi conserve poziţiile cheie, riscă să devină net mai reacţionară decât tabăra nominal conservatoare.

Palma încasată de opoziţie va marca nu în ultimul rând relaţiile internaţionale, asupra cărora Camera Reprezentanţilor are un impact minim. Abrupta, dar eficienta politică externă a superputerii sub Trump va continua, deci, destabilizând şi mai mult elita vest-europeană, care s-a distins până acum prin a fi mai generoasă faţă de tiranii ca Rusia, China şi Iran, decât faţă de americani.

În ampla ei dezamăgire, tabăra globală, progresistă, care include o parte din opoziţia de peste ocean şi bună parte din mass-media occidentale, se va arăta ispitită să cheme la o mobilizare generală contra SUA. Or, o virtuală deteriorare a raporturilor transatlantice ar putea dăuna grav, politic şi economic, nu doar Bătrânului Continent, ci şi elitelor. Al căror sfârşit politic pare prefigurat de rezultatul, pentru ele deconcertant, al alegerilor derulate în ultimii ani în Europa şi America latină. 

Alternativa bună ar fi dezideologizarea grabnică a experimentelor politice prin care trec democraţiile din emisfera vestică. Recomandabilă ar fi şi renunţarea la exacerbarea politicilor identitare care au mutilat şi stânga şi dreapta, au înteţit frica, fanatismul şi ura, vulnerabilizând perceptibil lumea liberă.